Motto: „Ai învins? Continuă! Ai pierdut? Continuă!”. Pierre de COUBERTIN (1863-1937), pedagog și istoric francez, inițiator al Jocurilor Olimpice moderne Jocurile Olimpice (JO) de vară, cel mai mare eveniment sportiv mondial, au ajuns la ediția a XXXIII-a și se vor desfășura în perioada 26 iulie – 11 august 2024, la Paris. La întreceri sunt așteptați peste 10.500 sportivi din 203 țări membre ale Comitetului Internațional Olimpic (CIO), precum și sportivi ruși și belaruși, sub drapel neutru, în afara sporturilor de echipă. Iar în program sunt 329 de probe sportive, în…
Mai mult...Categorie: Sport
HC Zalău, cu 16 handbaliste în cantonament la Cheile Grădiştei
După doar câteva zile de la începerea pregătirilor pentru noul sezon competiţional, Handbal Club Zalău a plecat la Gheile Grădiştei, pentru un stagiu de pregătire de 12 zile. Cantonamentul a început în data de 15 iulie şi se va încheia sâmbătă, 27 iulie, cu două jocuri amicale împotriva celor de la Corona Braşov. La Cheile Grădiştei se află în această perioadă şi Gloria Bistriţa-Năsăud, însă, din anumite considerente, cele două formaţii nu se vor duela în această perioadă. „Este o perioadă de acumulare din punct de vedere fizic, pe urmă…
Mai mult...Doliu în boxul sălăjean. Maestrul Ioan Dragoş a încetat din viaţă la aproape 70 de ani
Boxul sălăjean este în doliu. Maestrul Ioan Dragoş, unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi antrenori de box din Sălaj, a încetat din viaţă în noaptea de miercuri spre joi, după o grea suferinţă. Antrenorul Dragoş ar fi împlinit 70 de ani în luna septembrie. Ioan Dragoş a început boxul la Satu Mare, iar în 1973, odată cu înfiinţarea Clubului Sportiv Muncitoresc (actualul Club Sportiv Municipal) a fost adus la Zalău de către antrenorul Ioan Popa. După numai cinci ani în care a reprezentat clubul zălăuan ca sportiv, Ioan Dragoş…
Mai mult...Echipa de volei a Zalăului va întâlni Sporting Lisabona în primul tur al Cupei Challenge
La sediul Confederaţiei Europene de Volei a avut loc miercuri după-amiaza tragerea la sorţi pentru partidele din noul sezon al cupelor europene, printre numele prezente pe liste fiind şi SCM Zalău. Formaţia de la poalele Meseşului a obţinut „biletele” pentru cupele europene pe ultima sută de metri, clasându-se pe locul cinci, după ce sezonul regulat l-a încheiat pe locul opt. Echipa de volei a Zalăului revine astfel în cupele europene după o pauză de trei ani, urmând să evolueze în Cupa Challenge. SCM Zalău va avea adversar puternic încă din…
Mai mult...Răsturnare de situaţie. Antrenorul cu portarii a plecat de la SCM Zalău după doar un singur antrenament
Prezent la reunirea echipei ce a avut loc luni după-amiaza, Constantin Bădan, cel care urma să ocupe postul de antrenor cu portarii, a plecat de la SCM Zalău în cursul zilei de marţi. „Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat şi pentru faptul că am ales să plec de la echipă după numai o zi. Am venit aici cu inima deschisă şi cu dorinţa de a da totul pentru a ajuta Zalăul la îndeplinirea obiectivului. Luni seara am primit, însă, o ofertă de nerefuzat de la un alt club şi…
Mai mult...Constantin Bădan este noul antrenor cu portarii la SCM Zalău
Plecarea lui Bogdan Miron de la SCM Zalău a lăsat un gol nu numai între buturi, ci şi pe postul de antrenor cu portarii, goalkeeper-ul sătmărean ocupându-se şi de pregătirea portarilor în ultimele sezoane. Conducerea zălăuană a găsit repede soluţia pentru postul de antrenor cu portarii, oficialii SCM Zalău ajungând la un acord cu Constantin Bădan, cel care în ultima perioadă a fost antrenor cu portarii la Unirea Dej. Născut la Câmpulung Moldovenesc în anul 1967, unde a şi debutat în fotbal, Costel Bădan a evoluat în prima ligă din…
Mai mult...Cel mai longeviv antrenor de box din Sălaj revine în activitate la aproape 80 de ani
Fără doar şi poate, Ioan Popa nu este doar cel mai longeviv antrenor de box din Sălaj, ci şi cel mai cunoscut şi mai apreciat. Practic, odată cu venirea sa în Sălaj a fost înfiinţată şi secţia de box la Clubul Sportiv Municipal Zalău. Se întâmpla în anul 1973, în urmă cu 51 de ani, iar prima medalie pentru clubul zălăuan a fost obţinută chiar de secţia de box, prin Nicolae Bumb – aur la Campionatul Naţional, în timp ce Viorel Burde şi Grigore Rafa erau medaliaţi cu argint. În…
Mai mult...Muntenegreanul Stefan Nikolic rămâne la SCM Zalău
SCM Zalău sună adunarea luni, 15 iulie, cu aceeași conducere tehnică: Cristian Lupuț – antrenor principal, Sergiu Moga – preparator fizic, urmând ca în zilele următoare să fie stabilită data și locul cantonamentului, dar și detaliile legate de viitoarele transferuri și de lotul cu care se va aborda noul sezon.
Mai mult...Sârbul Goran Kurtes, cooptat în conducerea tehnică a HC Zalău
Bugetul echipei HC Zalău, ultimele transferuri, jucătoare noi, un nou antrenor care va face parte din echipa tehnică, sezonul de pregătire, dar și ținta pentru viitorul sezon competițional, toate aceste subiecte au fost prezentate și analizate astăzi într-o conferință de presă organizată și susținută de managerul Gheorghe Tadici. Ultima noutate este cooptarea în echipa tehnică a clubului a antrenorului sârb Goran Kurtes. De-a lungul anilor, Goran a lucrat cu mai multe echipe din România, la Constanța, Râmnicu Vâlcea, Ploiești, dar și la alte cluburi. Gheorghe Tadici a apreciat că tehnicianul…
Mai mult...SCM Zalău renunță la jucătorii cu care a fost la câteva secunde de promovarea în Liga a II-a
După ce în urmă cu două săptămâni s-a despărțit de portarul Bogdan Miron, cel care a fost chiar căpitan de echipă în multe partide, SCM Zalău a renunțat zilele trecute și la atacantul Sergiu Pop. Vârful transferat în iarna anului 2020 din postura de golgheter al echipei CSC Sânmartin nu a mai fost dorit la formația de la poalele Meseșului, astfel că a fost nevoit să își caute o altă echipă pentru sezonul 2024 – 2025. Fotbalistul a ajuns la un acord cu Clubul Sportiv Universitar Alba Iulia, formație ce…
Mai mult...Un banal vestiar ne-a făcut mândri că suntem români, mai mult decât orice performanță sportivă sau de alt fel
Da, cel mai mândru că sunt român m-a făcut acel vestiar lăsat ,,lună și bec” după înfrângerea din optimile campionatului european de fotbal, după o înfrângere fără drept de apel, o înfrângere dureroasă prin maniera în care am pierdut, ceea ce, poate, ar fi justificat o eventuală dezordine lăsată în vestiar, așa cum au făcut-o fotbaliștii germani după înfrângerea cu echipa Spaniei. Dar nu, băieții noștri, care în paranteză fie spus, nu au valoarea jucătorilor germani sau a altora mulți prezenți la acest campionat, au dat și ne-au dat nouă,…
Mai mult...Junioarele de la CS Hida, de două ori pe podium la Campionatul Naţional de Oină
La mai puţin de o lună de la câştigarea în premieră a Cupei României, CS Hida a obţinut alte două rezultate notabile. De această dată, cele două performanţe au fost înregistrate de echipele de junioare 1 şi 2, care au participat zilele trecute la Campionatul Naţional rezervat junioarelor 1, 2 şi 3. Competiţia a avut loc la Filipeştii de Târg (judeţul Prahova). La junioare 2, unde echipa sălăjeană a devenit vicecampioană naţională, CS Hida s-a duelat cu ACS Galicea Mare (scor 1 – 19), cu CS Dacia Mioveni (9 –…
Mai mult...Someşul Someş Odorhei s-a întărit pentru faza regională a Cupei României
Cu doar câteva zile înaintea debutului în faza regională a Cupei României, Someşul Someş Odorhei a adus un antrenor nou, dar şi doi jucători importanţi. Preşedintele clubului, Vlad Ortelecan, a ajuns la un acord cu jibouanul Alex Turcu pentru funcţia de antrenor-jucător, dar şi cu jucătorii Florin Cherecheş şi Ionuţ Mureşan. Atât Alex Turcu, cât şi ceilalţi doi au evoluat la SCO Jibou în stagiunea precedentă. Turcu va fi ajutat pe banca tehnică de preşedintele Vlad Ortelecan, cel care a condus echipa în sezonul anterior, când Someşul Someş Odorhei a…
Mai mult...Şimleuanca Margareta Hidigan a câştigat Cupa României la box
Descoperită în 2018 de antrenorii Ioan Dragoş şi Adrian Popuţea, şimleuanca Margareta Hidigan continuă să obţină rezultate notabile. Pugilista legitimată la Clubul Sportiv Municipal Zalău a participat zilele trecute la ediţia din acest an a Cupei României la box, eveniment desfăşurat în Sala Polivalentă din Craiova. Competiţia a fost rezervată cadetelor, junioarelor, tineretului şi senioarelor, sportiva pregătită de Adrian Popuţea evoluând la senioare, în cadrul categoriei 57 de kilograme. După trei ediţii în care a câştigat Cupa României la categoria sa de greutate, în 2019, 2020 şi 2022, Margareta Hidigan…
Mai mult...