In memoriam Iuliu Suciu – un nou supliment al revistei “Caiete Silvane”

A apărut un nou supliment al revistei „Caiete Silvane”: In memoriam Iuliu Suciu. Acesta poate fi citit online la adresa https://caietesilvane.ro/revista-online/suplimente/. Ediția tipărită va fi distribuită începând de joi, 16 iunie 2022.

Iuliu Suciu – repere biografice

Iuliu Suciu s-a născut la 30 august 1938, în oraşul Cluj și a decedat în 12 iunie 2012. Tatăl Ambroziu Suciu a fost preot, iar mama, Ştefania Suciu, funcţionar. A urmat cursurile şcolii primare la Stana, judeţul Cluj, cele elementare în oraşul Gherla, iar cursurile liceale la Şcoala Normală Gherla, în perioada 1951-1955. Absolvent al Facultăţii de Filologie – Istorie din cadrul Universităţii “Babeş-Bolyai” din Cluj în anul 1962, Iuliu Suciu îşi dedică întreaga viaţă lecturii, carierei didactice şi vieţii literare din judeţul Sălaj. În anul 1969 a primit distincţia “Profesor evidenţiat” prin Ordinul M.E.I. 394/1969; a obţinut toate gradele didactice (gradul I, în 1977). A activat ca profesor la şcolile generale din localităţile Stârciu şi Horoatu Crasnei, judeţul Sălaj, apoi la Şcoala Medie din Jibou în perioada 1962-1968. La înfiinţarea judeţului Sălaj a fost promovat inspector de specialitate în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean. În anul 1970 a ocupat prin concurs un post de profesor de limba şi literatura română la Liceul Pedagogic Zalău, pe care a fost titular până la pensionare – în anul 2000. A condus, în calitate de preşedinte, activitatea Cenaclului literar judeţean “Silvania”, ce funcţionează pe lângă Casa de Cultură a Sindicatelor din Zalău (1978-1991; 1997 – şi în prezent). Profesorul Iuliu Suciu a fost primul primar al Municipiului Zalău de după Revoluţia din Decembrie 1989 (6 ianuarie 1990 – 6 iulie 1991). La realizarea suplimentului și-au adus contribuția: Cătălin Suciu, Ileana Petrean, Carmen Ardelean, Dina Horvath, Marcel Lucaciu, Viorel Mureșan, Ileana Petrean Păușan, Ion Pițoiu Dragomir, Teodor Sărăcuț Comănescu, Corina Știrb Cooper, Viorel Tăutan şi Violeta Vișen.

4 Thoughts to “In memoriam Iuliu Suciu – un nou supliment al revistei “Caiete Silvane””

  1. […] A apărut un nou supliment al revistei „Caiete Silvane”: In memoriam Iuliu Suciu. Acesta poate fi citit online la adres Citeste mai mult […]

  2. […] A apărut un nou supliment al revistei „Caiete Silvane”: In memoriam Iuliu Suciu. Acesta poate fi citit online la adres  » Mai multe detalii […]

  3. Întrebarea întrebătoare

    Ileana Petrean și Ileana Petrean Păușan nu-i aceeași? De ce apare de două ori?

Dă-i un răspuns lui Întrebarea întrebătoare Anulează răspunsul