La Editura “Caiete Silvane” – o carte în memoria lui Doru E. Goron

La Editura “Caiete Silvane”, în Colecția Restituiri, a apărut o carte în memoria celui care a fost arhivistul Doru E. Goron –  “Aspecte ale integrării judeţului Sălaj în statul naţional roman”, autori Virgil Mihalca și Doru E. Goron. Volumul a apărut cu sprijinul Consiliului Județean (CJ) Sălaj și al Centrului de Cultură și Artă al Județului (CCAJ) Sălaj. “Prezentul studiu privind <<Aspecte ale integrării organice a judeţului Sălaj, în cadrul statului naţional unitar român>> a fost publicat în Acta Mvsei Porolissensis, numerele VIII (1984) şi X (1986), pe baza documentelor de arhivă de la Arhivele Statului Sălaj, azi Serviciul Judeţean Sălaj al Arhivelor Naţionale, fond Prefectura judeţului Sălaj, folosind şi unele lucrări din acea perioadă. Lucrarea a fost elaborată împreună cu regretatul Doru E. Goron, unul dintre cei mai prolifici istorici sălăjeni. Intenţia noastră era de a publica în continuare şi alte documente din perioada 1919 – 1925 şi a face referiri la viaţa culturală, învăţământ, presă. Am considerat ca o datorie morală de a publica într-o carte această lucrare în memoria celui care a fost Doru E. Goron”, scrie în postfața volumului autorul Virgil Mihalca. “Caiete Silvane”, revista și editura CCAJ Sălaj, instituție a CJ Sălaj

Leave a Comment