300.000 de lei pentru protejarea monumentelor istorice din Sălaj

Consiliul Judeţean Sălaj a alocat pentru anul în curs 300.000 de lei pentru programul privind protejarea monumentelor istorice. Considerând că suma este prea mică pentru a acoperi necesarul investiţiilor, consilierii liberali au solicitat majorarea acestui fond la 1 milion de lei. „Iniţiativa este de apreciat, totuşi considerăm că suma ar trebui majorată până la 1 milion de lei, ţinând cont de experienţa avută cu proiectele depuse de către lăcaşurile de cult. Partea de proiectare şi manopera sunt mai costisitoare decât la clădirile moderne, de aceea ar trebui făcută o majorare”, au explicat liberalii prin vocea consilierului Paul Maghiu.

În acelaşi context, consilierul a propus CJ Sălaj întocmirea unei strategii multianuale pentru protecţia monumentelor istorice, dând, în acest sens, exemplul judeţelor Bihor, Alba sau Harghita, unde astfel de strategii există deja, cu scopul de a inventaria şi constata starea acestor construcţii, pentru ca apoi, în colaborare cu instituțiile de cultură, ONG-uri de profil și proprietarii monumentelor, să fie gândite programe de finanțare pentru reabilitarea și punerea în valoare a obiectivelor în cauză. Ideea a fost bine primită de către conducerea CJ Sălaj, care şi-a dat, de altfel, acordul de principiu.
Şeful administraţiei judeţene, Tiberiu Marc, a sugerat păstrarea valorii iniţiale a finanţării şi, în eventualitatea în care numărul solicitărilor depăşeşte acest buget, suma să fie suplimentată ulterior. De asemenea, el a acceptat ideea unui program multianual de intervenţie, care să vizeze monumentele istorice de categoria B, adică de interes local.

Alte articole

3 Thoughts to “300.000 de lei pentru protejarea monumentelor istorice din Sălaj”

  1. Anonim

    spui maghiu si tragi apa la wc

  2. Anonim

    Si care sunt monumentele istorice protejate ?

    1. Anonim

      VILA LUI TIBOR MARK

Leave a Comment