Sapte zile dedicate unei carti

Sapte zile dedicate unei cartiVolumul de debut Soapte cu ecou, semnat de Florica Pop, va fi lansat vineri, la Bucuresti, in cadrul Targului International de Carte Gaudeamus. Lucrarea, care a vazut lumina tiparului la Editura Dacia XXI din Cluj Napoca in acest an, va fi prezentata la Standul de evenimente din cadrul manifestarii amintite, la initiativa reprezentantilor editurii.

Potrivit autoarei Florica Pop, directorul Bibliotecii Judetene Salaj, volumul, care este scris sub forma unui dialog dintre scriitoare si o tanara, este structurat pe sapte capitole, purtand numele zilelor saptamanii.

Aceasta lucrare reprezinta un strigat in sapte zile, asa cum a si fost scrisa. Este o carte de suflet, care nu are nicio legatura cu profesia. Mesajul volumului exprima nevoia de timp pentru noi insine, pentru partea de spiritualitate, a precizat Florica Pop.

La inceputul lunii decembrie volumul Soapte cu ecou va fi lansat si la Zalau.

Viata ca vitraliu, iata ce ne propune autoarea acestor Soapte. Stilul vibrant, dialogul cu oamenii si cu Timpul, lectiile de viata, care sunt, de fapt, in-lacrimari repetate, dar, mai ales, pasii alaturi de Fata ( ne-spusul despre Femeie ?!) care ii ofera infinite oglinzi si multe altele fac din aceasta carte o opera ce impune lectura-cu-tot-trupul-sufletului! Pentru ca, in fata reusitelor de exceptie, tie, cititor atent, soaptele unui vitraliu al cuvintelor iti vorbesc pentru toate fiintele tale interioare, a apreciat scriitorul Ion Pitoiu-Dragomir.

Pe cat de modesta, pe atat de sensibila, autoarea ne ofera o carte subtila despre educatia sentimentala; o carte fulguranta despre sapte zile si tot atatea stari, virtuti, ipostaze ale misteriosului si navalnicului suflet feminin. Sub voalul diafan al dialogului cu o vestala, discretul parfum de femeie imbratiseaza campul cu flori, tulbura apele gandului si reconstituie delicatele amintiri, pentru a insoti, apoi, albele pasari, in cautarea Clipei irepetabile. Dincolo de singuratica frumusete a Lunii, de razele insetate de dor ale Soarelui, de mangaierea sangelui cald, tanar aproape, vesnica e doar nostalgia adevaratei iubiri…, a sustinut scriitorul Marcel Lucaciu.

De-a lungul timpului, autoarea mai publicat versuri, precum si articole din activitatea profesionala, in diferite reviste. In anul acesta a coordonat dictionarul Salaj-Oameni si opere, dar si diferite lucrari si ghiduri pentru biblioteci si bibliotecari.

Leave a Comment