Casa de Cultură din Cehu Silvaniei a fost renovată

Primăria Cehu Silvaniei a anunţat încheierea lucrărilor de renovare a Casei de Cultură, entitate aflată în administrarea administraţiei locale. Potrivit primăriei, lucrările de renovare s-au încheiat în data de 12 decembrie şi au vizat montarea unor aparate de aer condiţionat, refacerea pardoselii, înlocuirea perdelelor şi draperiilor. În Cehu Silvaniei continuă şi lucrările de reabilitare a clădirii care va găzdui noua secţie locală a Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău.

Mai mult...

Costuri reduse la jumătate pentru iluminatul public din Vârșolț

Autoritățile comunei sălăjene Vârșolț spun că au reușit să reducă la jumătate costurile pentru energia electrică folosită în sistemul de iluminat public, iar asta permite organizarea iluminatului festiv de sărbători. Primarul Breda Lajos a explicat că toate vechile corpuri de iluminat au fost înlocuite cu unele performante, care consumă mult mai puțină energie, investiția depășind 400 de mii de lei. Breda Lajos a adăugat că iluminatul festiv va fi asigurat în principalele zone din comună. Conform primăriei, tot în această perioadă au fost pregătite de administrație aproximativ 300 de pachete…

Mai mult...

Măsuri împotriva inundaţiilor la Chieşd

Inundaţiile înregistrate în anii precedenţi la nivel local le-au determinat pe autorităţile comunei Chieşd să elaboreze un proiect pentru prevenirea unor astfel de fenomene. De vină pentru inundaţii a fost valea care străbate localitatea Chieşd, apa ieşind din matcă în timpul unor ploi puternice. Proiectul vizează o serie de lucrări complexe pentru punerea în siguranţă a malurilor. Lucrările vor fi efectuate pe parcursul anului viitor. Un alt program investiţional iniţiat la nivel local este construirea unei creşe cu o capacitate de 60 de locuri, a declarat primarul comunei Chieşd, Leontin…

Mai mult...

Sălajul, sub atenționare hidrologică

În intervalul 10 – 12 decembrie, spațiul hidrografic Someș-Tisa este sub incidența codului galben hidrologic, pe râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Lăpuș – bazinele superioare şi pe afluenții din bazinele mijlocii şi inferioare (judeţul Maramureș); Tur (judeţul Satu Mare); Someșul Mare – bazinul superior şi pe afluenţii din bazinul mijlociu şi inferior (judeţul Bistrița-Năsăud); Someșul Mic – bazinul amonte de acumularea Gilău (judeţul Cluj); Someș – pe afluenții mici aferenți sectorului din aval de stația hidrometrică Dej (judeţele Cluj, Sălaj, Maramureș și Satu Mare); Crasna (judeţele Sălaj şi Satu…

Mai mult...

Municipii din țară, „invadate” de cerșetori din Sălaj

Zeci de cerșetori domiciliați în Sălaj sau care cel puțin au declarat că sunt din Sălaj au fost depistați cerșind în orașe din județele Satu Mare, Cluj, Timiș sau Maramureș. Cei mai mulți au fost amendați și trimiși acasă, prea puțini sunt cei care se conformează, spun autoritățile orașelor pe raza cărora sunt depistați cei care apelează la mila trecătorilor. „Facem un nou apel să nu dați bani la cerșetori, nu-i ajutați, doar îi încurajați să rămână în stradă! Cerșetorii din Sălaj și Bistrița-Năsăud s-au întors. Poliția Locală i-a trimis…

Mai mult...

Sălajul, pe lista județelor în care Uniunea Europeană va pompa mai mulți bani

Sălajul figurează pe lista județelor din nordul țării pentru care Comisia Europeană a crescut alocarea fondurilor nerambursabile, cu aproximativ 57 la sută, față de perioada anterioară de programare, 2014-2020. Noul plan de dezvoltare prin Programul Regional Nord-Vest finanțat de Comisia Europeană, în cadrul Politicii de Coeziune 2021-2027, a avut loc la Cluj-Napoca, zilele trecute. Scopul programului este de a continua să contribuie la dezvoltarea durabilă, la valorificarea resurselor naturale, materiale și umane ale Regiunii de Dezvoltare Nord-Vest. Programul mai urmărește o dezvoltare susținută care să facă din nord-vestul României una…

Mai mult...

Salariile bugetarilor se majorează cu 10%

Drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar se majorează cu 10%, de la 1 ianuarie 2023, faţă de nivelul din decembrie 2022, dar fără a depăşi grila, iar indemnizaţiile lunare pentru funcţiile de demnitate publică şi funcţiile asimilate acestora se menţin la nivelul de la finalul acestui an, arată un Proiect de Ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicat marţi de Ministerul Finanţelor, conform Agerpres. „Art. I. – (1) Prin derogare de la prevederile alin. (2) al…

Mai mult...

Locuitorii din Cehu Silvaniei, împotriva unei instalații pentru distrugerea deșeurilor

Anunțul privind realizarea în apropiere de Cehu Silvaniei a unei instalații pentru distrugerea deșeurilor sanitare a stârnit nemulțumiri în rândul localnicilor. Comunitatea s-a opus realizării unei astfel de investiții. Văzând reacția comunității, primarul orașului Cehu Silvaniei, Bálint Ervin, a anunțat că primăria nu va sprijini realizarea investiției, totul din dorința de a respecta decizia comunității.   „Datorita faptului că sunteți împotriva implementării proiectului, noi dorim să respectăm acest lucru, de aceea am decis să nu sprijinim implementarea proiectului.Vă informăm în continuare despre fiecare oportunitate, ca să aveți ocazia și în…

Mai mult...