Consiliul Județean: dispar posturi din organigramă și se măresc salariile unei categorii de personal

Consilierii județeni vor vota, joi, 28 ianuarie mai multe proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Județean, hotărâri care ce vizează aprobarea numărului de posturi din instituție, organigrama şi statutul funcțiilor din Consiliul Județean, dar și al celor din instituțiile subordonate. Proiectele mai prevăd desființarea unor compartimente din cadrul Consiliului Județean și reorganizarea unei părți din cele existente, majorări salariale pentru personalul contractual, dar și desființarea de posturi. Compartimentul relații externe, cooperare şi afaceri europene nu se va mai regăsi în noua organigramă, urmând să fie desființată pe cale de consecință și funcția publică de execuţie ocupată, cea de consilier clasa I, grad profesional superior. Funcţionarul public care o ocupă în prezent această funcție urmând să fie eliberat din funcţie va primi un alt post în cadrul instituției. Desființarea compartimentului și reducerea postului sunt motivate de faptul că activitatea desfășurată în cadrul acestui post este și în atribuțiile unor angajați din alte compartimente, “astfel că menținerea unui compartiment distinct cu această activitate nu este justificată”, se specifică în motivație.

Dispar posturi de la Muzeu, Bibliotecă și Centrul de Cultură

Un alt proiect de hotărâre ce va fi supus votului consilierilor județeni este cel referitor la majorarea salariilor cu procente de până la 25 la sută în cazul personalului contractual care care își desfășoară activitatea în instituție. Conducerea Consiliului Județean Sălaj spune că aceste salarii nu au mai fost mărite de peste trei ani și că, în această situație, instituția este în imposibilitate de a mai angaja oameni calificați. Tot în cadrul ședinței din 28 ianuarie va fi votat proiectul de hotărâre privind reducerea numărului de posturi vacante ce figurează în organigramele instituțiilor aflate în subordinea Consiliului Județean Sălaj, respectiv posturi din Biblioteca Județeană, Centrul de Cultură și Artă și Muzeul Județean. În vederea încadrării în cheltuielile de personal aferente anului 2021, numărul de personal din cadrul Bibliotecii Județene „Ioniță Scipione Bădescu” va fi diminuat prin desfiinţarea unui post (vacant în prezent) de bibliotecar, economia astfel obţinută pentru anul 2021 fiind de 67.700 de lei. La Centrul de Cultură și Artă Sălaj, tot în vederea încadrării în cheltuielile de personal aferente anului 2021, numărul de personal din cadrul instituţiei va scădea prin desfiinţarea unui post vacant de instrumentist din cadrul Ansamblului Folcloric “Meseşul”, economia la fondul de salarii fiind de 55.368 de lei. La Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, numărul de angajați cuprins în organigrama şi statul de funcţii se diminuează prin renunțarea la un post vacant de paznic din cadrul Compartimentului financiar, administrative și pază, economia la fondul de salarii fiind de 43.720 lei.

 

 

Alte articole

3 Thoughts to “Consiliul Județean: dispar posturi din organigramă și se măresc salariile unei categorii de personal”

  1. Cum nu-i avem noi pe Bolojan de la Bihor

    La noi din 163 se taie 3 posturi (si alea vacante), dar le cresc salariile cu pana la 25% la o gramada. In vremea asta, la ditamai judetul Bihor, Bolojan va functiona cu aproape jumatate din efectivul cei de la Salaj (un pic peste 80 de persoane). Vai de ei salariati la privat cati trantori trebuie sa duca in spate!

  2. Anonim

    Dinule, câți consilieri, pensionari (unii cu pensii speciale) taie frunze la câini prin instituție?

  3. Anonim

    S a desfiinta sinecura ” europiană” a doamnei A? Protejata regimului de trista amintire..Cati oameni au plecat satui de crize si urlete si impresii cu aere de presedinte…
    Mariti salariile celor care muncesc, asta pana nu iese lumea in strada. Mereu soferii sunt protejatii sefimii? Cum ramane cu salariile de 1700 de la institutiile subordonate? Nu va e teama ca va bate Dumnezeu??

Leave a Comment