Patru monumente istorice din judeţ ar putea primi bani de la stat pentru a fi salvate de la degradare

Toate cele patru obiective pe care Direcţia Judeţeană pentru Cultură Sălaj le-a propus pentru a fi incluse în Programul Naţional de Restaurare pe anul 2017 au fost incluse de către Institutul Naţional al Patrimoniului (INP) între primele zece din ţară.

Comisia INP a evaluat 38 de documentaţii pentru diverse obiective din ţară, în vederea includerii lor în Programul Naţional de Restaurare. Opt dintre acestea nu au îndeplinit cerinţele formulate în Normele metodologice, celelalte 30 reuşind să obţină 68 şi 186 de puncte.

Toate cele patru propuneri ale DJC Sălaj au reuşit să intre în Top 10 al celor mai bine “cotate” dosare. Este vorba despre Biserica de lemn “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” Brusturi, care s-a clasat pe poziţia a doua, cu 184,8 puncte, Biserica de lemn “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” Şoimuşeni (locul trei, 177,8 puncte), Biserica de lemn “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” Bulgari (locul şase, 172,8 puncte) şi Casa Memorială “Iuliu Maniu” Bădăcin (locul zece, 153,4 puncte).

“Este vorba despre obiective aflate într-o avansată stare de degradare și care au proiecte intocmite încă din anii trecuti. Suntem pe nişte poziţii foarte bune şi nu ar trebui să fie nimic care să împiedice ca aceste obiective să fie finanţate. Valoarea proiectelor va trebui actualizată”, ne-a declarat Doina Cociş, directorul DJC Sălaj.

Casa de la Bădăcin are nevoie de 1,5 milioane de lei

Conform devizelor, lăcaşul de cult din Bulgari, construit în 1547, ar avea nevoie de 500.000 de lei, cel din Brusturi, ridicat în 1701, de 400.000 de lei, în timp ce investiţiile necesare la biserica din Şoimuşeni, ce datează din secolul al XVI-lea, depăşesc 200.000 de lei. În ceea ce priveşte Casa Memorială “Iuliu Maniu”, aceasta ar necesita, după cum se arată în devizul întocmit acum patru ani, de 1,5 milioane de lei pentru a fi salvată.

„Rezultatele evaluării comisiei INP pentru includerea unor noi obiective în Programul Național de Restaurare (PNR) situează Casa lui Iuliu Maniu pe  locul 10, cu 153,4 puncte, lucru care ne dă speranța că vom reuși să beneficiem de Programul Național de Restaurare. Decizia introducerii în PNR se va face în perioada următoare, în funcţie de punctajul obţinut de fiecare obiectiv şi de fondurile alocate de Ministerul Culturii pentru anul 2017.Mulțumesc pentru sprijin Cancelariei Primului Ministru, Direcției pentru Cultură Sălaj și, nu în ultimul rând, proiectanților care au actualizat proiectul după cerințele INP”, a precizat parohul Cristian Borz, care a iniţiat în urmă cu doi ani o campanie de strângere de fonduri pentru reabilitarea imobilului de la Bădăcin.

Banii se dau la anul, în funcţie de punctaj

De la începutul anului 2016, pe adresa Institututului Naţional al Patrimoniului au fost depuse 86 de cerereri privind înscrierea unor obiective în Programul Naţional de Restaurare, solicitările fiind făcute de instituţiile aflate în subordinea Ministerului Culturii, de reprezentanţii administraţiei centrale sau locale, de cei ai cultelor recunoscute sau de persoane pentru care problemele patrimoniului reprezintă o preocupare reală.
După aprobarea Normelor metodologice, INP a lansat apelul privind înscrierea obiectivelor în Program, toţi cei interesaţi putând depune documentaţii în perioada 1 octombrie-1 noiembrie. Până în acest moment, au fost depuse documentaţii pentru 38 de obiective. Dosarele au fost evaluate de o comisie formată din cinci specialişti ai Institutului, fiecare acordând un punctaj obiectivului în funcţie de criteriile de prioritate.
“Decizia introducerii în Programul Naţional de Restaurare se va face în funcţie de punctajul obţinut de fiecare obiectiv şi de fondurile alocate de Ministerul Culturii pentru anul 2017, sume care trebuie să acopere finanţarea prioritară a obiectivelor deja înscrise în Program”, au precizat reprezentanţii INP.

Niciun leu în 2016

Pentru 2016, INP a alocat aproape 31 de milioane de lei, în vederea reabilitării unor monumente istorice din ţară. Deşi Sălajul oferise o listă cu 10 propuneri (Casa Memorială “Iuliu Maniu” Bădăcin, Biserica de lemn “Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril” Brusturi, Biserica de lemn “Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril” Şoimuşeni, Biserica de lemn “Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril” Bulgari, Castelul Bay Treznea, Biserica de lemn “Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril” Şamşud, Biserica de lemn “Sf. Vasile cel Mare” Dragu, Biserica de lemn “Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril” Chieşd, Biserica de lemn “Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril” Bocşiţa), niciuna nu a fost luată în calcul la împărţeala banilor. Suma totală necesară pentru salvarea acestor obiective se apropia de 5 milioane de lei.

 

Alte articole

One Thought to “Patru monumente istorice din judeţ ar putea primi bani de la stat pentru a fi salvate de la degradare”

  1. Tăunu

    Fenomenal, va să zică nu a fost dat niciun leu pentru restaurarea bisericilor din lemn româneşti, asta în timp ce, pe vremea comuniştilor, se alocau bani, an de an, pentru restaurarea acestor lăcaşuri de cult. În acelaşi timp, sunt de-a dreptul siderat că a fost propus la restaurare castelul criminalului de război Bay, scroafa Koksis de la cultură nu s-a lăsat până nu l-a băgat pe listă. Marc, nu ţî ruşine ?

Leave a Comment