O nouă carte la Editura „Caiete Silvane”: Florin Horvath – „Vămile devenirii”

La Editura „Caiete Silvane” a apărut o nouă carte semnată de scriitorul Florin Horvath – „Vămile devenirii”. „Fie și prin această zestre înțelegem că da, există un viitor, există o reală speranță către o redeșteptare a românilor, spre aducere-aminte de cei doi voievozi care au anticipat că omenirea se va reîntoarce cu fața către tot miracolul de sub ochii ei ca și spre cel de dincolo de vedere, către Marea Noastră Zestre din începuturi, moment în care vom măsura toate jertfele lăsate de noi toți, la vămile devenirii noastre!”, scrie în postfața volumului autorul.

 Despre Florin Horvath

Florin Horvath s-a născut în 1 mai 1945 în localitatea Haţeg, judeţul Hunedoara. A absolvit studiile liceale în anul 1963, la Liceul Emerit „George Coşbuc” din Bistriţa. A urmat apoi Şcoala Militară Superioară de Ofiţeri de Aviaţie – Secţia Bord/Avion, pe care a absolvit-o în anul 1967. A fost ofiţer de aviaţie activ în perioada iulie 1967 – decembrie 1972. Este membru al Cenaclului literar „Silvania” și al Asociației Scriitorilor din Județul Sălaj. Cărţi editate: „O lacrimă pentru Măria Sa” – Editura „Albatros” – Bucureşti; „Coroana celor 7 mari maeştri” – Editura „Caiete Silvane” – Zalău; „Voievodul albastru” – Editura „Caiete Silvane”; „Îndreptar francmasonic” – Editura „Tipomur” – Târgu Mureş; „125 de ani de lumini şi umbre în francmasoneria românească” – Editura „Delta III” – Bucureşti; „Un templier la Sarmizegetusa” – Editura „Delta III” – Bucureşti; „Un strop din arhitectura templului” – Editura „Color Print” – Zalău; „Legenda marelui Zalmoxis” – Editura „Color Print” – Zalău; „Ultimul festin” – Editura „Caiete Silvane”; „Coroana celor 7 mari maeştri” – Editura „Ordo AB Chao” – Zalău; „Îndreptar heraldic” – Editura „Ordo AB Chao” – Zalău; „Vecernie la amiază” – Editura „Ordo AB Chao” – Zalău; „Umbrele nevăzutului” – Editura „Ordo AB Chao” – Zalău; „De la Zalmoxis la Sarmizegetusa” – Editura „Ordo AB Chao” – Zalău; „Cupa destinului” – Editura „Ordo AB Chao” – Zalău; „Naşterea Daciei” – Editura „Caiete Silvane” – Zalău; „Eşafodul cu fantome” – Editura „Color Print” – Zalău; „Testament din ţara lucrurilor ascunse” – Editura „Caiete Silvane”; „Răpuși la porțile nemuririi” – Editura „Caiete Silvane” și „Veniți de luați lumină” – Editura „Caiete Silvane”.

2 Thoughts to “O nouă carte la Editura „Caiete Silvane”: Florin Horvath – „Vămile devenirii””

  1. […] La Editura „Caiete Silvane” a apărut o nouă carte semnată de scriitorul Florin Horvath – „Vămile devenirii”. Citeste mai mult […]

  2. […] La Editura „Caiete Silvane” a apărut o nouă carte semnată de scriitorul Florin Horvath – „Vămile devenirii”.  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment