Au început anchetele sociale pentru „Bani de liceu”

Elevii sălăjeni provenind din familii sărace şi care au solicitat sprijin financiar de la stat prin intermediul programului naţional de protecţie socială „Bani de liceu” sunt luaţi la puricat în următoarele săptămâni. În perioada 1-23 octombrie, comisiile de inspectori şcolari vor efectua anchetele sociale pentru a se analiza starea materială a familiei şi vor evalua eligibilitatea cererilor depuse de către elevi. Purtătorul de cuvânt din cadrul Inspectoratului Şcolar Sălaj, Marcel Lucaciu, a declarat că sprijinul financiar prevăzut în cadrul programului se acordă în cuantum de 180 lei lunar, pe întreaga…

Mai mult...

Poliţia a închis „dosarul” elevei din Jibou care a murit după ora de sport

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) au decis neînceperea urmăririi penale în dosarul privind decesul elevei de la Grupul Şcolar „Octavian Goga” din Jibou, care s-a stins din viaţă în vară, după ce i s-a făcut rău în timp ce susţinea proba de rezistenţă la ora de sport. La trei luni după tragedia din iunie, colegii şi apropiaţii fetei încă sunt marcaţi de cele petrecute. Neînceperea urmăririi penale – aşa a decis IPJ Sălaj în cazul decesului care a şocat Jiboul, cu trei luni şi jumătate în urmă. Adolescenta Alexandrina…

Mai mult...

Ministerul Transporturilor verifică modernizarea Gării Zalău

Lucrările de reabilitare şi modernizare a Gării CF Zalău sunt în plină desfăşurare, valoarea investiţiei prin care staţia CFR va fi adusă la standarde europene având o valoare de nu mai puţin de 6,3 milioane de euro fără TVA (26,8 milioane de lei, fără TVA, n.r.). Proiectul este unul asupra căruia s-a insistat îndelung, modernizarea gării municipale fiind abordată încă din perioada Guvernului Tăriceanu. Deputatul PNL de Sălaj, Mirel Taloş, a declarat că, exceptând întârzierea de un an a proiectului – pe care a pus-o pe seama Executivul condus de…

Mai mult...

Protecţia Consumatorilor Sălaj intră în reorganizare

Comisariatele judeţene pentru protecţia consumatorilor vor fi reorganizate, începând de la jumătatea lunii octombrie, prin arodarea acestora la comisariate regionale pentru protecţia consumatorilor, potrivit prevederilor Hotărârii de Guvern nr. 700/2012 cu privire la organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), publicată în Monitorul Oficial. Astfel, la jumătatea acestei luni, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Sălaj va fi integrat în cadrul Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorului Regiunea Nord-Vest, cu sediul în municipiul Cluj, din care vor face parte şi comisariatele judeţelor Cluj, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Maramureş şi Satu Mare.…

Mai mult...

Două tinere din Sălaj, admise între primele la INM

Două sălăjence au fost admise între primii candidaţi din ţară la Institutul Naţional al Magistraturii. Potrivit rezultatelor definitive la examenul de admitere, sesiunea iunie-octombrie 2012, şi publicate luni pe site-ul INM, cele două tinere au reuşit să intre la institut cu medii care le-au situat pe locurile trei şi patru la nivel naţional. Din judeţul nostru, cinci candidaţi au ajuns să susţină examenul final, însă doar doi au reuşit să se claseze pe locuri eligibile. Unul dintre aceştia este Ioana Valeria Vlasin. Aceasta a obţinut la etapa eliminatorie din concurs…

Mai mult...

Zbor cu deltaplanul, expoziţii şi parada portului popular la Zilele Culturale ale Crasnei

Cea de-a XIV-a ediţie a Zilelor Culturale ale Crasnei – întâlnirea localităților înfrățite va avea loc în perioada 12-13 octombrie 2012, evenimentul urmând să fie organizat cu sprijinul Programului Europa pentru Cetățeni al Uniunii Europene. Programul manifestărilor va începe vineri, la ora 9.30, cu primirea oaspeţilor din localităţile înfrăţite, la sediul Primăriei, în timp ce sâmbătă, în intervalul orar 10 – 12 va avea loc deschiderea Oficială a manifestărilor, acordarea titlului de Cetățean de Onoare, felicitarea şi premierea cuplurilor care, în 2012, sărbătoresc 50 de ani de căsătorie. Tot sâmbătă,…

Mai mult...

Pentru că nu avea permis de conducere, un şofer a „împrumutat” identitatea fratelui său

Un sălăjean este cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce nu are permis de conducere şi fals de identitate, după ce a fost oprit în trafic, luni, de către poliţiştii rutieri. Acesta a fost tras pe dreapta de către oamenii legii pentru că nu purta centura de siguranţă, însă a ajuns să fie cercetat la postul de poliţie. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Tincuţa Dumuţa, a declarat că respectivul conducător auto a fost identificat…

Mai mult...

Atenţie şoferi! Poliţia anunţă repartiţia radarelor în luna octombrie

Poliţiştii sălăjeni anunţă conducătorii auto unde anume vor acţiona pe drumurile judeţului, în luna octombrie, maşinile dotate cu aparate radar. Potrivit unui comunicat de presă remis de IPJ Sălaj, zonele de acţiune cu aparatele radar sunt aproximativ aceleaşi stabilite pentru fiecare zi a lunii, cu câteva excepţii. Astfel, poliţiştii rutieri vor fi zilnic în trafic cu maşinile dotate cu aparate radar pe următoarele rute: – în municipiul Zalău, pe bulevardul Mihai Viteazu, strada 22 Decembrie 1989 şi strada Gheorghe Doja; – pe DN 1C (E58), pe raza localităţilor Perii Vadului,…

Mai mult...

Drumul Zalău – Jibou – Răstoci, închis periodic traficului rutier

Conducătorii auto sunt sfătuiţi să aleagă alte rute decât cea între Zalău şi Răstoci, în zilele de marţi şi joi ale săptămânii în curs, dacă nu vor să fie întorşi din drum înainte de a ajunge la destinaţie. Potrivit unui comunicat de presă remis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj, antreprenorul lucrărilor de reabilitare a căilor ferate în cadrul Proiectului de Reabilitare Drum DN 1H: Zalău – Răstoci (kilometrul 75+466 – 128+640) anunţă că, în zilele de 2 şi 4 octombrie, circulaţia va fi deviată. Prin urmare, în cursul zilei…

Mai mult...

Ministrul Liviu Marian Pop, invitat special la Zalău de Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice

VIDEO Ministrul delegat pentru dialog social, Liviu Marian Pop, a fost prezent luni, la Zalău, la evenimentul organizat de conducerea Sindicatului Liber al Pensionarilor (SLP) Sălaj pentru a marca Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice. Manifestarea a avut loc în sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor din Zalău, unde au fost invitaţi, alături de sărbătoriţii zilei, şi reprezentanţi din partea autorităţilor locale şi judeţene. Preşedintele SLP Sălaj, Liviu Gorgan, şi-a început discursul prin felicitarea pensionarilor, continuând prezentarea structurii sindicale pe care o conduce, urmată de expunerea nevoilor şi…

Mai mult...

Şimleuancă de 60 de ani, găsită moartă în casă

O femeie în vârstă de 60 de ani, din Şimleu Silvaniei, a fost găsită decedată în propria locuinţă, de către pompierii militari, după ce fiica vârstnicei, speriată că mama nu-i mai deschide, a apelat duminică la ajutorul echipelor de intervenţie. Potrivit informaţiilor transmise de reprezentatul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” al judeţului Sălaj, apelul a fost înregistrat duminică, în jurul orei 10, când Secţia de Pompieri Şimleu Silvaniei a fost solicitată să intervină la deblocarea unei uşi al unui imobil din oraş. „După deblocarea uşii, pompierii au găsit în…

Mai mult...

Maşină distrusă de flăcări la Someş Odorhei

Un localnic din Someş Odorhei a rămas „pieton”, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce maşina sa, un Fiat Ducato, a luat foc din senin. Pompierii au ajuns imediat la faţa locului pentru stingerea incendiului, însă autoturismul a ars aproape în totalitate. „Pompierii Secţiei Jibou au intervenit, duminică dimineaţa, la ora 1.43, pentru a stinge un incendiu izbucnit la o maşină, proprietatea personală a unui bărbat din localitatea Someş Odorhei. A ars maşina în proportie de 85 la sută, cabluri, bordul şi s-a spart parbrizul din cauza căldurii incendiului”,…

Mai mult...

Două victime, încarcerate în urma unui accident în Sălăjeni

Un grav accident de circulaţie s-a petrecut în noaptea de duminică spre luni, în localitatea Sălăjeni, două persoane rămânând încarcerate în autoturismul implicat în accident. Se pare că şoferul maşinii în care se aflau victimele, care se îndrepta de la Cluj spre Satu Mare, a adormit la volan iar autoturismul s-a izbit de un cap de pod. Conducătorul auto a reuşit să iasă singur din maşină, ceilalţi doi pasageri rămânând prinşi între fiarele contorsionate ale autoturismului. Acesta a sunat imediat după ajutor, la faţa locului deplasându-se poliţiştii, ambulanţierii şi pompierii…

Mai mult...

După ce a vrut să-şi omoare soţul, o sălăjeancă a primit doar 2 ani de închisoare

Femeia în vârstă de 37 de ani, din localitatea Cerîşa, trimisă în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor calificat, după ce şi-a înjunghiat soţul, a fost condamnată la închisoare. Magistraţii Tribunalului Sălaj au decis pentru fapta săvârşită de inculpată o pedeapsă de 2 ani şi şase luni în spatele gratiilor. Pe lângă aceasta, femeia va trebui să plătească şi cheltuielile de spitalizare ale soţului şi cele de judecată. Potrivit soluţiei date de instanţa menţionată, inculpata Lucia V., deţinută în Penitenciarul Arad, a fost condamnată pentru săvârşirea tentativei…

Mai mult...