Viaţa sătenilor din Marin – documentată de un scriitor braşovean

Viaţa sătenilor din Marin urmează să fie documentată de scriitorul Bogdan Coşa. Documentarea este inclusă în cadrul proiectului “Culese din rural”, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) și Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău (MJIA) Zalău. Dat fiind faptul că ultimul său roman tratează exclusiv viața unei familii dintr-un sat din Transilvania, încercând o panoramare în diacronie a sectorului rural – cum s-a schimbat viața țăranilor odată cu libertățile anilor 1990, cum au integrat aceștia furtul de lemne, furtul, în general, care s-a ținut lanț până la sfârșitul anilor 2000, și ce a făcut migrația din gospodăriile mutate în anul 2010 la televiziune prin cablu și internet, dar nu și la apă și canalizare, Bogdan Coșa ar fi interesat să vadă mai clar cât de tare s-a înșelat în privința acestor lucruri când le-a documentat pentru scrierea romanului. „O lună petrecută în Marin, comuna Crasna, i-ar oferi prilejul să dezgroape making oful romanului său și să îl reia, de data aceasta în vederea realizării unui studiu de caz. Îl interesează aceleași lucruri: cum suportă satul migrația, care e orizontul de așteptare al locuitorilor, ce cred, ce speră, ce-i doare, dar și cum se bucură, unde tresaltă inima lor.

Bineînțeles, lista poate continua: cum se raportează sătenii la știrile pe care le văd la televizor, cum le-a schimbat telefonul mobil viața, Internetul, cum gătesc, dacă o fac la fel ca acum 20 de ani sau nu, ce înseamnă pentru ei odihna, cum își închipuie o vacanță, cum îi afectează pandemia, dacă se tem de ea și de moarte la fel de tare ca orășenii – în general, i-ar plăcea să vadă cum s-au schimbat lucrurile în ultimii trei ani, de când a fost ultima dată pe teren, și să scrie un eseu pornind de la răspunsurile pe care le primește și de la cele pe care și le dă singur”, a precizat Valer Cosma – managerul proiectului “Culese din rural”.

 Cine este Bogdan Coșa?

Bogdan Coşa s-a născut în 24 ianuarie 1989, la Codlea – judeţul Braşov. A absolvit secția română-engleză a Facultății de Litere a Universităţii Transilvania din Braşov, apoi a urmat studiile masterale în Teoria literaturii și Literatură Comparată la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, unde i s-a oferit oportunitatea de a preda și de a-și continua studiile, însă acesta a ales o carieră artistică. În anul 2011 a publicat “Poker”, primul roman al trilogiei cu acelaşi titlu, în urma câştigării premiului pentru debut al Editurii Cartea Românească, ediţia 2010. În anul 2013 i-au apărut la aceeaşi editură volumul de poezii “O formă de adăpost primară” şi a doua parte a trilogiei, “Poker. Black Glass”. În cadrul Galei Tinerilor Scriitori, ediţia a IV-a, romanul i-a adus premiul “Tânărul Prozator al anului 2013”. A primit bursa de creaţie a revistei Observator cultural, bursele internaționale Jean-Jacques Rousseau și H.C. Artmann, şi a beneficiat, de asemenea, de programele de rezidenţe pentru scriitori oferite de Akademie Schloss Solitude (Germania) și Hessischer Literaturrat (Germania), Literaturhaus Salzburg (Austria), Pécsi Íróprogram (Ungaria), FILIT (România) şi Fundaţia pentru Poezie „Mircea Dinescu” (România). În anul 2017, Bogdan Coșa a publicat la Editura Polirom romanul “Ultraviolență”, care încheie trilogia sa de debut, iar în anul 2018 a coordonat și prefațat antologia bilingvă de poezie “Primul unsprezece / Die Spietzen-Elf (Danube Books Verlag, Ulm)”. Trilogia “Poker” a fost pusă în scenă de regizoarea Leta Popescu, fiind jucată în mai multe orașe din țară, printre care București, Cluj-Napoca și Satu Mare.  În anul 2020 s-a întors în orașul natal, a renovat o casă și a publicat romanul “Cât de aproape sunt ploile reci”, apreciat de mai multe publicații de specialitate ca fiind unul dintre cele mai bune romane românești din ultimii ani. Bogdan Coșa a reprezentat România la cea de-a nouăsprezecea ediție a “First Novel Festival” din Budapesta în anul 2011 și a participat la cea de-a șasea ediție a atelierului suedezo-român de traducere literară din Biskops Arnö – Suedia în anul 2014. De asemenea, în cadrul Leipziger Buchmesse 2018, a fost prezent pe scena Traduki și pe cea a Teatrului din Leipzig. A participat la nenumărate lecturi publice, proiecte sau dezbateri literare, atât în țară, cât și în străinătate. O parte dintre poemele sale, dar și proze scurte publicate în antologii sau în cataloage de artă, au fost traduse în germane, engleză, franceză, spaniolă, maghiară și suedeză. Bogdan Coșa a pregătit un curs practic la Facultatea de Litere din București; a facilitat ateliere de scriere creativă, a lucrat ca librar, redactor de carte și a tradus șase romane din limba engleză. A locuit câteva luni în Austria, aproape un an în Germania, precum și în Republica Moldova. Din anul 2016 se ocupă de revista de literatură a Institutului Goethe din București, DLITE, unde a publicat și curatoriat interviuri, recomandări de lectură, poezii, fragmente de proză etc. Scrie povestiri, scrie și îngrijește eseuri fiind senior editor la “Decât o Revistă”.

 

 

 

One Thought to “Viaţa sătenilor din Marin – documentată de un scriitor braşovean”

  1. […] Viaţa sătenilor din Marin urmează să fie documentată de scriitorul Bogdan Coşa. Documentarea este inclusă în cadrul proiectului “Culese din rural”  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment