Expoziție de recipiente găsite în tranșeele din Primul Război Mondial, la Muzeul Județean de Istorie și Artă

Alexandru Moldovan

Sticle ale uneia dintre cele mai vechi mărci de bere din România, recipiente militare pentru apă sau sticluțe pentru medicamente recuperate din tranșeele italiene ale Primului Război Mondial fac obiectul unei inedite expoziții vernisate joi, la Muzeul Județean de Istorie și Artă din Zalău.
Intitulată „Prin cenușa imperiului”, expoziția este realizată de Muzeul Național al Banatului în colaborare cu Asociația Gruppo Speleologico Carsico din San Martino del Carso, Italia și surprinde latura mai puțin cunoscută a vieții cotidiene din perioada conflictului militar, exponatele din vitrine fiind însoțite de materiale explicative foarte documentate și reproduceri ale unor fotografii de epocă.
„Noi ne-am propus să surprindem viața de zi cu zi. Eu spun că aveți o șansă unică să vedeți aceste obiecte, care nu sunt prezente de foarte multe ori în colecțiile muzeelor și este o manieră de a privi războiul nu doar ca un conflict armat — tehnică militară, tehnică de luptă, ci exact viața de zi cu zi, poveste, drama celui care a fost implicat, care a trăit realitatea războiului”, a precizat, la vernisajul expoziției, Corina Bejinariu, directorul Muzeului Județean Zalău.
Muzeograful Ioan Bejinariu, care s-a ocupat de aducerea și organizarea expoziției la Zalău, a precizat că ea cuprinde câteva sute de obiecte recuperate din vechile tranșee, în marea lor majoritate fiind vorba despre recipiente militare pentru apă, de tip ploscă din metal, dar și recipiente din sticlă pentru bere, lichioruri, apă minerală ori sticluțe pentru medicamente, călimări și pahare utilizate de soldații părților aflate în conflict.
Printre exponate se numără și sticle ale uneia din cele mai vechi mărci de bere românească, găsită în tranșeele din Italia, unde au luptat soldați români.
„Expoziția prezintă în primul rând o colecție de elemente de dotare militară, așa numitele ploști pentru depozitarea lichidelor, a apei mai ales (…) Am ales să expunem și sticle de bere, de apă minerală, de alcool, aparținând forțelor combatante. La loc de cinste am pus una dintre sticlele produse în 1916 de fabrica de bere din Timișoara. Acei soldați, la sute de kilometri depărtare de zona de unde proveneau, au simțit nevoia de a gusta încă o dată această bere, în Italia”, a adăugat sursa citată.
Exponatele, în marea lor majoritate au fost descoperite pe frontul italian de la San Martino del Carso, regiunea Friuli-Venezia Giulia, și fac parte dintr-o colecție privată și din colecția Museo della Grande Guerra.

Leave a Comment