Biserica Ortodoxă Română o prăznuiește, în 14 octombrie, pe Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași, cea care este considerată patroana Moldovei. S-a născut la Epivata, în Tracia (sudul Dunării), în anul 1025, într-o familie bogată. A fost educată, atât de mamă, cât și de bunică, într-un evavlios spirit creștinesc, la fel ca și fratele ei, Eftimie, care a ajuns episcop în Maditos. Parascheva s-a remarcat printr-o puternică credință și o mare dărnicie, dându-și hainele săracilor, la vârsta de 12 ani. Drept „răsplată”, tatăl ei a obligat-o , mai întâi, să…
Mai mult...Categorie: Eveniment
Accident la Cizer
Polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați, duminică 13 octombrie, în urma unui apel 112 cu privire la faptul că, în localitatea Cizer, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. Polițiștii au ajuns la fața locului, iar din primele verificări efectuate au constatat că un tânăr de 26 de ani, din localitatea Ratin, în timp ce conducea un autoturism, a intrat în coliziune cu un autoturism care se angajase în depășirea acestuia, condus de un bărbat de 51 de ani, din municipiul Zalău. În urma…
Mai mult...Premieră în Șimleu Silvaniei: Ziua Recoltei
În premieră, în orașul Șimleu Silvaniei a fost organizată sâmbătă, 12 octombrie, Ziua Recoltei. Evenimentul a fost inițiat și coordonat de cotidianul Magazin Sălăjean în parteneriat cu Primăria Șimleu Silvaniei, Consiliul Județean Sălaj, Direcția Agricolă Sălaj, Asociația „Țara Silvaniei” și Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj și a reunit producători sălăjeni de legume, fructe, carne, vin, pălincă, suc și de alte produse de sezon. Pe parcursul zilei, participanții au fost invitați să urmărească și două momente muzicale susținute de tieneri artiști de la Casa Orășenească de Cultură din…
Mai mult...Competiția „Semimaraton Porolissum” a pus Sălajul pe harta alergărilor montane
Aproximativ 500 de persoane de toate vârstele, oameni pasionați de sport veniți din mai multe județe, dar și din Italia, Franța sau Republica Moldova, au participat sâmbătă la a doua ediție a competiției „Semimaraton Porolissum”, eveniment inițiat și de coordonat de atleta Paula Todoran și sălăjeanul Ciprian Bolgar. Da, a fost o competiție de talie internațională, câștigătorii au primit premii, toți alergătorii au fost recompensați cu medalii, a fost o atmosferă frumoasă, de bucurie. N-au lipsit nici copiii, unii au venit cu părinții, iar alții chiar și cu bunicii. Acest…
Mai mult...Accident grav la Vârșolț. O femeie a fost rănită
Un grav accident de circulație a avut loc sâmbătă dimineața în localitatea Vârșolț, în incident fiind implicate trei autoturisme. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din primele verificări efectuate au constatat că o femeie în vârstă de 31 de ani, din Hereclean, în timp ce conducea un autoturism prin localitatea Vârșolț, în împrejurări care urmează a fi stabilite din cercetări, a intrat în coliziune cu autoturismul care circula în fața sa, condus de un bărbat în vârstă de 56 de ani, din Zalău. De asemenea, primul autoturism a fost…
Mai mult...La Șărmășag, uite hoțul, nu e hoțul
În urma investigațiilor efectuate, polițiștii din Șărmășag au identificat și cercetat un tânăr din comună, bănuit de comiterea infracțiunii de tentativă la furt calificat. Oamenii legii au stabilit că luna trecută, tânărul ar fi pătruns, prin distrugerea ușii de acces, într-o locuință din Șărmășag, unde ar fi răvășit diverse lucruri, fără însă a fura bunuri. Polițiștii continuă cercetările, în vederea documentării întregii activități infracționale a celui în cauză.
Mai mult...Atenție la escrocherii
Polițiștii din Șărmășag și Chieșd au identificat și cercetat un tânăr în vârstă de 17 ani, din localitatea Mateești, județul Vâlcea, bănuit de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. Din cercetări a reieșit că în cursul lunii mai a anului curent, acesta ar fi postat, în mediul online, un anunț de vânzare a unui telefon mobil, ulterior fiind contactat de un bărbat din comuna Chieșd. Cei doi ar fi convenit să îi vândă telefonul mobil bărbatului din comuna Chieșd, pentru suma de 500 de lei și să i-l trimită acestuia prin curier. La…
Mai mult...Sătmărean, suspectat că a condus drogat prin Cehu Silvaniei
Zilele trecute, în Cehu Silvaniei, polițiștii au oprit în trafic un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 20 de ani, din comuna Hodod, județul Satu Mare. În urma testării acestuia cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a unor substanțe psihoactive. Tânărul a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii prezenței în organism a unor substanțe psihoactive, cercetările în cauză fiind continuate de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cehu Silvaniei.
Mai mult...Doi sălăjeni, condamnați la închisoare în Italia
La mijlocul acestei săptămâni, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, cu sprijinul celor din Nușfalău, au pus în executare două mandate europene de arestare, privind doi tineri, unul în vârstă de 25 de ani, din comuna Marca și un altul în vârstă de 27 de ani, din comuna Halmășd. Pe numele acestora, autoritățile din Italia au emis câte un mandat european de arestare, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat. Cei doi au fost încarcerați, urmând a fi prezentați Parchetului de pe lângă Curtea de…
Mai mult...Începe Semimaraton Porolissum
Sâmbătă, 12 octombrie, începe unul dintre cele mai așteptate evenimente sportive ale toamnei în județul Sălaj. Semimaratonul Porolissum este organizat și în acest an de atleta Paula Todoran și sălăjeanul Ciprian Bolgar, cei doi fiind promotorii evenimentului. „Ideea de a organiza Semimaraton Porolissum a apărut din dorința de a promova atât mișcarea în aer liber, cât și patrimoniul istoric și natural al zonei. Situl arheologic Porolissum este unul dintre cele mai importante din județ, iar peisajul din împrejurimi este spectaculos. Ne-am dorit să combinăm aceste două aspecte, sportul și istoria,…
Mai mult...Săptămâna Spațiului Cosmic, marcată la API Zalău
A devenit deja o tradiție ca elevii Colegiului Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” din Zalău să marcheze anual Săptămâna Spațiului Cosmic. De această dată, elevii au pregătit o serie de lucrări, în special machete și postere cu mesaje și idei pentru reducerea poluării, dar și cum văd ei Pământul în viitorul apropiat sau îndepărtat. Multe dintre lucrări au atras atenția asupra pericolului reprezentat de numărul tot mai mare de mașini din întreaga lume și asupra faptului că inclusiv în România, tot mai multe familii nu mai au o singură mașină, ci…
Mai mult...Sălajul, vedetă la Bruxelles
Mii de vizitatori cuceriți de aromele „Țării Silvaniei”, standul județului Sălaj, amenajat la Comisia Europeană cu prilejul Săptămânii Europene a Regiunilor și Orașelor de la Bruxelles, a atras mii de vizitatori dornici să descopere diversitatea și gustul inconfundabil al produselor tradiționale din Țara Silvaniei, potrivit Consiliului Județean Sălaj. Aroma pălincii și a vinului, dulceața mierii și a silvoiței, frăgezimea slăninii, savoarea cârnaților sau prospețimea brânzei telemea au încântat gusturile tuturor celor prezenți, transformând standul județului în principalul punct de atracție. Este pentru prima dată în ultimii 30 de ani când…
Mai mult...Poliția Sălaj, sute de misiuni împotriva infracționalității
Conducerile Inspectoratului Județean de Poliție Sălaj, Inspectoratului Județean de Jandarmi și Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sălaj au organizat astăzi o conferință de presă comună, pentru prezentarea rezultatelor obținute în urma misiunilor desfășurate în perioada verii. La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, în perioada sezonului estival, au fost sesizate peste 1.760 de infracțiuni, 860 fiind constate din oficiu. Astfel, au fost înregistrate 626 de infracţiuni contra persoanei, 565 de infracţiuni contra patrimoniului, peste 200 de infracţiuni rutiere, iar 368 au fost infracţiuni de altă natură. Ca urmare a infracționalității…
Mai mult...Se apropie Ziua Recoltei
Mai sunt doar câteva zile până la Ziua Recoltei, eveniment organizat de cotidianul Magazin Sălăjean sâmbătă, 12 octombrie, în parteneriat cu Primăria Șimleu Silvaniei, Consiliul Județean Sălaj, Direcția Agricolă Sălaj, Asociația „Țara Silvaniei” și Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj. Evenimentul se va desfășura la Cetatea Bathory din Șimleu Silvaniei și va reuni producători sălăjeni de legume, fructe, carne, vin, pălincă, suc și de alte produse de sezon. Tot cu această ocazie vor avea loc Festivalului Vinului „În Vino Veritas” și a doua ediție a Festivalului Pălincii, două…
Mai mult...