Curtea Constituţională a României (CCR) a respins sesizarea preşedintelui Klaus Werner Iohannis asupra Legii pentru declararea datei de 4 iunie drept Ziua Tratatului de la Trianon. Votul a fost 5 – 4 în completul CCR. În 4 iunie 1920, prin Tratatul de la Trianon, s-a recunoscut Unirea Transilvaniei cu România. Klaus Iohannis a susținut în sesizarea trimisă la CCR că „nu rezultă cu claritate care este interesul social general vizat” de lege. În Ungaria, Tratatul de la Trianon este considerat de mulți istorici drept o tragedie, în urma căreia acest stat ar fi pierdut 71 la sută din teritoriu. „Instrumentul juridic prin intermediul căruia este realizat acest act de declarare a zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon este unul eronat, întrucât această declaraţie nu poate fi impusă şi/sau realizată printr-o lege, ca act juridic al Parlamentului, ci se poate realiza doar printr-un act de nivel secundar, executiv/administrativ ori poate îmbrăca, eventual, forma unei declaraţii cu caracter politic„, a mai acuzat Klaus Iohannis. Şeful statului a contestat şi articolele ce prevăd arborarea drapelului României în această zi, subliniind că acesta nu se înscrie în norma legală existentă, şi includerea în programele Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune a unor emisiuni sau aspecte de la manifestări.
Tratatul de la Trianon, scurt istoric
Tratatul de la Trianon a fost semnat în ziua de 4 iunie 1920, în palatul Chateau de Versailles, între Puterile Aliate învingătoare în Primul Război Mondial și Ungaria, în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, stat învins în Primul Război Mondial. Tratatul a fost semnat în Palatul Marele Trianon de la Versailles de către 16 state aliate (inclusiv România), pe de o parte, și de Ungaria, de altă parte. Tratatul a fost semnat pentru a stabili frontierele noului stat Ungaria cu vecinii săi: Austria, Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor (stat devenit ulterior Iugoslavia), România și Cehoslovacia. Tratatul de la Trianon a făcut parte din seria tratatelor încheiate la finalul Primului Război Mondial, celelalte fiind tratatele de pace încheiate de Puterile Aliate cu Germania (la Versailles, în 28 iunie 1919), Austria (la Saint Germain en Laye, în ziua de 10 septembrie 1919, Bulgaria (la Neuilly, în 27 noiembrie 1919) și cu Turcia (la Sèvres, semnat la 4 iunie 1920 și repudiat apoi, fiind înlocuit cu tratatul de la Lausanne). Tratatul are patru părți. Prima parte include Pactul Ligii Națiunilor (parte comună pentru toate tratatele de pace încheiate după Primul Război Mondial). Partea a doua (articolele 27-35) definește frontierele Ungariei cu statele vecine. În principiu, acestea sunt actualele frontiere ale Ungariei. Frontiera româno-ungară este descrisă în secțiunea a doua a articolului 27 (traseul actualei frontiere între România și Ungaria). În principiu, Tratatul consfințea includerea teritoriului Croației-Slavoniei (partea de nord a Republicii Croația) și Voivodinei (inclusiv treimea de vest a Banatului) în cadrul Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor, a Slovaciei și Ruteniei (azi: Republica Slovacia și, respectiv, Regiunea Transcarpatia din Ucraina) în cadrul Cehoslovaciei, a Transilvaniei și părții răsăritene a Banatului în cadrul României și a Burgenlandului în cadrul Republicii Austriei. Partea a treia (articolele 36-78), intitulată „Clauze politice pentru Europa”, conținea o serie de clauze privind, pe de o parte, cadrul bilateral al relațiilor dintre Ungaria și statele vecine, recunoașterea unor clauze politice privind anumite state din Europa (Belgia, Luxemburg etc.), dispoziții referitoare la cetățenie, protecția minorităților naționale. Partea a patra (articolele 79-101), intitulată „Interesele Ungariei în afara Europei”, conținea prevederi referitoare la renunțarea de către Ungaria la tratatele încheiate de către Dubla Monarhie cu Maroc, Egipt, Siam (Thailanda de azi) și China.
