Profesorul Lascu – cercetat penal în cazul elevei decedate la Sinaia

  Ancheta continuă în cazul fetei de 13 ani, care a decedat marţi în Spitalul Orăşenesc Sinaia, după ce a căzut de la etajul unei clădiri din Buşteni, unde se afla cazată cu alţi olimpici, şi a stat în frig şi zăpadă ore în şir. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Daniel Radu, ne-a declarat că în acest caz a fost întocmit un dosar de urmărire penală şi a lăsat să se înţeleagă că persoana vizată este profesorul zălăuan Mircea Lascu, cel care a organizat olimpicilor la…

Mai mult...

Au furat 200 de litri de motorină

Trei zălăuani, între care doi minori de 15 şi 16 ani, sunt cercetaţi în stare de libertate de poliţişti pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, după ce ar fi sustras, în cursul lunii trecute, aproximativ 200 de litri de motorină dintr-un autocamion aflat într-o parcare din municipiu. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Maria Cristea, a declarat că presupuşii autori ai furtului au fost identificaţi în cursul zilei de marţi de către poliţişti. „În urma verificărilor efectuate, poliţiştii Compartimentului Furturi de şi din auto din cadrul Serviciului…

Mai mult...

Victima din tabăra profesorului Lascu a murit

Fata de 13 ani, care a căzut de la etajul unei clădiri din Buşteni, unde se afla cazată cu alţi olimpici, a murit marţi seara, în Spitalul Orăşenesc Sinaia. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Daniel Radu, ne-a declarat că, din acest moment, cercetările sunt preluate de procurorii din cadrul Parchetului de pe lânga Judecătoria Sinaia. “Am fost anunţaţi că fata a decedat, în spitalul din Sinaia, înainte de a putea fi trimisă la Bucureşti. Dosarul a fost declinat Parchetului de pe lânga Judecătoria Sinaia pentru continuarea…

Mai mult...

Schimbarea semafoarelor dă traficul peste cap

Circulaţia din centrul Zalăului a fost încurcată marţi, în jurul amiezii, de un echipaj al Direcţiei de Administrare a Domeniului Public Zalău, care demonta vechile semafoare. O autoutilitară a DADAP Zalău era “plantată” în mijlocul bulevardului, taman pe trecerea de pietoni din faţa complexului comercial Silvania, pentru a permite lucrătorilor să-şi desfăşoare activitatea. Reprezentanţii Primăriei Zalău ne-au declarat că intervenţia este cuprinsă în programul de lucrări al proiectului “Sistem de management al traficului în munipiul Zalău”. Potrivit oficialilor, punerea în funcţiune a sistemului va fi efectuată până cel târziu în…

Mai mult...

Zăpada, poleiul şi viteza au făcut 10 victime

Un mort şi nouă răniţi – este bilanţul victimelor accidentelor de circulaţie produse, în ultimele trei săptămâni, pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei din Sălaj, din cauza nerespectării vitezei sau lipsa dotării autovehiculelor cu anvelope de iarnă. Oamenii legii au demarat o acţiune în teritoriu în scopul reducerii victimizării din accidente de circulaţie specifice sezonului de iarnă. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Maria Cristea, a declarat că poliţiştii vor institui microfiltre pe toate drumurile naţionale şi judeţene din judeţ. „În ultima perioadă se…

Mai mult...

UPDATE: Tragedie în tabăra organizată de profesorul zălăuan Mircea Lascu

Profesorul zălăuan Mircea Lascu, directorul şi totodată fondatorul editurii Gill, ar putea fi tras la răspundere din cauză că o elevă de 13 ani a ajuns în stare critică la Urgenţă, după ce a căzut de la etaj, într-o tabără din Buşteni. Tabăra de matematică se numeşte „Math Time Buşteni” şi se afla la ediţia a şasea, fiind organizată de către asociaţia nonprofit a profesorului Mircea Lascu din Zalău, fără a fi autorizată de Ministerul Educaţiei. Cumplitul incident a avut loc în noaptea de luni spre marţi, într-o clădire a…

Mai mult...

„Şi-a furat” aproape 2 ani şi jumătate de libertate

Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din localitatea Buciumi, a fost condamnat la închisoare pentru aproape 2 ani şi jumătate, pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi violare de domiciliu, după ce judecătorii zălăuani l-au găsit vinovat pentru faptele comise. Acesta a fost depus, în cursul zilei de luni, în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Sălaj. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Maria Cristea, a declarat că instanţa s-a pronunţat în data de 4 ianuarie cu privire la condamnatul Cristian L., trimis în judecată…

Mai mult...

SRI a început recrutarea candidaţilor

Tinerii care doresc să urmeze o carieră în cadrul Serviciului Român de Informaţii (SRI) trebuie să urmeze, mai întâi, cursurile la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul”. În acest an vor fi scoase la concurs 50 de locuri, dintre care 30 sunt rezervate pentru absolvenţii de liceu, iar 20 pentru absolvenţii de studii superioare. Înscrierile pentru participarea la concurs se fac în perioada 7 ianuarie – 15 februarie. Potrivit informatiilor postate pe site-ul Serviciului Român de Informaţii, sunt scoase la concurs în acest an 50 de locuri la Academia Naţională…

Mai mult...

Iuliu Maniu (1873-1953) – 140 de ani de la naştere

Acum 140 de ani, pe data de 8 ianuarie 1873, la Şimleu Silvaniei vedea lumina zilei una dintre cele mai mari personalități pe care Țara Silvaniei le-a dat istoriei. Este vorba de Iuliu Maniu, denumit în epocă și „Sfinxul de la Bădăcin”. Tatăl său, Ioan Maniu, era nepotul de soră al marelui nostru înaintaş, Simion Bărnuţiu, care l-a întreţinut la studii. După ce a fost nevoit să renunţe la studiile teologice, Ioan Maniu le-a urmat pe cele juridice, la Pesta şi Viena, unde şi-a obţinut doctoratul, în anul 1862. Mama…

Mai mult...

Repartizarea radarelor în judeţ, în luna ianuarie

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj face cunoscută repartizarea radarelor din dotarea Serviciului Rutier, care vor acţiona pe parcursul lunii ianuarie pe drumurile din judeţ. Astfel, poliţiştii rutieri vor fi prezenţi cu aparatele radar, zilnic: – în municipiul Zalău, pe bulevardul Mihai Viteazu, strada 22 Decembrie 1989 şi strada Gheorghe Doja; – pe DN 1C (E58) – pe raza localităţilor Perii Vadului, Ileanda, Bârsău-Mare, Gâlgău şi Căpâlna; – pe DN 1F (E81), pe raza localităţilor Sâncraiu Almaşului, Sutor, Zimbor, Sânmihaiu Almaşului, Poarta Sălajului, Românaşi, Borla, Bocşa, Sălăjeni, Sărmăşag şi Bobota; –…

Mai mult...

Elevi în practică la Jandarmeria Sălaj

Un număr de 11 elevi aflaţi în anul II de studiu la Şcoala de Subofiţeri Jandarmi din Fălticeni, respectiv la Şcoala de Subofiţeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” din Drăgăşani încep, de astăzi, perioada de practică în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Sălaj. Aceştia vor desfăşura diferse activităţi specifice uniformei de jandarm, acţionând chiar şi pe teren cu echipajele unităţii. Purtătorul de cuvânt al IJJ Sălaj, Isaia Micle, a declarat că stagiul de pregătire practică durează între 7 ianuarie – 15 februarie. „În primele două zile ale stagiului, elevii urmează…

Mai mult...

Cercetat penal pentru numere false în trafic

Un bărbat din localitatea Cizer s-a ales cu dosar de cercetare penală, la finele săptămânii trecute, după ce a fost prins în trafic de poliţişti la volanul unei maşini cu numere false. Potrivit reprezentantului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Maria Cristea, conducătorul auto a fost identificat pe o stradă din municipiu. „În data de 4 ianuarie, în jurul orei 13.30, poliţişti ai Biroului de Ordine Publică din cadrul poliţiei municipale, au identificat în trafic autoturismul condus de Dorel R., din Cizer, a cărei autorizaţie de circulaţie provizorie expirase în data…

Mai mult...

Tineri arestaţi preventiv pentru furt calificat

Patru tineri, cu vârste între 17 şi 23 de ani, sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, după ce au fost identificaţi zilele trecute de către poliţiştii sălăjeni ca fiind autorii unor furturi comise anul trecut pe raza judeţului. Trei dintre aceşti se află în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Sălaj. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, Maria Cristea, a declarat că suspecţii au fost identificaţi vineri de către lucrătorii Postului de Poliţie Vârşolţ. „Poliţiştii au identificat autorii furtului comis în luna iulie 2012,…

Mai mult...

Pentru traficanţii de droguri, sfârşitul lumii le-a adus sfârşitul libertăţii

Traficanţii de droguri prinşi în flagrant de procurorii sălăjeni, în timp ce încercau să vândă canabis unui investigator sub acoperire, într-o staţie de carburanţi din municipiu, au fost băgaţi la arest. Instanţa s-a pronunţat la finele lunii trecute în cazul acestora, dispunând pedepse cu închisoarea şi amenzi penale. Cinci inculpaţi, toţi din judeţul Satu Mare, au fost trimişi în judecată şi condamnaţi, în data de 12 decembrie 2012 (n.r. când cercetătorii anunţau sfârşitul lumii), pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic şi consum de droguri. Potrivit soluţiei date de judecătorii sălăjeni, Eugen…

Mai mult...