Regal al cântecului, dansului şi portului popular la Festivalul „Ecouri Meseşene”

Zilele de sâmbătă şi duminică sunt consacrate derulării, în Zalău, a celei de-a 37-a ediţii a Festivalului internaţional de folclor „Ecouri Meseşene”.
Manifestarea este organizată de Consiliul Judeţean Sălaj şi Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj. Spectacolele au loc în 11 august, între orele 16 – 21 şi în 12 august, între 16 – 21, la Centrul de Dezvoltare Culturală şi Turistică a Judeţului Sălaj din Zalău (fostul Centru Militar). Publicul sălăjean va avea parte, în acest weekend, de un adevărat un regal al folclorului de calitate: dansuri populare tradiţionale, ansambluri renumite, solişti vocali consacraţi ai cântecului popular românesc, precum şi produse realizate de meşteri populari din judeţele Sălaj şi Cluj. În plus, aşa cum preciza directorul Centrului de Cultură şi Artă al judeţului Sălaj, Daniel Săuca, „Festivalul „Ecouri Meseşene”, după mulţi ani, redevine un festival internaţional, anul acesta, prin participarea ansamblurilor din oraşele Debrecen (Ungaria) şi Yablanica (Bulgaria)”.
Formaţii şi solişti de renume
În cele două zile ale festivalului, vor evolua pe scena din Zalău ansamblurile folclorice „Meseşul” al Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, „Bârgăul” din Prundu Bârgăului (judeţul Bistriţa Năsăud), „Coroniţa” din Solăvăstru (judeţul Mureş), „Doina Maramureşului” din Moisei, „Datina” din Turda (judeţul Cluj), precum şi membrii ansamblurilor şi formaţiilor din Meseşenii de Jos, Horoatu Crasnei, Ciumărna, Valcău de Jos, Cehu Silvaniei, Cizer, Derşida din judeţul Sălaj. Totodată, spectatorii îi vor revedea pe îndrăgiţii solişti Sava Negrean – Brudaşcu, Domnica Dologa, Nicolae Mureşan, Ioan Dordoi şi Felix Gălan.

Parada portului popular în deschiderea manifestărilor

Cele două zile dedicate manifestărilor Festivalului folcloric „Ecouri Meseşene” vor debuta cu parada portului popular. Aşa cum ne-a informat directorul Centrului de Cultură şi Artă al judeţului Sălaj, Daniel Săuca, atât sâmbătă, cât şi duminică, toate formaţiile participante la acest eveniment cultural vor defila în centrul Zalăului, în intervalul orar 15.15 – 16. Acestea vor parcurge traseul de la fostul Centrul Militar, strada Unirii, Magazinul Universal, Ceas şi din nou la Centrul Militar. Membrii ansamblurilor folclorice vor avea câte două opriri, la Magazinul Silvania şi la Ceas, unde vor susţine câte un scurt recital artistic.

Oaspeţi de dincolo de Dunăre
Din cele aflate de la Daniel Săuca, ansamblul de dansuri populare „Yablanska necklace” din Bulgaria, aşteptat sâmbătă şi duminică la Zalău, a luat fiinţă în anul 2008 în oraşul Yablanica. Directorul artistic al grupului este Hristo Vasilev, iar coregraf, Petya Lazarova. Renumiţii interpreţi de la sud de Dunăre au susţinut spectacole în oraşul Yablanica, în ţară şi în străinătate. Repertoriul ansamblului cuprinde dansuri din toate regiunile Bulgariei. Formaţia face parte din Federaţia Internaţională de Folclor (IGF).
Mesageri ai folclorului din Ungaria
Pe scena din Zalău va mai evolua şi un grup de interpreţi de folclor din Debrecen, Ungaria. Ansamblul s-a înfiinţat în anul 1950, din dorinţa de a aduna, a salva şi a prezenta pe scenă obiceiurile, cântecele şi dansurile din zona Haidu – Bihar. Astăzi, repertoriul ansamblului s-a lărgit şi cuprinde jocuri şi dansuri din fiecare zonă etnografică a Ungariei şi a zonei Subcarpatica. Ansamblul a primit importante distincţii, printre care: Ansamblu Deosebit Permanent; premiul Kölcei Ferent; Premiul Pro Urbe; premiul Prima. Până în 1993, grupul a fost condus de dr. Beres Andras, distins cercetător, etnograf şi coreograf. În prezent, ansamblul este condus de Hercz Beata şi Hercz Vilmos, deţinător al distincţiei „Maeştri tineri ai folclorului”. Ansamblul din Debrecen este catalogat între primele formaţii reprezentative din Ungaria, fiind laureat la nenumărate concursuri şi festivaluri, în toată lumea. Acompaniamentul muzical este asigurat de orchestra Bürkös sub conducerea lui Dejöhazi Tamas.
Programul celor două zile
Programul primei zile a festivalului „Ecouri Meseşene”, debutează la ora 16 (după parada portului popular) cu evoluţia Ansamblului „Socăciţele” din Meseşenii de Jos, urmat la ora 16.05 de Grupul Folcloric „Poiana Ciumărna”, la 16.15 de Ansamblul „Codruleţul” al Clubului Copiilor din Cehu Silvaniei şi de Ansamblul „Derşidana” din Derşida la ora 16.20. De la ora 16.40 vor evolua membrii Ansamblului „Codruleţul” al Clubului Copiilor din Cehu Silvaniei, de la 16.45 Ansamblul Folcloric din Debrecen, Ungaria, de la 17.15 Ansamblul „Bârgăul” – Prundul Bârgăului, de la 18.15 Ansamblul Yablanska necklace – Bulgaria, de la 18.45 Ansamblul „Doina Maramureşului” din Moisei, iar între orele 19.30-21 Ansamblul Folcloric „Meseşul” alături de soliştii Domnica Dologa şi Nicolae Mureşan.
Duminică, manifestările vor debuta cu spectacolul Ansamblului „Cizereana” din Cizer (la ora 16), al Ansamblului „Spiriduşii Valcăului” din Valcăul de Jos (de la ora 16.10), urmate de Ansamblul „Plaiuri Sălăjene” din Horoatu Crasnei (ora 16.15), Orchestra Şcolii Populare de Artă a Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj (ora 16.25 ) şi Ansamblul „Meseşul” (mic), de la ora 16.40. De la ora 16.55 vor evolua interpreţii Ansamblului Focloric „Coroniţa” Solovăstru – Mureş, de la ora 16.30 la17.30 Ansamblul Folcloric din Debrecen, Ungaria, între orele 17.30-18.30 Ansamblul Folcloric „Datina” Turda – Cluj, iar în intervalul orar 18.30-19.30 Ansamblul „Yablanska necklace”, Bulgaria. În cadrul manifestărilor festivalului „Ecouri Meseşene” pe scena de la Zalău vor evolua, între orele 19.30-21, membrii Ansamblului „Meseşul” şi soliştii Sava Negrean Brudaşcu, Ioan Dordoi şi Felix Gălan.

Leave a Comment