Accident tragic la Camăr. Un tânăr a murit

Un grav accident de circulație a avut loc duminică, 10 noiembrie, în Camăr. Polițiștii Formațiunii Rutiere din cadrul Poliției Orașului Șimleu Silvaniei au stabilit că un bărbat în vârstă de 31 de ani, din localitatea Balc, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism pe tronsonul Ip – Camăr, ar fi pierdut controlul direcției și a intrat într-un cap de pod. În urma impactului, conducătorul autoturismului a fost rănit grav, iar în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de personalul medical aflat la fața locului, acesta a decedat. Totodată, un alt…

Mai mult...

Sălajul, pe podium la un important concurs culinar internațional

Echipa sălăjeană „Zestrea Silvană” s-a clasat pe locul III la festivalul-concurs „D’ALE PORCULUI”, eveniment desfășurat sâmbătă, 9 noiembrie, la ERA Shopping Park Oradea. 50 de echipe din Bihor, Sălaj, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Satu Mare și din Ungaria s-au întrecut în prepararea tradițională a porcului, sub atenta supraveghere a unui juriu format din peste 20 de profesioniști. De remarcat că din echipa juriului a făcut parte și arheologul culinar sălăjean Mircea Groza. Anul acesta, ținutul sălăjean al gastronomiei locale a fost reprezentat de Asociația „Zestrea Silvană”, cu produse tradiționale din carne…

Mai mult...

Noi dezvăluiri în scandalul de la Episcopia Sălajului

Legat de recentul scandal de la Episcopia Sălajului, Bogdan Ilea, avocatul fostului vicar ne-a trimis un comunicat la redacție: „În calitate de avocat al preotului Ionuț Pop, vă aduc la cunoștință ca am obținut de la o alta agenție de turism din Cluj Napoca, câteva înscrisuri doveditoare ale unor calatorii exotice ale conducătorului Episcopiei Sălajului. Excursiile au avut loc în perioada anilor 2021 – 2023, fără știrea Patriarhiei și fără legătură cu activitatea clericală. Printre destinații, se numără: Dubai, Iordania, Seychelles, Miami, New, York, New Orleans, Vietnam, Caraibe-Barbados, Tokio, Okinawa.…

Mai mult...

Și-a luat nevasta la bătaie

Polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Hida au fost sesizați, în data de 6 noiembrie, de către o femeie de 28 de ani, din localitatea Lupoaia, cu privire la faptul că aceasta ar fi fost bătută de către soțul său. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că, la aceeași dată, la ora 17.30, în timp ce se aflau la domiciliu, soțul femeii, un bărbat de 33 de ani, ar fi bătut-o pe aceasta. Astfel, în urma completării formularului de evaluare a riscului, polițiștii au constatat că în cauză…

Mai mult...

Bărbat de 71 de ani, rupt de beat la volan

Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Zalău au oprit în trafic, miercuri, 6 noiembrie, pentru control un autoturism, condus de un bărbat de 71 de ani, din Zalău. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice, pentru stabilirea alcoolemiei, cercetările în cauză fiind continuate de polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Zalău. M. S.

Mai mult...

Razie de amploare la Crasna (video)

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj desfășoară azi, 7 noiembrie, o acțiune, cu efective mărite în sistem integrat, în localități arondate Secției 6 Poliție Rurală Crasna, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, combaterea faptelor de violență stradală, a furturilor, tâlhăriilor, a infracționalității economice, a delictelor silvice, dar și prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. În activitățile desfășurate sunt angrenați polițiști de la structurile de investigații criminale, investigarea criminalității economice, ordine publică, rutieră, protecția animalelor și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.…

Mai mult...

20 de ani de la elaborarea Raportului Final al Comisiei de Studiere a Holocaustului în România

Directorul Muzeului Memorial al Holocaustului din Transilvania de Nord – Șimleu Silvaniei, Daniel Stejeran a onorat invitația de a participa la Conferința Internațională organizată în contextul sărbătoririi a 20 de ani de la elaborarea Raportului Final al Comisiei de Studiere a Holocaustului în România care poartă numele celebrului laureat al premiului Nobel, Elie Wiesel – supraviețuitor al Holocaustului, originar din Sighetu Marmației. Evenimentul organizat la Palatul Victoria de către Institutul Național de Studiere a Holocaustului din România – Elie Wisel,  Cancelaria Primului-Ministru și Ministerul Afacerilor Externe, a reunit pe lângă…

Mai mult...

„Năpradea din sufletul meu” va avea loc sâmbăta aceasta

Primăria Comunei Năpradea și Comitetul de organizare invită persoanele doritoare să ia parte la acțiunea „Năpradea din sufletul meu”. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 9 noiembrie, începând cu ora 13, la Căminul Cultural „Mihai Eminescu” din localitate. Organizată în colaborare cu Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, autoritățile din localitatea Năpradea invită persoanele doritoare să participe la „Năpradea din sufletul meu”. Această acțiune prilejuiește o sută de ani de la darea în folosință a „școlii vechi”, de reatribuirea numelui căminului cultural și de lansarea cărții „Năpradea, între Someș…

Mai mult...

Accident între Crasna și Meseșeni. Un bărbat a ajuns la spital

Un grav incident rutier a avut loc marți, 5 noiembrie, pe drumul dintre localitățile Crasna și Meseșenii de Jos. Oamenii legii au stabilit că un bărbat în vârstă de 39 de ani, din municipiul Zalău, în timp ce conducea un motociclu (DEX: autovehicul cu două sau trei roți) pe direcția Crasna – Meseșenii de Jos, a intrat în autoturismul din fața sa, condus de un tânăr în vârstă de 22 de ani, din localitatea Bozieș. În urma impactului, bărbatul în vârstă de 39 de ani a suferit răni, pentru îngrijirea…

Mai mult...

Vernisajul „Război și pace” din Zalău, o călătorie captivantă în timp

Muzeul de Istorie și Artă din Zalău va fi gazda vernisajului expoziției „Război și pace”. Acesta va avea loc joi, 7 noiembrie, începând cu ora 13.15, în Beciul Cultural al Muzeului. Expoziția temporară „Război și pace” oferă o călătorie captivantă în timp. Vizitatorii vor avea ocazia de a explora interacțiunile dintre conflict și armonie pe parcursul istoriei acestei regiuni. De la neolitic, epoca bronzului sau de fier, cea dacică și romană, și până la perioada medievală, vizitatorii le vor descoperi pe toate. Cei ce vor trece pragul vernisajului vor putea…

Mai mult...

Proiecție specială a filmului “Moromeții 3” la Șimleu Silvaniei

Unul dintre cele mai așteptate filme românești ale anului, „Moromeții 3”, va avea în avanpremieră o proiecție specială la Șimleu Silvaniei. În prezența actorului Cătălin Herlo, proiecția va avea loc la Casa Orășenească de Cultură, în data de 7 noiembrie, începând cu ora 18. Persoanele doritoare vor avea ocazia de a viziona ultima parte a trilogiei bazată pe romanele lui Marin Preda, „Moromeții 3”. Acest film urmărește destinul lui Niculae, fiul cel mic al celebrei familii de țărani, care ajunge, în anii ’50, un scriitor cunoscut. Un moment dificil pentru…

Mai mult...

Străin, prins băut la volan în Șimleu Silvaniei

Și străinii mai calcă strâmb, nu doar românii, stați liniștiți. Zilele trecute, într-o seară, pe strada Tudor Vladimirescu din Șimleu Silvaniei, oamenii legii au depistat în trafic un bărbat în vârstă de 47 de ani, din Ungaria, în timp ce conducea un autoturism. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, cercetările în cauză fiind continuate de polițiști.

Mai mult...

Sătean din Dioșod, condamnat la închisoare

Zilele trecute, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, cu sprijinul celor din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Zalău au depistat și încarcerat un bărbat în vârstă de 45 de ani, din localitatea Dioșod, condamnat la închisoare. Pe numele acestuia, Judecătoria Zalău a emis un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, fiind condamnat la un an și 4 luni de închisoare, în regim de detenție, pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere. Bărbatul în cauză a fost transferat la penitenciar, pentru executarea pedepsei la care a fost condamnat.

Mai mult...

În Sălaj și femeile distrug garduri

Polițiștii din Sânmihaiu Almașului și Buciumi au cercetat zilele trecute o femeie în vârstă de 43 de ani, din localitatea Bogdana, bănuită de comiterea infracțiunii de distrugere. În urma cercetărilor efectuate, oamenii legii au stabilit că femeia ar fi distrus gardul unei clădiri din Bogdana. De asemenea, polițiștii au identificat un bărbat în vârstă de 58 de ani, din localitatea Treznea, bănuit de comiterea infracțiunilor de tăiere ilegală și furt de arbori. Bărbatul este bănuit că ar fi tăiat și furat o cantitate de aproximativ 7 metri cubi de lemne…

Mai mult...