Tinerii zălăuani pot petrece o altfel de vacanță la Muzeu

Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău va desfășura în perioada 30 iunie – 18 iulie proiectul ”Vacanța la muzeu”. Proiectul oferă copiilor şansa să petreacă o vacanţă inedită, descoperind în cadrul atelierelor de creaţie, tainele unor străvechi meşteşuguri, precum olăritul, împletitul, modelajul sau pictura pe sticlă. ”Timp de trei săptămâni, copii vor afla cum se făcea pe vremuri vopsitul, spălatul şi călcatul hainelor la bunici, vor învăţa să coase motive populare de pe costumele bunicilor, vor asculta lecturarea unor mituri şi legende, vor învăţa să picteze pe sticlă, să confecţioneze zgărzi din mărgele, să împletească sfoară, să modeleze vase din lut şi multe alte lucruri interesante şi atractive”, ne-a declarat Corina Bejenariu, managerul Muzeului Județean. Proiectul se va desfăşura în cursul lunii iulie în două serii, cu grupe de câte 15 copii de vârste apropiate. Se vor desfăşura câte două sau trei activităţi pe zi alternate cu pauze de divertisment, în care se vor învăţa jocuri, iar activităţile se vor relua a doua zi. Toți copiii interesaţi sunt invitați să se inscrie la aceste activităţi. Proiectul se va derula în spaţiile Galeriei de Artă ”Ioan Sima”.

Leave a Comment