RAFTUL CU CARTE: ISIS dezvăluită Partea I – Știința Vol. 1

autor: Helena Petrovna Blavatsky „Când, cu mulţi ani în urmă, am călătorit pentru prima dată în Orient, explorând profunzimile sanctuarelor sale părăsite, două întrebări ne reveneau obsesiv în conttiinta, intristandu-ne: Unde, cine, ce este Dumnezeu? Cine a văzut vreodată Spiritul Nemuritor al omului că să fie sigur de nemurirea să? Chiar pe vremea când ne găseam în culmea frământărilor legate de răspunsul la aceste două întrebări dificile, am intrat în legătură cu anumiţi oameni înzestraţi cu puteri atât de misterioase şi cu o cunoaştere atât de profundă încât, pe drept…

Mai mult...

RAFTUL CU CARTE: Zen Adevărat

autor: Taisen Deshimaru Cu toate că zenul era cunoscut şi practicat de mulţi ani în Statele Unite, europenii au trebuit să aştepte până la sosirea Maestrului Taisen Deshimaru la Paris, în 1967, pentru a cunoaşte în autenticitatea să (adică în practică) ceea ce Maestrul Deshimaru a făcut etern într-o scurtă perioada de 15 ani. De aceea el este privit că părintele şi fondatorul Zenului european. În timpul acelor ani, a lucrat la răspândirea Zenului scriind cărţi şi deschizând numeroase dojo-uri Zen pe tot cuprinsul Europei. Prima sa carte, Zen adevărat.…

Mai mult...

Raftul cu carte:Ghid de Spovedanie cu rânduiala de rugăciune pentru Sfânta Împărtășanie

Pentru a face o Spovedanie curată, care să ne fie de folos, trebuie să facem o mărturisire serioasă. Atunci când ne prezentăm ca la un interogatoriu, așteptând ca preotul să ne ia la întrebări, suntem superficiali. Spovedania serioasă nu presupune ca preotul să întrebe, ci cel ce se spovedește își mărturisește păcatele fără să fie întrebat. Ea se bazează pe o cercetare a conștiinței care trebuie făcută înainte, în urma căreia e bine să notăm pe o foaie de hârtie păcatele pe care le‑am făcut. Pentru a ușura această cercetare…

Mai mult...

Raftul cu carte: Arta ușurării chiar și în cele mai grele condiții

autor: Liviu Uleia         Liviu Uleia este unul dintre discipolii mei aflaţi foarte departe înplan fizic, unde nu ne-am întâlnit niciodată… Dar am citit într-o noapte Arta uşurării şi m-a impresionat. Îmi doresc pentru această carte de mărturisiri jovial-amare să ajungă la cât mai multe inimi care se simt chemate de uşurare sau poate chiar înviere.Cartea poate fi comandată de la Web:https://www.tracusarte.ro/ NAKTAMDYNAM

Mai mult...

Raftul cu carte: Copii grozavi – Zece calitati esentiale pentru o viata fericita

autor: Stanley I. Greenspan Toti parintii au pentru copiii lor cateva aspiratii universale. Ei vor ca acestia sa aiba o viata sociala implinita si sa isi urmeze propriile visuri. Dar in toate acestea, pierdem esentialul: copiii se nasc gata sa invete, insa numai in interactiunea directa de zi de zi cu cei dragi si, ulterior, in grupurile sociale reusesc sa isi dezvolte personalitatea si calitatile. Avand in spate 30 de ani de cercetare si practica clinica, Dr. Stanley Greenspan redefineste calitatile unui copil sanatos din punct de vedere emotional si…

Mai mult...

Raftul cu carte: Abecedarul bucuriei. Un altfel de catehism cu Maica Siluana Vlad

Autor: Monahia Siluana Vlad Cartea aceasta s-a născut din dorința de a face accesibile, într-un limbaj contemporan, câteva din temeiurile învățăturii de credință ortodoxă. Ea conține transcrierea unor emisiuni radiofonice realizate în perioada 2006-2007, la care Maica Siluana Vlad a fost invitat permanent. Angajați într-un dialog dinamic, cei doi interlocutori reuşesc să scoată valorile şi învăţăturile Bisericii din limbajul vechi şi uneori greu de pătruns al catehismelor clasice. Temele rămân cele obișnuite: cunoaşterea lui Dumnezeu, Sfânta Treime, Crezul, cele opt gânduri ale răutăţii etc., dar ele sunt abordate într-un limbaj accesibil,…

Mai mult...

Raftul cu carte: Provinciale

autor: Adrian Voicu Viaţa la ţară şi-a pierdut suflul patriarhial până să auzim de globalizare. Întâi a fost colectivizarea, a urmat migraţia la oraş. A venit tranziţia şi, în prelungirile ei, populaţia urbană s-a întors în albie. Se căpătuise fiecare după posibilităţi. Alţii, sămănătorişti din neglijenţă, deveniseră proletari-intelectuali. Satul şi-a conservat totuşi resursele pentru fotosinteză. Dar şi-a crescut o „faună“ sălbăticită. Locuitorii au început să-şi spună „provinciali“, ducând un trai rudimentar capitalist. Şi, pentru că reporterii TV urzeau tot felul de reality show-uri, a fost nevoie de intervenţia scriitorului, care…

Mai mult...

Raftul cu carte: Tainele Egiptului

Autor: Max Guilmot O carte despre Egiptul Antic, unică în felul ei. Eminentul egiptolog Max Guilmot ne revelează unele aspecte puţin cunoscute ale spiritualităţii din Valea Nilului, în paralel cu cunoştinţele actuale din aceste domenii: Energia invizibilă, Vindecarea spirituală, Dedublările astrale, Clarviziunea, Premoniţiile, Extazul. Cititorul va descoperi răspunsurile antichităţii la unele probleme fundamentale ale umanităţii, pe care lumea modernă încă nu este capabilă să le rezolve. Cartea poate fi comandată de la Web: http://www.edituraganesha.ro

Mai mult...

RAFTUL CU CARTE: Gânduri fără gânditor. Psihoterapie dintr-o perspectivă buddhistă

autor: Mark Epstein În urmă cu un deceniu, această carte care deschidea calea spre noi orizonturi a lansat o uriașa provocare pentru interesul manifestat față de modul în care spiritualitatea orientală poate să întărească bazele psihologiei occidentale. Începând de atunci, lumea buddhismului și cea a psihoterapiei au înaintat laolaltă construind o nouă înțelegere revoluționară a ceea ce reprezintă o viață emoțională sănătoasă. În introducerea să introspectiva la cea de-a zecea ediție aniversară, Mark Epstein da glas reflecțiilor sale despre această revoluție și analizează modul în care este posibil că ea…

Mai mult...

RAFTUL CU CARTE: În drum spre Ierusalim – Povestiri duhovnicești cu monahi și mireni din vremurile noastre, care caută mântuirea

autor: Liviu Ştefan Dunca Cuvântul Evangheliei: Nimeni nu poate sluji la doi domni; nu puteți să slujiți lui Dumnezeu și lui mamona, ghidează obsesiv personajele cărții, fie ele mireni sau monahi, pentru că păcatul te sluțește, te urâțește, apoi te trage în prăpastie, pe când lumina Ierusalimului ceresc te tămăduiește, te curățește, te face să vinzi tot ce ai, să renunți la tot pentru a avea parte de această minunată mângâiere – Liviu Ștefan Dunca Recomand cu căldură să citiți această carte – nu o judecați însă cu mintea rece…

Mai mult...

RAFTUL CU CARTE: Otrava noastră cea de toate zilele

autor: Adrian Voicu Adrian Voicu a mâncat instrucţie pe pâine. Mai întâi, ca elev de liceu militar, apoi ca student al Academiei Tehnice Militare. Cum soarta a vrut să devină scriitor, nu ofiţer, el se răzbună acum pe anii aceia, făcând instrucţie cu cuvintele! Le cere fel de fel de lucruri ciudate şi ele îl ascultă fără să crâcnească. Pentru umor înainte prezentaţi arm’!, zice el şi cuvintele se execută, făcându-te să mori de râs, nu alta. Scapi cu viaţă doar datorită faptului că nu sunt foarte groase cărţile pe…

Mai mult...

RAFTUL CU CARTE: Provocarea anti-gravitației. Tehnici anti-ponderale – metode de utilizare a energiei spațiului

autor: Marcel Pages „Există prea multe fenomene (levitaţii spontane, telepatie, lecturi parapsihice, facultăţi taumaturgice, etc) care dovedesc cu prisosinţă că totul nu se limitează la lumea aşa-zis fizică, şi că dincolo de aceasta se manifestă forţe tainice despre care noi nu avem încă decât puţine idei reprezentative. De mai bine de 15 ani propovăduiesc eliberarea oamenilor de gravitaţie. Convingerea mea este că vom dispune mâine de maşini graţie cărora vom străbate liniştea spaţiilor necuprinse „Pascaliene” cu viteze mult superioare vitezei luminii. Mâine, fantastica energie a spaţiului, liberă de orice aspect…

Mai mult...

RAFTUL CU CARTE: O minte profundă – cultivarea înţelepciunii în viaţa de zi cu zi

autor: Dalai Lama Poate că principala diferenţă dintre budism şi alte religii stă în înţelegerea identităţii noastre esenţiale. De fapt, existenţa sufletului sau a sinelui – idee centrală în hinduism, iudaism, creştinism şi islam – este negată în budism. Ba mai mult, credinţă într-un „sine” este considerată principala sursă a dificultăţilor din viaţă noastră. Cu toate acestea, o înţelegere adevărată a învăţăturii budiste nu ne îndreaptă către o perspectiva asupra lumii cinică şi plină de disperare, care oferă senzaţia că viaţă nu are niciun sens. Nicidecum. O înţelegere veritabilă conduce…

Mai mult...

RAFTUL CU CARTE: Cum să supraviețuiești tu și cei apropiați prăbușirii economice ce urmează și care este inevitabilă

autor: Piero San Giorgio Problemele cărora lumea va trebui să le facă faţă în următorii 10 ani sunt considerabile: suprapopularea, lipsa de petrol şi materii prime, modificări climatice, căderea producţiei de hrană, secătuirea resurselor de apă potabilă, globalizarea dezlănţuită, datoriile colosale… Convergenţă tuturor acestor probleme va implică probabil un colaps economic care nu va lasă pe nimeni neatins – fie bogat sau sărac. Cum te poţi pregăti pentru această? Cum vei putea supravieţui următorilor ani de mari schimbări? Această carte ţi-ar putea salva viaţă! Cartea poate fi comandată de la…

Mai mult...