La Muzeul Judeţean, Elevii învaţă despre simbolistica încondeierii ouălor de Paşti

Zeci de elevi din clasa pregătitoare C, de la Şcoala Gimnazială „Simion Bărnuţiu” din Zalău, au avut ocazia să participe la o activitate practică despre simbolistica încondeierii ouălelor. Activitatea precizată s-a desfăşurat la Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă (MJIA) în cursul zilei de miercuri, 20 aprilie, în cadrul programului „Şcoala Altfel”, iar şcolarii, sub îndrumarea etnografului Olimpia Mureşan, au avut ocazia să afle despre obiceiurile şi tradiţiile celei mai importante sărbători a creştinătăţii care anunţă învierea lui Cristos. “Aflându-ne în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, dar şi în săptămână în care elevii au un progam de Şcoală Altfel, am considerat de cuviinţă să realizez împreună cu elevii activităţi legate de această sărbătoare. Mai exact, am organizat o lecţie tematică legată de obiceiurile de Paşti şi simbolurile pascale şi o lecţie practică despre simbolistica încondeierii ouălelor de Paşti”, a precizat etnograful. Astfel, cei mici, prezenţi la activitatea menţionată, au aflat că: ouăle roşii, pasca, mielul şi lumânarea de înviere sunt principalele simboluri pascale, iar simbolurile în încondeierea ouălelor sunt: linia dreaptă, care înseamnă viaţă; linia orizontală – înseamnă moartea; linia dublă dreaptă – înseamnă eternitate, linia uşor ondulată – înseamnă apă, iar dublă spirală – însemnă legătura dintre viaţă şi moarte.
Etnograful le-a prezentat elevilor şi culorile care se folosesc pentru încondeierea ouălelor şi semnificaţia lor: roşu – viaţă, negru – eternitatea, verde – speranţa, reînoirea naturii, albastrul – cerul, sănătatea. După toate informaţiile primite de la reprezentantul muzeului, cei mici au avut ocazia să picteze ouă de Paşti respectând culorile, simbolurile şi motivele tradiţionale folosite în încondeierea ouălelor.
În „vizita” lor la muzeu, elevii au fost însoţiţi de învăţătoarea Maria Holhoş.

Leave a Comment