Conferinţă pe teme arheologice şi lansare de carte la Zalău

Conferinţa “Managementul unui parc arheologic: Carnuntum – Austria”, prezentată de conf. univ.dr. Cristian Găzdac de la Institutul de Arheologie și Istoria Artei al Academiei Române Cluj Napoca, a avut loc miercuri, în sala Porolissum a Consiliului Judeţean Sălaj. Potrivit directorului Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău – Sălaj, Corina Bejinariu, tema conferinţei a arătat publicului prezent “maniera în care este pus în evidenţă un parc arheologic”, modul de lucru folosit în cazul fostului oraş roman Carnatum putând fi un exemplu de bune practici pentru autorităţile sălăjene.
În acelaşi cadru, a fost lansat şi volumul “The Roman Auxiliary Fort at Buciumi (Roman Dacia, Romania). Coins in archaelogical context” – Oxford University Press/Castrul auxiliar de la Buciumi, Editura Mega Cluj-Napoca – 2012, ai cărui autori sunt dr. Cristian Găzdac și dr. Emanoil Pripon, cercetător științific III la Muzeul Județean de Istorie și Artă din Zalău. Lansarea de carte a fost prezentată de prof. univ. dr. Nicolae Gudea. Organizatorii întregului eveniment cultural au fost Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău – Sălaj, Consiliul Județean Sălaj și Asociația Amicii Muzeului Zalău.

Leave a Comment