„Meritul Academic“ pentru Institutul Cultural Român

Institutul Cultural Român a fost distins de Academia Română cu „Meritul Academic“, în semn de apreciere pentru contribuția deosebită adusă la aniversarea Marii Uniri în străinătate, prin Programul Centenar al ICR. Distincția a fost acordată în cadrul ceremoniei online de decernare a „Premiilor Academiei Române pentru anul 2018“, diploma fiindu-i ulterior înmânată președintelui interimar al ICR, sălăjeanul Mirel Taloș.

Programul Centenar al ICR a inclus peste 600 de proiecte, printre care realizarea unei statui a Reginei Maria în Ashford (Marea Britanie) sau editarea și publicarea în limba engleză a mai multor lucrări despre istoria Transilvaniei.

În anul 2018, Institutul Cultural Român a organizat, în parteneriat cu Academia Română, o serie de proiecte cultural-ştiinţifice destinate creşterii vizibilităţii valorilor spirituale româneşti, cu deosebire în contextul marcării Centenarului Primului Război Mondial și al Marii Uniri. Printre acestea, un program de traduceri din literatura istoriografică românească, cu scopul de a spori circulația internațională a informației științifice românești și de a promova punctele de vedere românești în lume.

M. S.

Alte articole

Leave a Comment