Elevii pasionați de critică și iubitori de înțelepciune sunt invitați să participe la Concursul de Eseu Filosofic pentru liceeni „Emil Cioran”. În spiritul gândirii filosofului și eseistului Emil Cioran, specializarea Filosofie din cadrul Facultății de Litere a Universității Tehnice din Cluj-Napoca – Centrul Universitar Nord din Baia Mare organizează acest concurs adresat elevilor de liceu pentru a realiza eseuri și câștiga premii. Destinat tuturor elevilor din cadrul oricărui profil, în redactarea lucrării, aceștia trebuie să aibă în vedere unul dintre citatele propuse: „Sub privirea celuilalt mă trezesc pe mine însumi…
Mai mult...Categorie: Eveniment
Tânără accidentată în timp ce traversa strada
În după-masa zilei de joi, 6 februarie, a avut un accident pe strada Simion Bărnuțiu din Zalău. Un bărbat în vârstă de 35 de ani, aflat la volanul unui autoturism, a surprins și accidentat o tânără de 20 de ani în timp ce traversa strada regulamentar. Cu atât mai mult, trecerea de pietoni era marcată corespunzător. În urma impactului, tânăra a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. De asemenea, șoferul a fost supus testării cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.
Mai mult...Se organizează alegeri la Episcopie
În ziua de joi, 6 februarie 2025, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Sfântul Sinod a aprobat în unanimitate hotărârea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului de retragere a Preasfințitului Petroniu Florea din slujirea de Episcop al Sălajului, vacantarea scaunului de Episcop al Sălajului și organizarea de alegeri pentru un nou chiriarh al acestei eparhii la următoarea ședință a Sfântului Sinod. Până la alegerea unui nou Episcop al Sălajului, locotenența eparhială va…
Mai mult...Primarii și directorii de instituții sălăjene, pregătiți pentru situații de război
În perioada 5-6 februarie, în municipiul Zalău s-a desfăşurat convocarea de pregătire pentru apărare a persoanelor cu atribuţii de conducere în domeniul administraţiei publice, a instituţiilor publice şi a operatorilor economici cu atribuţii de mobilizare şi pe timp de război, la nivel local. Activitatea a avut loc în conformitate cu legislația potrivit căreia, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene, primarii, secretarii judeţelor, secretarii municipiilor, oraşelor şi ai comunelor, conducătorii operatorilor economici şi instituţiilor publice cu atribuţii la mobilizare şi pe timp de război participă la o convocare de pregătire, în primele…
Mai mult...Anul trecut, pompierii sălăjeni au salvat zeci de oameni și case
Pe linia gestionării situațiilor de urgență, în anul 2024 prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, au fost atribuite Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Porolissum” al județului Sălaj, 15.970 de apeluri de urgență. În urma acestora, pompierii sălăjeni au intervenit la 6.926 de evenimente, înregistrându-se o medie zilnică de aproximativ 19 intervenții pe zi. Din totalul de evenimente, cea mai mare pondere a fost reprezentată de misiunile echipajelor SMURD, respectiv 6.157 de intervenţii, iar 769 au fost alte situaţii de urgenţă. În cazul intervențiilor SMURD distribuția pe tipul…
Mai mult...Peste 100 de sălăjeni s-au intoxicat
Numărul intervențiilor SMURD a crescut în județul nostru, echipajele medicale fiind solicitate zilnic în diferite situații de urgență. Anul trecut, a declarat astăzi inspectorul șef al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență „Porolissum” Sălaj, colonelul Adrian Dobocan, în județ au fost înregistrate 6.157 de intervenții, peste 3.000 în cazul unor afecțiuni medicale generale, la 1.259 de traumatisme, în 18 cazuri de descarcerare, dar și pentru preluarea a 129 de persoane intoxicate. Au mai fost efectuate 275 de intervenții la accidente rutiere și alte câteva sute la cazuri pediatrice, în misiuni…
Mai mult...Zălăuancă amenințată de fostul iubit
La începutul acestei săptămâni, o zălăuancă în vârstă de 40 de ani i-a anunțat pe polițiști că fostul său concubin, un zălăuan în vârstă de 38 de ani, se află în fața ușii de la intrarea în locuință, bătând insistent și adresându-i înjurături. Ajunși la locul solicitării, oamenii legii l-au imobilizat pe bărbatul care devenise recalcitrant. Agresorul a fost dus la sediul Poliției Municipale, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de cinci zile. De asemenea, polițiștii au dispus montarea unui dispozitiv…
Mai mult...Accident în Crișeni. Un bărbat a fost rănit
Azi dimineață s-a produs un accident rutier în localitatea Crișeni. Conducătorul unei autoutilitare, un bărbat în vârstă de 54 de ani, din județul Alba, în timp ce se deplasa cu o autoutilitară care tracta o semiremorcă, pe drumul național dintre Zalău și Jibou, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a ieșit de pe drum, s-a răsturnat în șanț și a lovit o țeavă de gaz și gardul a două case. Bărbatul a fost transportat la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri medicale. Acesta a fost testat cu…
Mai mult...Iuliu Maniu va fi comemorat printr-un eveniment de excepție
Un eveniment cultural de excepție, dedicat memoriei lui Iuliu Maniu, va avea loc duminică, 9 februarie. Casa Memorială „Iuliu Maniu”, Parohia Greco-Catolică Bădăcin și Muzeul Județean de Istorie și Artă din Zalău, în colaborare cu Fundația „Corneliu Coposu” și Imbold Media invită toate persoanele interesate să ia parte la această ocazie de a marca un moment important în recuperarea istoriei. Mai mult, vor fi aduse în atenție personalități care au contribuit semnificativ la destinul României. Lansare de carte și premieră de film Manifestarea va curpinde atât lansarea unei cărți inedite…
Mai mult...In memoriam Dina Horvath
Suntem alături de familia îndoliată la dispariția excepționalei poete Dina Horvath. Dumnezeu să o odihnească în pace. Dina Iuliana Horvath s-a născut la 5 iulie 1960, în Halmăşd, Sălaj. Tata: Dumitru (Chiribişan), mama: Ana. A urmat cursurile liceale în Zalău, la Liceul industrial nr. 2, actualmente Şcoala Gimnazială „Porolissum”, apoi Facultatea de Ştiinţe Sociale, Politice şi Administrative „Vasile Goldiş”, Arad. Debut în revista „Steaua” – Cluj-Napoca, 1987. Membru fondator al Cenaclului literar „Silvania” şi al Asociaţiei Scriitorilor din Judeţul Sălaj. A publicat poezie şi comentarii în revistele: „Steaua”, „Tribuna”, „Echinox”,…
Mai mult...„Afumat” prin Șărmășag
Polițiștii din Șărmășag au oprit, vineri 31 ianuarie, în localitate, pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 45 de ani, din Zalău. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Cercetările sunt continuate de polițiști. M. S.
Mai mult...Liceenii vor studia gramatica limbii române
Elevii claselor a X-a și a XI-a vor studia gramatica limbii române. Aceasta va fi predată în „unitățile de învățare” la limba și literatura română, după cum a transmis Ministerul Educației. Limba și literatura română va include explicit și unități de învățare pentru gramatică. Acestea vor fi regăsite în programele claselor a X-a și a XI-a. Astfel, potrivit planurilor publicate de minister, va fi asigurată continuitatea și completarea studiului prin programele școlare de gimnaziu. Nu e prima dată când se discută la nivel înalt despre introducerea lecțiilor de gramatică în…
Mai mult...Traficant de droguri zălăuan, băgat în închisoare
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sălaj au depistat, în data de 30 ianuarie, un tânăr de 27 de ani, din municipiul Zalău, pe numele căruia exista un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Acesta a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate pentru o perioadă de 7 ani, ca urmare a săvârșirii de infracțiunii la regimul rutier și trafic de droguri de mare risc. Bărbatul a fost condus și predat reprezentanților Penitenciarul Satu-Mare. M. S.
Mai mult...Polițiștii din Cehu Silvaniei, acțiune în trafic
Polițiștii din cadrul Poliției orașului Cehu Silvaniei au desfășurat o acțiune a cărei scop l-a reprezentat creșterea gradului de disciplină rutieră și prevenirea și combaterea faptelor ilicite în domeniul silvic. Un număr de 80 de persoane au fost legitimate, iar 78 de autovehicule au fost oprite pentru control. De asemenea, 56 de șoferi au fost testați cu aparatul etilotest pentru verificarea consumului de alcool. În urma acestora, toate rezultatele au fost negative. Oprite pentru control au fost și zece vehicule care transportau material lemnos. Nici în acest caz nu au…
Mai mult...