Elevii sălăjeni se implică în proiectul „Cine contează pe tine”

Consiliul Judeţean al Elevilor (CJE) Sălaj a fost reprezentat de către Denisa Ligia Matei, preşedintele Departamentului Avocatul Elevilor, la cea de-a doua activitate a proiectului „Cine contează pe tine”, ce a avut loc în perioada 20-23 februarie, în staţiunea Băile Herculane. Potrivit unui comunicat de presă al CJE Sălaj, Denisa Matei „s-a implicat activ în sesiunile de lucru ce s-au desfăşurat în cadrul proiectului şi a prezentat, în plenul seminarului, viziunea elevilor din judeţul Sălaj şi problemele cu care ei se confruntă”. Pe parcursul Seminarului Naţional de Instruire a Secretarilor,…

Mai mult...

Sute de elevi sălăjeni au revenit din vacanţă cu amigdalită şi păduchi

  Sute de elevi au fost depistaţi cu diverse afecţiuni în urma triajului epidemiologic efectuat la începutul celui de-al doilea semestru al anului şcolar în curs, în unităţile de învăţământ sălăjene. Acţiunea a avut ca scop depistarea copiilor cu afecţiuni infecto-contagioase, de la angine (roşu în gât), până la boli eruptive şi micoze, dar şi afecţiuni parazitare precum scabia sau pediculoza. Astfel, în urma controalele efectuate, în mediul urban de medici şi asistenţi medicali şcolari, iar în mediul rural de medicii de familie, au scos la iveală nu mai puţin…

Mai mult...

Doar şapte elevi sălăjeni „au chiulit” de la simularea la limba maternă

  Doar şapte elevi din clasele a VIII-a au lipsit de la ultima probă a simulării Evaluării Naţionale, cea la limba maternă. Potrivit informaţiilor furnizate de Marcel Lucaciu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj, din cei 519 viitori absolvenţi de gimnaziu de la secţia maghiară înscrişi, şapte au absentat. Cei mai conştiincioşi s-au dovedit a fi elevii de la secţiile cu predare în limba germană, respectiv slovacă. Astfel, potrivit sursei citate, atât cei 13 candidaţi de secţia germană, cât şi cei şapte de la secţia slovacă înscrişi…

Mai mult...

Zeci de elevi sălăjeni au absentat de la simularea Evaluării Naţionale

  Din cei 2.376 de elevii sălăjeni ai claselor a VIII-a, peste 120 au absentat la fiecare din cele două testări, cea la Limba şi Literatura Română, respectiv cea la matematică, organizate, în aceste zile, în cadrul simulării Evaluării Naţionale. Potrivit infomaţiilor primite de la Marcel Lucaciu, purtătorul de cuvânt al inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj, la proba de Limba Română, care a avut loc marţi, 18 februarie, din cei 2.376 de candidaţi înscrişi s-au prezentat cu 122 mai puţini. Testarea la matematică, ce a avut loc miercuri, 19 februarie,…

Mai mult...

A început evaluarea psihosomatică pentru înscrierea în clasa pregătitoare

  Nu mai puţin de 20 de centre de evaluare psihosomatică a copiilor ai căror părinţi solicită înscrierea acestora în învăţământul primar au fost stabilite în judeţ. Potrivit reprezentanţilor Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE)Sălaj, zece dintre acestea funcţionează în municipiu: la Şcoala Gimnazială “Mihai Eminescu”, Şcoala Gimnazială „Simion Bărnuţiu”, Şcoala Gimnazială “Gheorghe Lazăr”, Liceul cu program sportiv “Avram Iancu”, Şcoala Gimnazială “Corneliu Coposu”, Şcoala Gimnazială “Iuliu Maniu”, Şcoala Gimnazială “Porolissum”, Liceul de Artă “Ioan Sima”, Liceul Reformat “Wesselenyi” şi la CJRAE Sălaj. Câte două centre de evaluare…

Mai mult...

Metoda HELEN DORON include cursuri de învăţare a limbii engleze începând cu vârsta de 3 luni şi până la 18 ani

Interviu cu Rodica Pop, deţinătoarea pentru Sălaj a licenţei HELEN DORON, metoda de învăţare a limbii engleze. Reporter: Ce înseamna metoda “Helen Doron” şi ce reprezintă? Rodica Pop: Metoda Helen Doron de învăţare a limbii engleze a fost iniţiată şi dezvoltată de Helen Doron, lingvist şi educator britanic, în anul 1985. Oferta educaţională include cursuri de învăţare a limbii engleze începând cu vârsta de 3 luni şi până la 18 ani, în grupe mici, în care activitatea se bazează pe jocuri distractive adaptate vârstei, pe ascultare repetată şi încurajare. Învățarea…

Mai mult...

Laborator de sute de mii de dolari, inaugurat la Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian”

  Un laborator modern de electronică şi automatizări, realizat în urma unei investiţii a companiei TenarisSilcotub, în valoare de 240.000 de dolari, a fost inaugurat marţi, 18 februarie, la Colegiul Tehnologic”Alesandru Papiu Ilarian” din Zalău, în prezenţa autorităţilor locale şi judeţene, precum şi a reprezentanţilor Ministerului Educaţiei Naţionale, Stelian Fedorca, consilier al ministrului Educaţiei şi Sergiu Moga, consilier al secretarului de stat în cadrul Ministerului. Noul laborator este dotat cu şapte calculatoare pentru stimularea virtuală a circuitelor şi a schemelor şi patru standuri în care elevii vor putea realiza în…

Mai mult...

Elevi sălăjeni calificaţi la olimpiadele naţionale

  Două eleve din Zalău s-au calificat la etapa naţională a concursului interdisciplinar de Limba şi Literatura Română şi Religie „Cultură şi Spiritualitate românească”. Este vorba, potrivit informaţiilor primite de la Marcel Lucaciu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj, Sorana Costea, elevă în clasa a V-a la Şcoala Gimnazială „Gheorghe Lazăr” Zalău, şi Andreea Cotoară, elevă în clasa a VIII-a la Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” Zalău. Etapa judeţeană a competiţiei menţionate a avut loc sâmbătă, 15 februarie, la Şcoala Gimnazială „Simion Bărnuţiu” din municipiu. Concursul a devenit…

Mai mult...

Au reînceput inspecţiile tematice în şcolile sălăjene

  Unităţile de învăţământ din judeţ sunt verificate în această perioadă de inspectorii şcolari. Este vorba de primele inspecţii tematice programate pentru semestrul al doilea. Controalele au debutat luni, 17 februarie, şi se vor încheia vineri, 7 martie. Acestea vizează verificarea calităţii demersului didactic din semestrul I. Printre principalele obiective se numără: verificarea avizării programelor şcolare pentru disciplinele opţionale de către inspectorii şcolari de specialitate, a documentelor manageriale menite să conducă la optimizarea procesului educativ, a portofoliilor de activitate ale comisiilor pentru combaterea absenteismului şi abandonului şcolar. De asemenea, se…

Mai mult...

Mii de elevi sălăjeni susţin marţi simularea la Limba Română

  Încep emoţiile pentru elevii clasei a VIII-a. Peste 2.730 de elevi sălăjeni vor susţine marti prima simulare pentru Evaluarea Naţionala, şi anume testarea la Limba şi Literatura Română. Potrivit informaţiilor primite de la Marcel Lucaciu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj, în judeţ au fost organizate patru centre de evaluare, două în municipiu: la Şcoala Gimnazială „Simion Bărnuţiu”, respectiv Şcoala Gimnazială „Gheorghe Lazăr” şi câte unul în Jibou şi Şimleu Silvaniei, la Şcoala Gimnazială „Lucian Blaga”, respectiv Şcoala Gimnazială „Horea”. Cea de-a doua probă, la matematică,…

Mai mult...

Precizare

Cu referire la articolul „ALFABETIZAREA EMOŢIONALĂ LA PREŞCOLARI”, publicat în data de 21 ianuarie 2014, nr.11, în MAGAZIN SĂLĂJEAN, pag.4, precizăm că din omisiune, neintenţionat, nu am precizat materialele folosite ca suport informaţional în redactarea articolului menţionat. Materialele care ne-au furnizat informaţii în redactarea articolului menţionat, au fost: GOLEMAN, D. – ”Inteligenţa emoţională”, Editura Curtea Veche, Bucureşti 2007. BREBEN, S. – ”Jocuri pentru dezvoltarea inteligenţei emoţionale la vârsta preşcolară şi şcolară mică”, Editura Reprograph, Craiova, 2010. IONIŢĂ, CARMEN – ”Alfabetizarea emoţională prin joc la vârsta preşcolară” (pag. 38, 40, 41);…

Mai mult...

Încep înscrierile în clasa pregătitoare

  Înscrierile în clasa pregătitoare sau clasa I vor demara peste aproximativ două săptămâni, iar listele finale vor fi făcute publice în 11 aprilie, potrivit calendarului înscrierii în învăţământul primar pentru anul şcolar 2014-2015, publicat de Ministerul Educaţiei. Circumscripţiile şcolare şi numărul de clase pregătitoare alocate, la fiecare unitate de învăţământ, vor fi afişate atât pe site-ul şcolilor cât şi pe cel al Inspectoratului Şcolar săptămâna viitoare, în 17 februarie. De asemenea, vor fi prezentate informaţii despre posibilitatea organizării procesului de învăţământ în cadrul unei grădiniţe aflate în structura şcolii…

Mai mult...

Elevii nu primesc uniforme şi echipamente sportive gratuite

  Propunerea legislativă, conform căreia angajatorii ar fi urmat să acorde personalului tichete pentru achiziţia de uniforme şi rechizite şcolare, în valoare de 600 de lei, a fost respinsă, săptămâna trecută, de senatori. Potrivit senatorului sălăjean Vegh Alexandru, unul dintre iniţiatori, printre motivele care au stat la baza respingerii actului normativ se numără: existenţa, în prezent, a unui program naţional destinat categoriilor defavorizate şi lipsa fondurilor necesare. „Unul dintre argumentele invocate a fost acela că în prezent există un program naţional, prin intermediul căruia elevii care provin din familii cu…

Mai mult...

Matematica a adus trei menţiuni în Sălaj

Elevii sălăjeni şi-au mai adăugat în palmares încă trei menţiuni. Lotul sălăjean, format din cinci elevi de la Colegiul Naţional „Silvania” Zalău şi unul de la Liceul Reformat „Wesselenyi” Zalău, a participat, în perioada 6-9 februarie, la Baia Mare, la etapa naţională a Concursului de Matematică al Liceelor Maghiare din Europa. Potrivit informaţiilor primite de la Marcel Lucaciu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, trei dintre liceenii sălăjeni, toţi elevi ai Colegiului Naţional „Silvania”, s-au întors, acasă, cu menţiuni. Este vorba despre Tőtős Győrgy şi Lakatos Angela, clasa…

Mai mult...