Sălajul acum o sută de ani (XV)

* În Grădina Publică a orașului Zălau are loc balul Balul pompierilor voluntari. A curs mâncarea și băutura, au fost chiar și artificii.

* Invazie de lăcuste în județ. Prefectul ordonă măsuri imediate pentru stârpirea goangelor.

* Despărțământul Astrei din Zalău înființează biblioteci poporale la Bucium și Sângeorgiu de Meseș.

* Togyar Csermes, muncitor cu ziua în satul Racâș, rămâne fără ambele picioare. Doi bușteni au căzut peste bietul băiat.

* La librăria „Seres Samu” din Zălau se vând bilete la loterie. Premiul cel mare, o casă în Șimleu.

* Ziarul „Szilágyság” face inventarul expoziției de vite organizate de medicul veterinar Adolf Ungar: 220 de vaci, 40 de iepe, 6 armăsari, 8 tauri, 16 juninci, 30 de scroafe și 40 de oi. Toate una și una!

* Maria Domokos din Guruslău a fost găsită spânzurată în Guruslău. Macabra descoperire a fost făcută de poștașul Janos Balla, care a suferit un șoc.

* Cavaleria rusticană a lui Mascagni se joacă la teatrul din Zălau. A fost bătaie pe bilete.

* Inspectoratul de Vânătoare al județului Sălaj interzice vânătoarea cu ogari. Vânătorii sunt revoltați, însă hotărârea e de neclintit.

* Filiala Sălaj a Asociației Naționale a Medicilor organizează întâlnirea anuală în stațiunea balneară Zăuan. Au fost concerte, meci de fotbal și seară dansantă. A fost închiriat un autobuz ce a dus zălăuanii gratuit la chermeză.

Daniel Mureșan

Leave a Comment