Atenție, înscrierile pentru Loteria Vizelor vor fi reluate!

Înscrierile pentru Loteria Vizelor vor fi reluate, în condiţiile în care procedura a fost blocată din cauza unor probleme tehnice, a anunţat, marţi, Ambasada Statelor Unite la Bucureşti, precizând că înregistrările făcute până acum nu vor fi luate în considerare, fiind necesară retrimiterea cererilor. Ambasada SUA spune că pentru a asigura corectitudinea şi pentru a proteja integritatea procedurii pentru toţi cei implicaţi în programul Diversity Visa (Loteria Vizelor) 2019 trebuie reluat procesul de înscriere. Noua perioadă de înregistrare electronică va începe miercuri, la ora 19 (ora României) şi se va…

Mai mult...

Specialişti din opt judeţe au dezbătut la Zalău problema securităţii în muncă

Inspectoratul Teritorial de Muncă Sălaj, în colaborare cu Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, filiala Baia Mare, sub coordonarea Agenţiei Europene pentru Sănătate şi Securitate în Muncă, au organizat marţi, 17 octombrie, la Zalău, un simpozion tehnico-ştiinţific pe tema „Locuri de muncă sănătoase pentru toate vârstele”, la care au luat parte reprezentanţi ai mediului de afaceri, ai sindicatelor şi ai autorităţilor locale din opt judeţe din nord-vestul ţării. Manifestarea a avut loc în cadrul Săptămânii europene pentru sănătate şi securitate în muncă, care, în acest an, are ca scop implicarea tuturor factorilor responsabili…

Mai mult...

Flash mob în Şimleu şi Zalău: „Nu ești de vânzare – Alege pentru binele tău!”

Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane va fi marcată şi în acest an în Şimleu Silvaniei şi Zalău, prin organizarea unui flash mob în zonele centrale ale celor două oraşe. Manifestările sunt organizate de către Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Socială Sălaj, în cadrul proiectului de prevenire a traficului de ființe umane „Nu ești de vânzare – Alege pentru binele tău!”. Ajuns la a şaptea ediţie, flash mobul se va desfăşura pe parcursul a patru minute, începând cu ora 14.30, în Piaţa „Avram Iancu” din Şimleu, respectiv…

Mai mult...

Ofertele de muncă la domiciliu – între realitate și escrocherie

Pe lângă pericolele care planează asupra ofertelor de muncă în străinătate și a riscurilor despre care v-am informat, într-un articol apărut săptămâna trecută în cotidianul nostru legat de acest tip de oferte, de această dată este bine să aflați că atunci când sunteți interesați, căutați sau primiți oferte de muncă la domiciliu, să verificați cu mare atenție condițiile și oferta în sine, cu atât mai mult cu cât, aproape în toate cazurile, vi se vor cere date personale, conturi bancare, date despre card sau chiar transferul, prin servicii precum PayPal,…

Mai mult...

Vești bune! Copiii sub 16 ani vor avea acces la rețele sociale doar cu acordul părinților

  Copiii care nu au împlinit 16 ani vor avea nevoie, începând cu data de 25 mai 2018, de acordul părinților pentru a-și crea conturi pe rețelele sociale sau pentru a folosi magazine online. Companiile vor trebui să verifice existența acordului părinților. Prevederea este inclusă în Regulamentul general privind protecția datelor (GDPR), care urmează să se aplice în mod direct și în România, fără să fie necesare formalități din partea statului nostru. Chiar dacă obligația se va aplica în România, de la 25 mai 2018, exact în această formă, regulamentul…

Mai mult...

Peste 1.400 de mașini înmatriculate în județ, în luna septembrie

Potrivit informațiilor furnizate de Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), la nivelul judeţului Sălaj, în luna septembrie a.c. au fost înmatriculate 1.451 de autoturisme, dintre care doar 23 au fost noi. Prin comparație, în aceeași lună, în județul Olt de exemplu, au fost înmatriculate 550 de autoturisme cu un procent de nouă la sută autoturisme noi. Așadar, 1.428 autoturisme second-hand au fost înmatriculate în județul nostru, luna trecută, un număr aflat în creștere față de lunile precedente. În perioada menţionată, Volkswagen a fost cel mai înmatriculat…

Mai mult...

Prinși că au tăiat ilegal copaci din pădurea statului

Direcția Silvică Sălaj a răspuns solicitării cotidianului nostru, și ne-a pus la dispoziție situația pe acest an, până în 1 octombrie, privind paza și controalele pădurilor aflate în responsabilitatea instituției, mai precis fondul forestier proprietate publică a statului. Potrivit informațiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al instituției, Dănuț Fogoș, în perioada 1 ianuarie -1 octombrie a.c., Direcția Silvică Sălaj a efectuat un număr de 624 acţiuni pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori, a transportului, prelucrării și comercializării ilegale a materialelor lemnoase.  Aceste controale au fost efectuate de personalul silvic…

Mai mult...

Oaspeţi de la Vatican, în Sălaj

Emi­nența Sa, cardinalul Francesco Cocco­palmerio, președintele Consiliului Pontifical pentru texte legislative de la Vatican, s-a aflat, vineri, 13 octombrie, într-o vizită în judeţul Sălaj. Înaltul prelat a fost întâmpinat în Şimleu-Silvaniei, în faţa bisericii Greco-Catolice “Sfânta Treime”, de către vicarul foraneu al Silvaniei, preotul Gheorghe Ţurcaş, de preotul Nicolae Bodea, protopopul Şimleului, precum şi de alte feţe bisericeşti şi credincioşi din Protopopiatul Greco-Catolic Şimleu-Silvaniei. Cardinalul Francesco Cocco­palmerio a fost însoţit de către Dr. Virgil Bercea, episcop de Oradea şi Monseniorul Ioan Pop. Cardinal Francesco Cocco­palmerio s-a rugat în biserică împreună…

Mai mult...

Încă din vremuri ceaușiste, sălăjenii au rămas fideli C.A.R.-ului

Mulți dintre sălăjeni își amintesc, uneori cu nostalgie, de CAR-urile din timpurile ceaușiste. O formă de împrumut care funcționează „de când lumea”, și care a scos din impas sute de mii de familii, de-a lungul deceniilor. Casa de Ajutor Reciproc – CAR-ul, o formă de ajutor financiar care a rămas aceeași de-a lungul timpului, întipărit în mintea românilor și datorită “brandului”, dar și a condițiilor de cele mai multe ori bune prin care acordă împrumuturi, continuă și astăzi să facă parte dintre instituțiile financiare care îi ajută în special pe…

Mai mult...

Pompierii avertizează: coșurile de fum necurățate pot provoca adevărate dezastre

Având în vedere faptul că sezonul rece își face tot mai simțită prezența, pompierii sălăjeni vin în sprijinul cetățenilor cu sfaturi referitoare la coșurile pentru evacuarea fumului și a gazelor fierbinți. Astfel, coşurile pentru evacuarea fumului şi a gazelor fierbinţi, trebuie curăţate de personalul specializat în domeniu, cel puţin o dată pe an (în cazul utilizării de combustibil gazos) şi cel puţin de două ori pe an (în cazul sistemelor de încălzire alimentate cu combustibil lichid şi solid), dar obligatoriu înainte de începerea sezonului rece. La trecerea prin acoperiş se…

Mai mult...

Oficialii sălăjeni s-au întâlnit cu consulul Germaniei

Prefectul judeţului Sălaj, Florin Florian, vicepreședintele Consiliului Județean Sălaj, Sergiu Panie, și primarul municipiului Zalău, Ionel Ciunt, au avut joi, 12 octombrie, o întrevedere cu Excelența Sa, Ralf Krautkrämer, Consulul Republicii Federale Germania în Timișoara. În acest cadru, oficialii au discutat despre consolidarea relaţiilor bilaterale în domeniul educației, turismulului, economiei, context în care prefectul a făcut o prezentare amplă a județului și a posibilităților sale de dezvoltare. Primarul Ionel Ciunt a punctat importanța stabilirii unei relații de colaborare în domeniul educațional și de afaceri, cât și schimbul de experiență în…

Mai mult...

Peste 60 de dosare penale pentru infracțiuni economice, în ultimele luni

Polițiștii specializaţi în investigarea criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj au organizat mai multe acțiuni pe linia combaterii infracționalității economice, de pe raza județului. Polițiștii au efectuat în ultima perioadă opt percheziții și au pus în aplicare 14 de mandate de aducere. Față de trei persoane au fost dispuse măsuri privative de libertate, iar valoarea măsurilor asiguratorii este de aproape 8 milioane de lei. În cadrul cauzelor penale instrumentate, au fost constatate 62 de infracțiuni, din care 31 de evaziune fiscală, iar diferența au constituit alte fapte…

Mai mult...

Declin demografic în Sălaj: populația îmbătrânește și se nasc tot mai puțini copii

România se află, de peste 25 de ani, într-un declin demografic continuu. Nu mai există niciun județ în țară în care balanța demografică să încline către partea bună a statisticii, respectiv creșterea numărului de copii și tineri. Între anii 2012 – 2017, numărul celor din grupa de vârsta 45 – 49 de ani a crescut spectaculos, în timp ce numărul celor aflați în grupa de vârstă 20 – 24 de ani a scăzut dramatic. În urbanul mare (reședințe de județ și municipiul București) media națională este plus 58 la sută pe…

Mai mult...

Programări online la Serviciul Paşapoarte

Sălăjenii care vor să obţină paşapoarte simple, indiferent de tip, se vor putea programa online la Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Sălaj. Oficialii Instituţiei Prefectului au anunţat că începând cu 1 noiembrie, va fi operaţională platforma pentru programarea online a solicitanţilor, la adresa www.epasapoarte.ro, unde cei interesaţi vor introduce urmatoarele date: nume, prenume, e-mail, tipul documentului, locaţia, numărul de persoane pentru care se face rezervarea, data şi ora. Programarea este gratuită şi netransmisibilă. „Astfel, cetățenii vor putea să gestineze mai bine timpul personal alocat pentru obținerea…

Mai mult...