Un clujean a fost surprins la volan fără permis pe drumurile din Sălaj

Încă o persoană și-a încercat „norocul” pe șoselele din Sălaj, urcând la volan fără a avea dreptul de a conduce pe drumurile publice. Un bărbat de 34 de ani din comuna Florești, județul Cluj, a fost oprit pentru un control în trafic de către polițiștii din Sânmihaiu Almașului. În seara zilei de 3 aprilie, acesta se afla la volanul mașinii sale, pe drumul județean 108 N, în localitatea Petrindu. În urma verificărilor efectuate de oamenii legii, a fost constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie…

Mai mult...

Casa EMKE va găzdui două evenimente aparte în luna aprilie

Luna aprilie va fi marcată de evenimentele culturale ce vor fi organizate și desfășurate la Casa EMKE Zalău. Două evenimente culturale aparte vor fi destinate zăluanilor și nu numai, menite să îi atragă atât în sfera istoriei, cât și în artă, alături de personalități de seamă. La începutul săptămânii, în 7 aprilie, profesorul titular László László va susține o prelegere în limba maghiară, intitulată „Viața și domnia lui Matei Corvin”, odată cu împlinirea a 435 de ani de la moartea regelui Matei Corvin. Evenimentul va avea loc la Casa EMKE…

Mai mult...

Ierarhi din întreaga țară participă la întronizarea noului episcop al Sălajului

Duminică, 6 aprilie, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău, va avea loc slujba de întronizare a Preasfințitului Părinte Benedict, episcop ales al Episcopiei Sălajului. Programul va începe la ora 9, cu întâmpinarea ierarhilor, iar la ora 9,30 se va oficia Sfânta Liturghie Arhierească, săvârșită de un sobor de ierarhi, în frunte cu: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI – Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte CALINIC – Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului; Preasfințitul Părinte LUCIAN – Episcopul Caransebeșului; Preasfințitul Părinte SOFRONIE – Episcopul Oradiei;…

Mai mult...

Camelia Burghele va susține o conferință și își va lansa cartea la Zalău

Consiliul Județean Sălaj, Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, dar și Librăria Cărturești din Zalău lansează o invitație în rândul celor ce doresc să ia parte la conferința „Secretul savorii sarmalelor”. Aceasta va fi susținută de entnologul și antropologul Camelia Burghele și va avea loc joi, 10 aprilie, începând cu ora 18, în Sala „Porolissum” a Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj. Evenimentul este dublat și de lansarea cărții „Sarmale și Serotonină. Despre un mainstream gastro-cultural”, semnată de aceeași Camelia Burghele. Aceasta reprezintă un studiu despre…

Mai mult...

Jandarmeria Sălaj, într-o nouă misiune nobilă

Jandarmeria Română aniversează 175 de ani, un moment de o importanță majoră pentru instituție și pentru cei care poartă uniforma acestei arme. Azi, În Sălaj, Inspectoratul Județean de Jandarmi a marcat această sărbătoare printr-o nouă misiune nobilă și nu exagerez când spun acest lucru.   Am avut plăcerea să fiu martor la o astfel de misiune umană, de ajutorare a unor oameni aflați cu adevărat în suferință. Misiunea a ajuns la a treia ediție. Pregătirile au început cu săptămâni în urmă. În mod voluntar, jandarmii au pus mână de la…

Mai mult...

Deschiderea solemnă a Anului „Cardinal Iuliu Hossu” are loc săptămâna aceasta

Protopopiatul Greco-Catolic Zalău, alături de Muzeul Județean de Istorie și Artă din Zalău, organizează deschiderea solemnă a Anului „Cardinal Iuliu Hossu”. Evenimentul, ce va avea loc duminică, 6 aprilie, marchează începutul unei serii de manifestări dedicate personalității și moștenirii spirituale a primului cardinal român. În cadrul acestuia va fi regăsită prezentarea acțiunii „Pe urmele episcopului Iuliu Hossu în Sălaj”, o incursiune în locurile semnificative ale activității pastorale din județ. Mai mult, evenimentul cuprinde și lansarea volumului „Greco-catolici dincolo de Cortina de Fier. Vasile Bărbat în vâltoarea secolului XX”. Acesta este…

Mai mult...

Un bărbat din Mureș, surprins în timp ce vindea mărfuri contrafăcute la Jibou

Un bărbat de 36 de ani, originar din județul Mureș, a fost prins în flagrant de Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Sălaj, împreună cu polițiștii din Jibou, în timp ce expunea spre vânzare bunuri contrafăcute. Toate acestea erau puse la vânzare în zona unei unități medicale din orașul Jibou. În urma activităților investigativ-operative desfășurate de oamenii legii, au fost identificate o serie de produse și accesorii ce purtau reprezentări grafice ale unor mărci cunoscute ori similare cu branduri cunoscute. Toate acestea erau puse spre comercializare fără…

Mai mult...

Un șimleuan își va petrece următorii trei ani la pușcărie

Un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Șimleu Silvaniei, a fost condamnat la închisoare pentru comiterea infracțiunilor de conducere fără permis, uz de fals și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale. Pentru că pe numele său a fost emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru o perioadă de 3 ani și 7 luni, oamenii legii l-au prins pe șimleuanul condamnat și l-au încătușat, urmând să fie dus la închisoare.  

Mai mult...

Femeie din Someș-Odorhei, condamnată la închisoare

Și femeile o „comit” câteodată, iar un asemenea exemplu vine tocmai din Someș-Odorhei. Miercuri, 2 aprilie, polițiștii din Jibou au pus în executare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de magistrații Curții de Apel Cluj pe numele unei femei în vârstă de 47 de ani, din comuna amintită, sălăjeanca fiind condamnată la închisoare pentru o perioadă de 3 ani, pentru furt calificat. Femeia a fost încătușată de polițiști și predată Centrului de Reținere și Arestare Preventivă.

Mai mult...

Proiectul EcoSalvatorii, dedicat protecției mediului, ajunge în Sălaj

Proiectul EcoSalvatorii debutează la Zalău la mijlocul lunii aprilie. Acțiunea este una educațional-ecologică și este dedicată copiilor cu vârste cuprinse între 4 și 10 ani. Atât cei mici, cât și cadrele didactice din întreg județul vor participa la ediția din acest an, ce va avea loc în perioada 14 aprilie – 31 mai 2025. Proiectul se va finaliza cu un amplu eveniment concentrat asupra temelor ecologice în data de 6 iunie, cu prilejul Zilei Mediului. Evenimentul va avea loc pe platoul pietonal din centrul Zalăului. La nivelul județului Sălaj, proiectul…

Mai mult...

Festivalul „Mândru Cântec Sălăjean” începe în acest weekend la Zalău

Acest sfârșit de săptămână va fi marcat de o nouă ediție a Festivalului-concurs de interpretare a cântecului popular „Mândru Cântec Sălăjean”. Aflată la cea de-a XVI-a ediție, evenimentul va avea loc la Zalău, în perioada 4-6 aprilie 2025 și este organizat de Consiliul Județean Sălaj și Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, cu sprijinul Clubului Rotary Zalău. Festivalul se va desfășura în Sala „Porolissum” a Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj. Vineri, 4 aprilie, începând cu ora 9, vor avea loc repetițiile pentru secțiunile preșcolarilor și…

Mai mult...

Pugiliștii zălăuani intră în lupta pentru medalii la Sighetu Marmației

CSM Sighetu Marmației, în colaborare cu Federația Română de Box, organizează timp de o săptămână Cupa României pentru Tineret la box, conform regulamentului I.B.A. Aceasta va avea loc în perioada 7-14 aprilie 2025, în orașul maramureșean. Clubul de la poalele Meseșului, CSM Zalău, este reprezentat de patru sportivi: Pop Cătălin, 63,5 kg, cu 12 meciuri și opt victorii, Burian Mihai, 63,5 kg, cu cinci meciuri și trei victorii, Grama Rareș, 71 kg, cu 45 meciuri și 38 victorii, medaliat cu bronz la cadeți în 2021, campion național de juniori în…

Mai mult...

Elevii din Rus, îndemnați să folosească mai puține sacoșe din plastic

Campania „Spune NU sacoșelor de plastic”, acțiune coordonată de  Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Ecodes” Sălaj (ADI Ecodes), a ajuns în comuna sălăjeană Rus, în mijlocul elevilor. Reprezentanții asociației au discutat cu elevii despre importanța colectării selective și impactul negativ al plasticului asupra mediului înconjurător. Copiii au fost receptivi și implicați, iar la final au transpus prin pictură pe sacoșe din pânză propriile mesaje pentru protejarea naturii și a planetei. „Creativitatea lor ne-a arătat încă o dată că schimbarea începe de la fiecare dintre noi. Mulțumim elevilor și cadrelor didactice pentru…

Mai mult...