La catedrala ”Sfânta Vinere”, eveniment dedicat maestrului Petru Botezatu

Catedrala ”Sfânta Vinere” din municipiul Zalău găzduiește duminică, 8 martie, un excepțional eveniment dedicat maestrului Petru Botezatu. Este vorba despre artistul care, de mai bine de 20 de ani, lucrează la înveșmântarea cu pictură murală a acestei mărețe catedrale. Evenimentul va avea loc începând cu ora 12, după liturghia Arhierească, iar cu această ocazie, Cora Botezatu va prezenta, în calitate de autoare, ”Albumul intitulat Maica Domnului Mama Eternă Universală” – un album de icoane și picturi sacre ale pictorului Petru Botezatu de o ținută grafică remarcabilă, într-o nesfârșită gamă de frumusețe, marcând astfel celebrarea în această zi a tuturor mamelor, născătoarelor de prunci, truditoarelor neamului , a celor mai sacrificate ființe, care, deși nu merg la război, poartă pe umerii lor povara perpetuării speciei umane. La eveniment va fi prezent și maestrul Dorel Vișan, dar și scriitorul Nicolae Băciuț, directorul Direcției Județe pentru Cultură Mureș, editor al Revistei ”Vatra Veche”. În încheiere, din partea Direcției Județene pentru Cultură Sălaj, organizatorul acestui eveniment, va fi susținut un ‘’Laudatio’’ în onoarea artistului de la Sfânta Vinere, înmânându-i-se cu această ocazie, o diplomă și un trofeu de ”Excelență în cultură”.

Alte articole

Leave a Comment