Un teolog s-a alăturat echipei de salvatori de la Şimleu

Marea familie a salvatorilor şimleuani s-a mărit de luni, 20 noiembrie, cu un nou membru. Este vorba despre Jozsa Nandor Lorand, un teolog în vârstă de 33 de ani, care, din dorinţa de a-şi ajuta semenii s-a înscris la o activitate de voluntariat în cadrul proiectului naţional „Salvator din pasiune”. După derularea şi absolvirea a două cursuri la nivel local (cursul introductiv şi cursul de prim ajutor de bază) şi parcurgerea orelor necesare, a absolvit şi cursul de prim-ajutor calificat la Centrul de formare şi pregătire în Descarcerare şi Asistenţă…

Mai mult...

O nouă serie de bilete de tratament pentru pensionari

Casa Județeană de Pensii Sălaj (CJP Sălaj) informează pensionarii și asigurații din sistemul public de pensii că pentru ultima serie din 2017 – seria 18, i-au fost repartizate un număr de 190 bilete de tratament în următoarele stațiuni: 1 Mai, Buziaș, Căciulata, Călimănești, Covasna, Felix, Geoagiu, Govora, Mangalia, Moneasa, Slănic Prahova, Sovata, Turda, Tușnad, Târgu Ocna și Vatra Dornei cu începere din  1, 2, 3 și 4  decembrie (în funcție de stațiune). Biletele se pot ridica de la sediul instituției, zilnic, de luni până joi, între orele 8 -14, iar…

Mai mult...

Atenție la condițiile de trafic: recomandările de sezon ale polițiștilor rutieri

Polițiștii sălăjeni vă recomandă să vă planificaţi din timp călătoriile, să vă interesaţi de condiţiile meteo-rutiere existente pe traseul ce urmează să îl parcurgeţi şi să adaptaţi viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic. Chiar dacă vă aflaţi în localităţi sau în afara lor, iar partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei, gheaţă, zăpadă sau mâzgă, trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere faptul că distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare. Folosiţi cu precădere frâna…

Mai mult...

S-a terminat cu șmecheria: leneșii asistați, apți de muncă, vor fi tăiați de la porție la Cantina socială

Beneficiarii acestor drepturi sociale, apți de muncă și sănătoși, trebuie să participe la diverse munci în folosul comunității zălăuane pentru a fi, în continuare, beneficiarii acestor mese gratuite. Așa arată Proiectul de hotărâre al ședinței de Consiliu Local al municipiului Zalău ce va avea loc săptămâna viitoare.  Excepție de la această propunere a municipalității vor face, în continuare, persoanele cu dizabilități, invalizii, cei bolnavi cronic, vârstnicii, persoanele care urmează o formă de învățământ de zi, copiii cu vârste de până în 18 ani și pensionarii. Orele de muncă în folosul…

Mai mult...

Prefectura Sălaj, exemplu de bune practici în administraţia publică din România

Agenția Națională a Funcționarilor Publici a organizat în 16 noiembrie, la București, cea de-a X-a ediție a conferinței internaționale Inovație și calitate în sectorul public. În cadrul evenimentului au fost prezentate și premiate cele mai bune exemple de bună practică înscrise în Competiția celor mai bune practici din administrația publică din România, fiind acordate nouă premii și patru mențiuni. Printre câştigători s-a numărat şi Instituţia Prefectului Sălaj, înscrisă la categoria „Implicarea cetățenilor — premisă în definirea serviciilor publice”, cu Carta serviciilor publice Sălaj. În cadrul ediţiei aniversare, ANFP a recunoscut…

Mai mult...

Vai de ratele noastre: cea mai mare creștere a indicelui ROBOR din ultimii ani ne lasă faliți

Veștile proaste continuă să îi îngrijoreze pe cei care au contractat credite la bănci, prin creșterea dobânzii Robor, lucru care va conduce pe cale de consecință la mărirea ratelor bancare lunare pe care sălăjenii, persoane fizice sau persoane juridice, le au de plătit la bănci. Indicele Robor la şase luni a crescut la 2,17 la sută şi a atins un nou record al ultimilor trei ani. Şi indicele Robor la trei luni a crescut până la 2,06 la sută, un nou maxim al ultimilor trei ani (31 octombrie 2014). Robor 6M a crescut la…

Mai mult...

Gestul făcut de doi zălăuani care au găsit pe stradă bani și bijuterii

Spiritul civic al zălăuanilor a ieșit în evidență din nou, zilele trecute, acesta fiind dovedit în multe rânduri atunci când pe stradă sau în alte locuri au fost găsite valori pierdute de alții. Astfel, un bărbat din Zalău, a predat marți 14 noiembrie a.c., în jurul orei 10, la Poliția Municipiului Zalău, suma de 1.300 de lei, bani pe care declarat că i-a găsit în fanta unui bancomat situat pe raza județului. De asemenea, bărbatul a predat și chitanța pe care era specificată suma retrasă. Polițiștii au predat banii și…

Mai mult...

Deși statistica e despre toți, doar unii salariați sălăjeni au 25 de procente în plus la salarii

Deși statisticile anunță creșteri salariale în județul Sălaj, față de anul trecut, cu peste 22 la sută, media câștigului lunar al unui sălăjean rămâne, pe mai departe, cu peste 20 la sută mai mică față de media pe țară. Mai mult decât atât, anunțatele creșteri salariale sunt, în realitate (cel puțin într-un procent covârșitor) consecința măririlor salariale din aparatul bugetar, nefiind vorba, așa cum știe toată lumea, de cei care lucrează în mediul privat sau oricum nu într-o măsură atât de mare încât procentele să aibă asemenea creșteri din sfera…

Mai mult...

Noi infracțiuni rutiere vor fi cuprinse în Codul penal

Guvernul a adoptat un proiect de lege pentru modificarea și completarea Legii nr.286/2009 privind Codul Penal, a Legii nr.135/2010 privind Codul de Procedură Penală, precum și a altor acte normative. Proiectul de lege este elaborat de Ministerul Justiţiei și are în vedere modificarea şi completarea legislaţiei penale și procesual-penale pentru punerea acesteia în acord cu prevederile Constituției, așa cum au fost acestea interpretate prin treisprezece decizii ale Curţii Constituţionale. Sunt propuse intervenții punctuale asupra Legii nr. 682/2002 privind protecția martorilor, Legii nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator și a Legii…

Mai mult...

Protestul angajaților APIA Sălaj: “Pentru aceeași muncă, vrem aceleași salarii. Ne-am săturat de minciună și batjocură!”

Peste o sută de angajați ai Agenției pentru Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) Sălaj au participat la un protest în fața sediului instituției din Zalău, joi, 16 noiembrie, începând cu ora 9. Angajații sunt nemulțumiți de efectele pe care noua Lege a salarizării le vor avea asupra veniturilor lor, ducând la scăderea acestora cu până la 40 la sută, dar și de faptul că orele suplimentare efectuate de angajați au rămas neplătite. Totodată, stresul psihic, dar și epuizarea fizică aduc tot mai des Ambulanța la poarta instituției, potrivit participanților…

Mai mult...

Grevă la APIA Sălaj: angajații sunt foc și pară pe Legea salarizării și munca suplimentară neplătită

Angajații Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) Sălaj vor întrerupe lucrul joi, 16 noiembrie, între orele 9-12, și vor ieși în fața în faţa sediului instituţiei din Zalău, ca semn de protest faţă de prevederile Legii Salarizării, care, dacă vor fi aplicate începând din anul viitor, vor afecta grav veniturile salariaților, potrivit spuselor liderului sindical din APIA Sălaj, Nicolae Brisc. Pentru foarte mulți salariați, calcule neoficiale arată faptul că salariile vor scădea cu sume cuprinse între 300 și 2.000 de lei. Salariații sunt nemulțumiți și de faptul că…

Mai mult...

Din 1 Decembrie, vom putea intra în Canada fără viză

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că, începând cu data de 1 decembrie 2017, autoritățile canadiene intenționează să elimine cerința obligativității vizelor pentru cetățenii români care vor călători în Canada pentru șederi de maxim 6 luni în scop turistic, inclusiv pentru vizitarea familiei, a cunoștințelor sau pentru prospectarea oportunităților de derulare a afacerilor, indiferent de tipul pașaportului deținut. Decizia autorităților canadiene constituie etapa finală a procesului de liberalizare a regimului de vize pentru cetățenii români, început la 1 mai, când anumite categorii de cetățeni români au început să beneficieze de acest…

Mai mult...

Jandarmii, autorizați să dețină o nouă categorie de arme

Jandarmii sunt autorizaţi să dețină o nouă categorie de arme atunci când întâmpină cazuri excepționale ori sunt solicitați să intervină în situații în care sunt implicate animale care pot pune în pericol sănătatea sau viața cetățenilor. Astfel, jandarmii sunt autorizați să dețină și să folosească arme cu tranchilizante pentru îndepărtarea sau imobilizarea animalelor care amenință viața oamenilor. Noua lege a fost publicată în Monitorul Oficial şi intră în vigoare începând de joi. Vor avea drept de utilizare a armelor cu tranchilizante, substanțelor tranchilizante, armelor cu glonț de cauciuc, dispozitivelor cu…

Mai mult...

S-a aprins o luminiță pe tronsonul nefinalizat al centurii Zalăului

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat marţi că a elaborat şi depus aplicaţia de finanţare pentru proiectul de reactualizare a studiului de fezabilitate pentru centura municipiului Zalău, un proiect estimat la 7,12 milioane lei, cu TVA. Banii vor fi folosiţi pentru reactualizarea studiului de fezabilitate şi întocmirea proiectului tehnic pentru ”Varianta de Ocolire a Municipiului Zalău – Etapa 2, între DN 1F km 76+625 – DJ 191C”. Aplicaţia a fost depusă în vederea obţinerii de finanţare nerambursabilă alocată prin Programului Operational Infrastructura Mare 2014-2020, în cadrul…

Mai mult...