Mai puţin de jumătate dintre dascălii sălăjeni care nu au reuşit să promoveze examenul de definitivat au contestat nota obţinută la proba scrisă. Potrivit informaţiilor primite de la Marcel Lucaciu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj, din cele 31 de cadre didactice care au obţinut sub opt, 12 au depus contestaţii, respectiv patru profesori de limba română, patru învăţători, o educatoare -secţia română, o educatoare- secţia maghiară, un profesor de biologie şi unul de limba franceză. „Cererile pentru reevaluarea lucrărilor au fost deja transmise Centrelor de…
Mai mult...Categorie: Invatamant
Menţiune pentru CNS Zalău la concursul „Next Generation”
Denisa Ligia Matei, elevă a Colegiului Naţional „Silvania” Zalău, s-a numărat printre câştigătorii celei de-a XII-a ediţii a Concursului Naţional de Eseuri pe teme de Consiliere şi Orientare Vocaţională pentru Elevi „Next Generation”, desfăşurat în perioada 14-18 iulie, în municipiul Baia Mare. Sălăjeanca a obţinut menţiunea I. Activitatea a fost organizată de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş, în colaborare cu Direcţia Judeţeană, Consiliul Judeţean al Elevilor Maramureş, AJOFM Maramureş şi Primăria Baia Mare, potrivit informaţiilor primite de la Consiliului Judeţean al Elevilor Sălaj. În acest an au participat aproximativ…
Mai mult...Definitivat 2014: S-au afişat primele rezultate
Vezi notele aici. Niciunul dintre dascălii sălăjeni care s-au înscris la examenul de definitivat din acest an nu au reuşit să obţină nota maximă la proba scrisă. Cele mai mari note au fost 9,85 şi 9,8, obţinute de Ana But, ce a susţinut testarea la psihopedagogie specială, respectiv Lucian Moldovan, la educaţie fizică. Potrivit primelor rezultate afişate sâmbătă, 19 iulie, la Colegiul Naţional „Silvania” Zalău, peste 70 la sută dintre candidaţii sălăjeni au obţinut note peste 8, promovând astfel examenul. Candidaţii nemulţumiţi de nota obţinută au putut depune contestaţii atât…
Mai mult...Concurenţă acerba la titularizare
Peste 460 de cadre didactice din Sălaj urmează să susţină luni, 21 iulie, proba scrisă din cadrul examenului de titularizare, în cele două centre de examen din judeţ, respectiv la Şcoala Gimnazială „Simion Bărnuţiu” şi Şcoala Gimnazială „Gheorghe Lazăr”. Pentru acest an, au fost scoase la concurs circa 437 de posturi, din care doar 36 sunt titularizabile. Potrivit informaţiilor primite de la reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj, 233 de posturi sunt disponibile la centrul de concurs de la Şcoala Gimnazială „Simion Bărnuţiu”, iar 204 la cel de la…
Mai mult...Dacă-i politic, politic să fie! Senatorul Gheorghe Pop şi-a instalat soţia la conducerea Inspectoratului Şcolar
Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj a fost preluată, începând de miercuri, 16 iulie, de Maria Pop, nimeni alta decât soţia senatorului PSD, Gheorghe Pop. Profesor de fizică, aceasta a ocupat, până în prezent, funcţia de inspector şcolar general adjunct. Astfel, după schimbarea subprefectului Lucian Băican, susţinut de PNL, liberalii sălăjeni au pierdut încă o funcţie importantă şi anume cea de inspector general, deţinută de Gheorghe Bancea, membru PNL Sălaj. Instalarea noului inspector general a avut loc în sala de şedinţe a ISJ Sălaj, începând cu ora 14, în prezenţa…
Mai mult...Înscrierile pentru sesiunea de toamnă a Bacalaureatului se încheie vineri
Absolvenţii de liceu care nu au reuşit să promoveze examenul maturităţii în sesiune iunie-iulie mai au o şansă în cea din august- septembrie. Aceştia mai au la dispoziţie trei zile pentru a se înscrie. Conform calendarului publicat de Ministerul Educaţiei, înscrierile pentru sesiunea de toamnă au început luni, 14 iulie, şi se încheie vineri, 18 iulie. Probele scrise vor debuta în 25 august, cu proba la limba şi literatura română, urmând ca în 26 august, elevii aparţinând minorităţilor naţionale să susţină testarea la limba maternă. Proba obligatorie a profilului…
Mai mult...Elevii de zece ai Sălajului, premiaţi de Guvern
Cei opt elevi sălăjeni care au obţinut media maximă la examenele naţionale au fost premiaţi marţi de Guvern, alături de colegii lor din ţară. Premierea a avut loc, începând cu ora 10, în cadrul unei videoconferinţei, la care au participat: ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, precum şi toţi inspectorii generali şcolari din ţară. Diplomele, precum şi banii, le-au fost acordate absolvenţilor de către conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, respectiv Gheorghe Bancea, inspector şcolar general, şi Maria Pop, inspector şcolar general adjunct. „Îmi doresc ca performanţa voastră să continue, îmi doresc…
Mai mult...Adeverinţe în loc de diplome pentru liceenii care au promovat Bacalaureatul
Absolvenţii sălăjeni de clasa a XII-a, care au promovat Bacalaureatul, pot să-şi ridice începând de luni, 14 iulie, adeverinţele care testă acest fapt, de la sediul unităţilor de învăţământ. Potrivit lui Gheorghe Bancea, inspectorul şcolar general al judeţului Sălaj, documentele au fost avizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean în cursul zilei de duminică, 13 iulie, acestea având o valabilitate de cel mult 12 luni şi putând fi folosite, atât în ţară cât şi în străinătate, pentru înscrierea în instituţiile de învăţământ superior, fără riscul de a fi respinse. Este primul…
Mai mult...Elevii sălăjeni de zece vor fi premiaţi într-o videoconferinţă cu premierul Victor Ponta
Cei opt elevi sălăjeni care au obţinut media maximă la examenele naţionale vor fi premiaţi marţi, 15 iulie, la Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj, începând cu ora 10, în cadrul unei videoconferinţe cu premierul Victor Ponta şi ministrul Educaţiei, Remus Pricopie. Potrivit inspectorului şcolar general al judeţului Sălaj, Gheorghe Bancea, la premierea, ce se va desfăşura în sistem videoconferinţă, alături de elevi, va fi prezentă doar conducerea Inspectoratului. Fondurile necesare au fost ridicate de către inspectoratele şcolare judeţene de la trezorerie în cursul zilei de luni, iar diplomele au…
Mai mult...Peste 180 de locuri neocupate în liceele sălăjene
Cei aproximativ 2.193 de absolvenţi de gimnaziu din Sălaj au aflat luni, 14 iulie, dacă au fost admişi sau nu la liceu. Prima etapă a repartizării computerizate a avut loc cu o zi mai devreme decât era planificat. Listele cu elevii admişi pot fi consultate pe site-ul admitere.edu.ro. Repartizarea computerizată a absolvenţilor clasei a VIII-a care au participat la prima etapă de admitere s-a făcut în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere şi în funcţie de opţiunile candidaţilor de pe fişa de opţiuni. Pentru anul şcolar 2014-2015, potrivit informaţiilor…
Mai mult...Examen de definitivare în Sălaj: 18 cadre didactice au dat bir cu fugiţii
Nu mai puţin de 18 dascăli sălăjeni au renunţat la susţinerea examenului de definitivare în învăţământ, care s-a desfăşurat luni, 14 iulie, la Colegiul Naţional „Silvania” Zalău, începând cu ora 10. Potrivit datelor furnizate de Marcel Lucaciu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj, trei dintre aceştia nu s-au mai prezentat la concurs, iar ceilalţi 15 au părăsit sala de examen după o oră de la distribuirea subiectelor. Potrivit regulamentului, candidaţii care nu doresc să li se evalueze lucrarea depun o declaraţie, înainte de ieşirea din sala…
Mai mult...Sălajul primeşte 18 microbuze şcolare
Elevii din mai multe localităţi ale judeţului, care parcurg, zilnic, kilometri pe jos sau fac naveta în condiţii grele, vor beneficia de microbuze şcolare începând din anul şcolar viitor. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a dispus alocarea judeţului Sălaj unui număr de astfel de mijloace de transport, în baza centralizării întocmite de Instituţia Prefectului şi Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ). Potrivit informaţiilor furnizate de biroul de presă al Prefecturii Sălaj, repartizarea acestora se va desfăşura în două etape. Astfel, în perioada iulie- septembrie, vor ajunge în judeţ opt microbuze…
Mai mult...Elevii romi preferă Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian”
Copiii de etnie rromă din judeţ nu sunt interesaţi să-şi continue studiile liceale. Cu toate că au posibilitatea de a se înscrie la cele mai bune licee din Sălaj cu medii mult mai mici decât ale colegii lor, pe locurile speciale, ei nu s-au înghesuit să completeze fişele de înscriere la liceu. Potrivit informatiilor primite de la Marcel Lucaciu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, pentru anul şcolar 2014-2015, sunt disponibile 72 de locuri speciale pentru elevii de etnie romă, însă doar 12 au fost ocupate. Repartizarea…
Mai mult...Dascălii sălăjeni intră luni în examen
După ce absolvenţii de gimnaziu şi liceu au trecut prin emoţiile examenelor, a venit rândul cadrelor didactice să intre în febra testărilor. Peste 120 de cadre didactice din Sălaj vor participa luni, 14 iulie, la examenul naţional de definitivare în învăţământ, cu aproximativ 15 la sută mai puţine decât în anul precedent. Potrivit datelor furnizate de Marcel Lucaciu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj, şi-au depus dosarele 123 de candidaţi faţă de 145, câţi s-au înscris în sesiunea trecută. Concursul va fi găzduit de Colegiul Naţional…
Mai mult...