Silvia Bodea Sălăjan – Un poet pe sufletul meu

Am avut privilegiul să lecturez câteva din poeziile doamnei Silvia Bodea Sălajan şi acest lucru a fost o adevărată încântare. Sunt profesor de limba si literature română la Colegiul Economic “Emanoil Gojdu” Hunedoara şi spun cu sinceritate că versurile poetei SBS (citite de pe internet ) sunt atât de emoţionante şi atât de sensibile încât intră în rezonanţă cu sufletul şi sensibilitatea mea, ca om de litere şi ca iubitoare de poezie. N-o cunosc personal, dar o simt foarte aproape de mine.Sunt sigură că toţi cititorii Silviei simt acelaşi lucru, trăiesc acelaşi sentiment
“Am adormit ca o carte necitită
şi visul meu străin
părea sentinţa unor răni
în care se regăseau pescăruşii”- sunt versuri ce evocă o neîmplinire ce afectează puternic sufletul. Tăcere, apoi lacrimi, lacrimi şi răni. Toate dor. Toate păstrează în ele revolta mută a unei neîmpliniri spirituale:
aş fi vrut să fiu nucul
ocrotit de legea cuvântului
să-mi scutur aripile ruginite
în legănarea lacrimii
în care numai tu ţi-ai trimis umbra
să îmbrăţişeze inima pământului
ca pe un anotimp al tăcerii
O suferință strigată , durerea nesomnului și neliniștea tuturor clipelor treze în noapte, apăsând ființa cu putere, se revarsă din aceste versuri. Îmi plac, sunt moderne, dar atât de triste. Prea triste versuri! Simți durerea care îți apasă sufletul, se aude plânsul care coboară si în sufletul celui ce lecturează.Imaginile sunt tulburătoare, metafora impresionează şi ascunde în ea nelinişti ce trebuie ghicite.
am strigat atunci o chemare
de beduin rătăcit
prin nisipul unei posibile
oaze de fericire
dar nu-mi rămăsese nimic
nici îngânarea ecoului
nici umbra
din care puteam culege
încă un timp
m-a întâmpinat
ochiul absent al unui homer
ce m-a condus
în inima cântecului de sirenă.
Am dat acest poem în întregime deoarece mi se pare o sinteză a tot ceea ce am spus până acum. Um suflet rătăcit. Fără umbră, fără ecou iar cântecul aedului nu-I decât rostogolirea spre lăuntru “ca bolovani într-o peşteră răsunătoare”, spun citându-l pe Lucian Blaga. Simboluri și metafore de o frumusețe aparte, evidențiind un lung vaier. Prea trist, superb de trist. Îmi place curgerea lină a versului,dorinţa de a rămâne o lumină pe boltă, de a fi veşnicia ramului înflorit. Poezia îmi încântă auzul şi-mi mângâie inima.Versul pare simplu dar este vecin cu genialitatea. E minunat!
Odă toamnei este un poem de o sensibilitate deosebită, cu imagini inedite, atât de armonioase, încât îți cântă inima odată cu scandarea versurilor… Sentimente şi gânduri ce deschid porţi spre meditaţie.Consider aceste versuri un dar cu destinaţie.Felicitări, felicitări pentru un dar atât de frumos !”
Si dacă norii şi-au pierdut din aripi
Si peste lume crengile se frâng
Să nu mă-ntrebi iubite de ce toamna
Ascult tăcerea frunzelor şi plâng.
Superb…Vântul toamnei este vaietul din inima ta, din inima mea, un plâns fără lacrimi, un suspin fără haina sonoră, o tristeţe fără limite. De ce atâta deznădejde oare când în multe versuri vibrează credinţa?O întrebare care rămâne deschisă…
Silvia, te cunosc doar citindu-ţi versurile şi mi-e dor mereu de scrisul tău. Îţi doresc sănătate şi spor la ceea ce ştii cel mai bine- lucrul cu cuvintele!

Cornelia Popoiu

Alte articole

One Thought to “Silvia Bodea Sălăjan – Un poet pe sufletul meu”

  1. Anonim

    Felicitari Doamna Profesoara! Sunteti si pe sufletul meu!

Leave a Comment