La finalul lui octombrie a anului trecut, în cadrul Campionatului Mondial de Gimnastică de la Glasgow, gimnastica românească feminină ne-a pus în faţa unui rezultat neobişnuit: absenţa din finala pe echipe şi amânarea calificării la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro până în această lună. După 40 de ani de luptat pentru medalii mondiale, gimnastele românce au părăsit în lacrimi concursul după prima zi de calificări, iar Larisa Iordache a fost singura care a urcat pe podium, câştigând bronzul la individual compus. La fel ca fotbalul, gimnastica e sportul…
Mai mult...Autor: Morar Marius
Corona Braşov, ultimul adversar din Liga Naţională al Zalăului
Handbal Club Zalău va susţine sâmbătă după-amiaza, începând cu ora 17:30, ultimul meci din cadrul actualei ediţii a Ligii Naţionale. Formaţia pregătită de Gheorghe Tadici va primi vizita echipei de pe locul trei, ASC Corona Braşov. Gruparea de la poalele Tâmpei are nevoie de victorie pentru a fi sigură că va intra în posesia medaliilor de bronz, în timp ce echipa zălăuană speră să „spele” cu un succes ultima înfrângere de pe teren propriu, suferită în faţa Brăilei. Claudia Constantinescu, cea mai bună marcatoare a Zalăului, nu este refăcută complet,…
Mai mult...Elevii de la CNS Zalău, alături de vicecampionii României în Programul „Şcoala altfel”
La nivelul Colegiul Naţional „Silvania” Zalău s-au desfăşurat o serie de proiecte în perioada acestei săptămâni, una în care, în toate şcolile din România, s-a derulat Programul „Şcoala Altfel”. „Sport şi sănătate” a fost unul dintre proiectele Colegiului Naţional „Silvania” Zalău, iar printre acţiunile desfăşurate de elevi a fost şi întâlnirea de joi dimineaţa cu vicecampionii României la volei şi câştigătorii ultimelor două ediţii ale Cupei României. Elevii au purtat diferite discuţii cu voleibaliştii, s-au fotografiat cu aceştia, iar conducerea clubului le-a pus la dispoziţie şi trofeul Cupei României, pentru…
Mai mult...Constantin Olariu rămâne antrenor principal la FC Zalău
Chiar dacă echipa traversează cea mai „neagră” perioadă de după promovarea în Liga a III-a, preşedintele Ioan Morar a afirmat că nu se va schimba conducerea tehnică la finalul acestui sezon. „Am auzit şi eu tot felul de zvonuri, dar Constantin Olariu va rămâne la echipă şi în sezonul viitor. Oricum, contractul lui cu clubul nu se încheie în vară. Olariu este un antrenor valoros, care dă dovadă de seriozitate la antrenamente. Dacă acest antrenor ar fi avut la dispoziţie un lot valoros, FC Zalău ar fi fost acum în…
Mai mult...Ioan Morar s-a săturat de Liga a III-a: „Mi-aş dori ca mâine să se încheie campionatul”
Pentru FC Zalău, actualul sezon al Ligii a III-a de fotbal este unul compromis, chiar dacă mai sunt de jucat şase etape până la finalul sezonului. O parte dintre jucători au plecat de la echipă la finalul turului, având în vedere problemele financiare cu care clubul se confrunta încă la acea dată. Neavând asigurat un buget de la începutul sezonului, conducerea clubului nu şi-a permis să transfere jucătotori valoroşi, iar acest lucru s-a văzut în rezultatele înregistrate. FC Zalău s-a situat pe penultimul loc în serie la finalul turului, iar…
Mai mult...Culturiştii sălăjeni îşi încoardă muşchii la Campionatul Naţional de la Iaşi
La începutul acestei luni, s-a desfăşurat la Cluj-Napoca faza judeţeană a Campionatului Naţional de Culturism rezervat cadeţilor şi juniorilor, competiţie la care au fost prezenţi sportivi din Satu-Mare, Cluj, Maramureş, Timiş, Hunedoara, Bihor, Sălaj şi Caraş-Severin. Sălajul a fost reprezentat de sportivi de la CS Alfa Zalău şi de la CS Gold-Gym Şimleu Silvaniei, iar o parte dintre aceştia au obţinut calificarea în finala competiţiei, programată la finalul acestei săptămâni, la Iaşi. CS Alfa Zalău, club reprezentat de Liviu Unguruşan, va participa cu trei sportivi: Raul Nicolae Tărău – categoria…
Mai mult...„Şcoala altfel” a venit cu o competiţie de rugby pentru elevii din Cehu Silvaniei
O zi din săptămâna „Şcoala Altfel” a fost dedicată rugby-ului pentru elevii unor şcoli din judeţele Sălaj şi Maramureş. Federaţia Română de Rugby, împreună cu Liceul Tehnologic Agricol „Alexiu Berinde” din Seini (Maramureş) a organizat în sala de sport a acestei şcoli ediţia a II-a a „Cupei Primăverii” la disciplina rugby-tag, ciclul gimnazial. „Rugby-ul şcolar nu poate progresa doar în două, trei competiţii anuale, tocmai de aceea, încercăm să organizăm cât mai multe întreceri pentru elevi. Există profesori de sport inimoşi, cum este şi profesorul Sergiu Moldovan, din Cehu Silvaniei,…
Mai mult...Gheorghe Tadici: „Peste câţiva ani, vom avea foarte puţini reprezentanţi la Jocurile Olimpice”
Rezultatul catastrofal din urmă cu câteva zile al echipei naţionale feminine de gimnastică, prin care România a ratat calificarea la Jocurile Olimpice după 48 de ani de participări consecutive, a atras foarte multe comentarii din partea oamenilor de sport. Octavian Belu, antrenorul alături de care România a cucerit 279 de medalii, a afirmat că nu l-a surprins rezultatul, având în vedere lotul de gimnaste care a fost trimis la turneul preolimpic. Rezultatul din gimnastica românească comentat şi de fostul antrenor ale echipei naţionale de handbal, Gheorghe Tadici, cel care a…
Mai mult...Zălăuanul Mario Cordiş, campion naţional sub privirile Principelui Radu al României
Federaţia Română de Karate Tradiţional (FRKT), sub înaltul patronaj al Alteţei Sale Regale, Principele Radu de România, împreună cu CS Karate Club Galaţi şi Primăria Galaţi au organizat zilele trecute ediţia a 25-a a Campionatului Naţional de Karate Tradiţional rezervat copiilor. Evenimentul din acest an a însemnat şi prima ediţie a Cupei Regelui, competiţie organizată în Cinstea Regelui Mihai I. Din cele 80 de cluburi afiliate la FRKT, 42 au obţinut calificarea la faza finală, printre acestea fiind şi Clubul Sportiv Terra Kid Zalău. Delegaţia zălăuană a fost compusă din…
Mai mult...Se încinge lupta pentru titlul judeţean la fotbal
Spre deosebire de sezonul trecut, când Luceafărul Bălan a câştigat la pas campionatul Ligii a IV-a, dar şi faza judeţeană a Cupei României, actuala ediţie de campionat este mult mai disputată. Unirea Mirşid se situează pe prima poziţie cu opt etape înainte de final, având 46 de puncte acumulate. Echipa pregătită de Marius Cozma s-a impus în etapa de la finalul săptămânii trecute cu scorul de 7 – 2, pe teren propriu, în faţa echipei AS Chieşd. Locul doi este ocupat de Rapid Jibou, cu 43 de puncte. Formaţia antrenată…
Mai mult...Volei Municipal Zalău, tot mai departe de titlul naţional
Volei Municipal Zalău a pierdut primele două jocuri din cadrul finalei Diviziei A1 şi nu mai are voie să facă niciun pas greşit în următoarele partide, pentru a obţine primul titlu naţional din istoria acestui club şi al şaptelea pentru voleiul zălăuan. După o evoluţie foarte bună în meciul cinci al semifinalei cu Arcada Galaţi, Volei Municipal a avut o cu totul altă faţă în primele două meciuri din finala mare a campionatului Diviziei A1, act în care a întâlnit SCM Universitatea Craiova. Oboseala acumulată în cele cinci meciuri ale…
Mai mult...Volei Municipal Zalău se întoarce învinsă din Cetatea Băniei
Volei Municipal Zalău a pierdut primele două jocuri din cadrul finalei Diviziei A1 şi nu mai are voie să facă niciun pas greşit în următoarele partide, pentru a obţine primul titlu naţional din istoria acestui club şi al şaptelea pentru voleiul zălăuan. La fel ca în partida de duminică, vicecampioana României a cedat cu scorul de 1 – 3 şi meciul 2 al finalei Diviziei A1 cu Universitatea Craiova, iar scorul este 2 – 0 în acest moment pentru formaţia olteană. Meciurile 3 şi 4 sunt programate luni şi marţi,…
Mai mult...Elevii din Şimleu Silvaniei, locul patru la faza zonală a Olimpiadei Gimnaziilor la rugby-tag
Devenită campioană judeţeană în urmă cu o lună, Şcoala Gimnazială „Silvania” Şimleu Silvaniei a participat la finalul săptămânii trecute la faza zonală a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar la disciplina rugby-tag. Şase şcoli s-au calificat la evenimentul desfăşurat pe terenul de fotbal din Vadu Crişului (judeţul Bihor), toate cele şase participante primind mingi de rugby şi echipament sportiv după şedinţa tehnică şi validarea echipelor. În urma partidelor disputate, pe prima poziţie s-a situat Şcoala Gimnazială „A.P.Alexi” Sângeorz Băi (Bistriţa-Năsăud), iar pe locul secund s-a clasat Şcoala Gimnazială „Lucian Blaga” din…
Mai mult...Gheorghe Tadici: „Nu este normal să aduci jucătoare de peste mări şi ţări din banul public şi să te baţi cu cărămida în piept că faci performanţă”
HC Zalău a pierdut cu scorul de 23 – 25 meciul susţinut sâmbătă dimineaţa, pe terenul formaţiei CSM Râmnicu Vâlcea. Echipa pregătită de Gheorghe Tadici a coborât pe locul nouă după această înfrângere, iar în ultima etapă, programată sâmbătă, va primi vizita echipei de pe locul trei, Corona Braşov. Gheorghe Tadici a afirmat că formaţia pe care o conduce putea termina cel puţin trei locuri mai sus în clasament, dacă nu ar fi intervenit accidentările în rândul jucătoarelor. Managerul zălăuan a vorbit la finalul partidei de la Vâlcea şi despre…
Mai mult...