O şimleuancă, marea câştigătoare a Festivalului „Du-te dor cu Mureşul”

Crina Pop, membră a Ansamblului „Barcăul” de la Clubul Copiilor din Şimleu Silvaniei, a câştigat Marele Premiu şi Trofeul Festivalului-Concurs Naţional de folclor „Du-te dor cu Mureşul”, ce a avut loc zilele trecute la Tîrgu-Mureş.

Aflată la prima ediţie, competiţia ce a reunit zeci de tineri talentaţi şi iubitori de folclor din întreaga ţară îşi propune să promoveze interpreți de folclor, cântecul și portul popular românesc autentic din diferite zone etnofolclorice. Probele de concurs au constat în interpretarea unui cântec doinit, fără acompaniament, și o melodie de joc, ritmată, cu acompaniament, precum și prezentarea costumului popular din zona din care provine interpretul. Cele trei probe au fost obligatorii pentru toți concurenții.
Elevă în clasa a XII-a a Colegiului Naţional „Simion Bărnuţiu”, Crina Pop a iubit, încă din copilărie, cântecul, tradițiile și portul popular românesc, iar de la vârsta de 7 ani participă la activitățile desfășurate în cadrul Cercului de Folclor Muzical condus de profesoara Cornelia Neaga de la instituția noastră.

Preocupată tot timpul de a-și perfecționa stilul de interpretare, de a-și forma un timbru vocal personalizat, tânăra interpretă pune dragoste și pasiune în tot ceea ce face, folclorul fiind pentru ea acel ceva ce-l înnobilează pe om și are dorința nemărginită de a-și face un repertoriu cât mai bogat și mai autentic, contribuind astfel la valorificarea și promovarea folclorului de pe Valea Barcăului.
După cum au subliniat și membrii juriului , tânara solistă din Șimleu Silvaniei „a strălucit” și a reprezentat „marea surpriză a concursului”. I-au fost apreciate calitățile vocale – timbrul vocal aparte, repertoriul cu cântece în primă audiție din Valea Barcăului, costumul popular, ținuta scenică. Repertoriul prezentat a cuprins doina „Mândră-i hora trăgănată” și cântecul ritmat „Am un drăguț sălăjanu”.

Alte articole

Leave a Comment