Poliţiştii au oprit pentru control, în data de 13 martie, un autoturism condus, pe strada Parcului din localitatea Șărmășag, de un localnic în vârstă de 23 de ani. În urma verificărilor efectuate, s-a constat că tânărul avea suspendat dreptul de a conduce. Din acest motiv, acesta s-a ales cu un dosar de cercetare penală, întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Mai mult...Categorie: Eveniment
Deces
Suntem alături de finii Lenka şi Ghiţă, la pierderea fiicei lor LILIANA Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Fam. Maria şi Grigore Grigoruţ
Mai mult...„Glasul roților de tren” – expoziție de filatelie și machete
Marți, 12 martie, la sediul Muzeului de Mineralogie din Baia Mare a avut loc vernisajul expoziției temporare „Glasul roților de tren”, un eveniment care a adus în prim-plan machete feroviare de excepție și elemente de filatelie tematică. Evenimentul a avut loc cu ocazia aniversării a 220 de ani de la punerea în mișcare, pentru prima dată, a unei garnituri de tren realizată de o locomotivă cu aburi și vine în avanpremiera aniversărilor locale a 140 de ani de la inaugurarea liniei de cale ferată Satu Mare – Baia Mare și…
Mai mult...Accident rutier la coborârea spre Ciumărna
Pompierii au fost solicitați să intervină de urgență la un accident rutier produs în data de 14 martie, în jurul orei 9, pe Meseș. Din primele informații oferite de IPJ Sălaj, o conducătoare auto neatentă a pierdut controlul volanului într-o curbă și s-a răsturnat cu autoturismul. Din fericire, accidentul rutier este fără victime. Femeia a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Persoana vinovată de producerea accidentului are 49 de ani și este din localitatea Marin. Circulația în zonă a fost reluată, se circulă în condiții normale la această…
Mai mult...Examenul teoretic pentru permisul auto poate fi susținut oriunde în țară
În data de 13 martie, Klaus Iohannis a promulgat legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, care prevede că examenul teoretic pentru obţinerea permisului de conducere poate să fie susținut oriunde în ţară, nu doar în localitatea de domiciliu. Prin această schimbare s-a dorit eliminarea timpilor mari de aşteptare a candidaților de la promovarea examenului teoretic până la participarea la examenul practic de obţinere a permisului de conducere, precum și creşterea responsabilităţii instructorilor auto pentru pregătirea viitorilor conducători auto. De…
Mai mult...A comis trei infracțiuni în trafic
Polițiștii au oprit pentru control în trafic, în data de 12 martie, un autoturism condus între localitățile Almașu și Fildu de Jos de un bărbat de 50 de ani, din localitatea Huedin. În urma verificărilor s-a constat că cel care se afla la volan a comis trei infracțiuni: conducerea fără permis a unui autoturism neînmatriculat și cu număr fals de înmatriculare. Pentru faptele sale, clujeanul s-a ales cu un dosar de cercetare penală.
Mai mult...Punct Gastronomic Local la Moigrad-Porolissum
Decumana reprezintă o nouă experiență culinară din inima Imperiului Roman. Istoria pătrunde adânc prin ruinele Castrului Roman de la Porolissum, lăsând în urma sa, povești, legende, mirodenii, rețete și multe intrigi cu și despre daci și romani. Sanctuar străvechi de civilizație, organizare și locuire, Porolissum este un reper deosebit în organizarea comunitară din marele Imperiu Roman. Poarta Meseșană reprezintă punctul de trecere peste linia munților Meseș și locul îndrăgit de numeroși împărați romani. Porta Decumana este una din porțile principale din Castrul Roman Porolissum, alături de Porta Praetoria. Amplasată pe…
Mai mult...Au scăzut furturile și infracțiunile stradale în Sălaj
Potrivit datelor oferite de IPJ Sălaj în data de 12 martie, în urma prezentării raportului de evaluare a activității în anul 2023, se observă o scădere a infracțiunilor la nivel de județ. Furturile stradale au înregistrat o scădere cu 57,14 %, de la 140 în anul 2022 la 80 în anul 2023. Totodată, în urma analizei evoluţiei infracţionalităţii stradale sesizate, se observă o scădere cu 11,86 % față de anul trecut (312 fapte în 2023, față de 354 de fapte în anul 2022). Cu privire la infracțiunile contra patrimoniului, faptele…
Mai mult...Cu copilul de patru luni la cerșit
Sâmbătă, 9 martie, în jurul orei 11, în Piața Trandafirilor din orașul Cehu Silvaniei, un echipaj de jandarmerie a depistat o tânără de 19 ani, din Baia Mare, în timp ce cerșea, folosindu-se de un copil de patru luni. În cauză, jandarmii au întocmit acte de constatare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosire a unui minor în scop de cerșetorie, acte ce vor fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou pentru continuarea cercetărilor. Totodată, a fost sesizată Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sălaj cu privire la…
Mai mult...Sălăjean prins în trafic fără permis
Polițiștii jibouani au oprit pentru control în trafic, în data de 11 martie, un conducător auto de 21 de ani, din localitatea Surduc care circula între localitățile sălăjene Someș – Odorhei și Someș – Guruslău. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Pe numele acestuia a fost întocmit un dosar de cercetare penală, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
Mai mult...Tânăr bătut în miez de noapte
Luni, 11 martie, în jurul orei 1, pe bulevardul Mihai Viteazul din Zalău, în vecinătatea blocului Gulliver, un echipaj de jandarmerie a observat mai mulți tineri care băteau un alt tânăr. Jandarmii au intervenit imediat pentru calmarea situației și luarea măsurilor legale. În urma verificărilor s-a stabilit că patru tineri, cu vârste cuprinse între 21 și 33 de ani, domiciliați în comuna Românași, beți fiind, au lovit cu pumnii și picioarele un tânăr de 22 de ani, Zalău. În cauză, jandarmii au întocmit acte de constatare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de…
Mai mult...Sălăjean prins băut la volan în județul Cluj
Polițiștii din Gherla au depistat în trafic, în data de 10 martie, un sălăjean de 32 de ani care conducea autoturismul prin localitatea Așchileu Mare din județul Cluj. Din cercetările efectuate la fața locului s-a constatat că acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice, aparatul etilotest indicând o alcoolemie de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult, bărbatul în cauză avea suspendat dreptul de a conduce. Pe numele acestuia a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de…
Mai mult...Zeci de pensionari au fost felicitați și premiați de CARP Zalău
Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Zalău (CARP Zalău) a marcat și în acest an premierea pensionarilor din municipiu cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii. În data de 7 martie, conducerea instituției a închiriat un local din centrul orașului unde peste 80 de femei s-au bucurat de o masă copioasă, muzică de calitate și o atmosferă plăcută. Ca de fiecare dată, doamnele au primit flori și felicitări din partea conducerii instituției, a primarului și a invitaților speciali. Totodată, cei prezenți au putut participa și la o tombolă cu premii. Legat…
Mai mult...A lovit un cal
În seara zilei de 9 martie s-a produs un accident rutier în localitatea Huseni. Polițiștii care au fost chemați să intervină la fața locului au constatat că un localnic care conducea regulamentar un autoturism a lovit un cal care nu era supravegheat. Din fericire nu au existat victime, însă calul a fost rănit și mașina a fost puternic avariată. Oamenii legii au demarat cercetări în vederea depistării proprietarului calului. Potrivit informațiilor oferite de IPJ Sălaj, acesta va fi sancționat conform prevederilor art. 2, alin. 17 din Legea nr. 61/1991 (lăsarea…
Mai mult...