Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) va organiza, în perioada următoare, un concurs pentru completarea schemei de personal în instanţele din teritoriu, Tribunalul Sălaj având astfel posibilitatea să angajeze doi judecători noi, în cadrul secţiei civile. Magistraţii interesaţi trebuie să depună la CSM, până în 14 ianuarie, cereri de înscriere la concurs. În total, la nivel naţional vor fi scoase la concurs 84 de posturi de execuţie, vacante în Tribunalele şi Curţile de Apel ale României. Probele vor fi susţinute începând cu data de 3 martie, concursul respectiv fiind o şansă…
Mai mult...Autor: daniel.muresan
Hoţi prinşi de poliţiştii sălăjeni
Trei furturi comise în ultima săptămână în judeţ au fost soluţionate de către poliţiştii sălăjeni. Unul dintre autorii furturilor a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 19 zile, după ce oamenii legii au constatat că acesta a mai săvârşit anul trecut trei furturi pentru care este cercetat penal. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Tincuţa Dumuţa, a declarat că primul dintre furturile cercetate de poliţişti a avut loc în noaptea de 27 spre 28 decembrie 2012. „Tânărul Alexandru N., de 20 de ani, din Jibou, a…
Mai mult...Peste 7.200 de sălăjeni s-au vaccinat antigripal
De la un an la altul, sălăjenii acordă tot mai multă importanţă imunizării împotriva gripei sezoniere, vaccinurile gratuite puse la dispoziţia populaţiei de Ministerul Sănătăţii fiind tot mai solicitate. Un număr de 7.262 de sălăjeni s-au vaccinat antigripal în cadrul campaniei gratuite derulate de Ministerul Sănătăţii, cei mai mulţi dintre ei – 3.384 – fiind din rândul persoanelor cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice. Comparativ cu iarna trecută, statisticile Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sălaj arată o preocupare sporită în rândul populaţiei în ceea ce priveşte imunizarea…
Mai mult...Şi-a rănit prietenul şi a dat bir cu fugiţii
Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Ileanda, este cercetat penal pentru săvârşirea de infracţiunilor de vătămare corporală şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei, după ce, provocând un accident rutier în comuna Ileanda, a dat bir cu fugiţii. Mai grav este că acesta şi-a lăsat prietenul rănit în maşină, luându-şi tălpăşiţa. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Maria Cristea, a declarat că evenimentul s-a produs în noaptea de duminică spre luni pe DJ 109E, în comuna Ileanda. „Conducătorul auto Ioan C., de 21 de…
Mai mult...Persoană găsită moartă într-o fântână la Ulciug
Descoperire macabră la Ulciug. O femeie în vârstă de 53 de ani, din sat, a fost găsită moartă în această dimineaţă chiar în fântâna din gospodărie, de către un vecin care a anunţat imediat autorităţile. Se pare că aceasta nu a mai fost văzută de săteni de vreo două zile, astfel încât vecinul a pornit în căutarea acesteia, găsind-o, în cele din urmă, în fântână. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” al judeţului Sălaj, Lucian Jacodi, a declarat că pompierii militari au fost solicitaţi, în această…
Mai mult...Poliţiştii sunt în stradă de Anul Nou
Peste 100 de poliţişti sălăjeni vor acţiona, în perioada sărbătorii Anului Nou, pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice, a siguranţei rutiere, precum şi pentru prevenirea fenomenului infracţional. Potrivit informaţiilor furnizate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj, vor fi la datorie în întreg judeţul 109 poliţişti, dintre care 71 de poliţişti de ordine publică, 19 poliţişti rutieri şi 19 alte forţe. Oamenii legii atrag atenţia cetăţenilor să fie responsabili pentru a avea sărbători fericite şi liniştite. În acest sens, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj adresează câteva sfaturi: 1. Artificiile şi siguranţa:…
Mai mult...Anchetă în cazul unui bătrân decedat în Spitalul Judeţean
Poliţiştii sălăjeni au demarat o anchetă după ce o plângere a fost depusă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj cum că un bărbat de 78 de ani a decedat în Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, unde era internat cu cangrenă la picior, din cauza unor unor complicaţii pulmonare. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, Tincuţa Dumuţa, a declarat că poliţiştii au demarat cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu, plângerea fiind depusă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj de fiul celui decedat.…
Mai mult...Accident de groază lângă Pericei! Şase persoane au ajuns în spital
Şase persoane au ajuns în stare gravă la spital, sâmbătă după-amiază, după ce maşinile în care se aflau au fost implicate într-un accident de circulaţie ca-n filme, evenimentul având loc între localităţile Vârşolţ şi Pericei. Totul a pornit de la o explozie produsă la una dintre anvelopele maşinii intrate într-o depăşire. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Maria Cristea, a declarat că accidentul s-a produs în timp ce un şofer din Baia Mare a intrat în depăşirea unei maşini. „Sâmbătă, la ora 13.45, pe DN1H, între localităţile…
Mai mult...Anul Nou – întâmpinat cu artificii
Zălăuanii sunt aşteptaţi, în noaptea dintre ani, la tradiţionalul foc de artificii din centrul oraşului, evenimentul fiind organizat de Primăria Zalău. Purtătorul de cuvânt al administraţiei locale municipale, Paul Maghiu, a declarat că lansarea artificiilor se va face de pe Hotel Porolissum, la ora 0, totul urmând să dureze 12 minute. Reprezentanţii Primăriei susţin că momentul va fi unul pe placul zălăuanilor, pentru organizarea lui fiind alocaţi din bugetul local 6.000 de lei, la fel ca în urmă cu un an. Şi locuitorii din Şimleu Silvaniei vor întâmpina Anul…
Mai mult...Farmacii deschise de Anul Nou
Doar câteva zile au mai rămas până la trecerea în Noul An, sărbătoare însoţită şi de căteva zile libere. Pentru că vacanţa poate aduce şi momente mai puţin plăcute, când sălăjenii ar putea avea nevoie de medicamente, facem cunoscută lista farmaciilor care vor fi deschise în această perioadă.
Mai mult...Au ajuns la Urgenţă după ce au fost înjunghiaţi
Un număr foarte mare de sălăjeni au ajuns, din diverse motive, la Urgenţă, în perioada Crăciunului, statisticile arătând că din totalul de 562 de cazuri, 163 au fost diagnosticate ca fiind entorse, fracturi şi contuzii. Cele mai grave, însă, au fost două situaţii în care doi bărbaţi au ajuns pe mâinile medicilor cu plăgi rezultate prin înjunghiere. Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, Codruţa Puşcaş, primul caz a privit un bărbat în vârstă de 32 de ani, din Cehu Silvaniei, care a fost înjunghiat în…
Mai mult...Focar de hepatită în Valcău
Un focar de hepatită A a fost identificat în comuna Valcău de Jos, după ce zece copii au primit acest diagnostic care în popor poartă numele de „boala mâinilor murdare”. Situaţia este monitorizată de inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sălaj, formele bolii fiind uşoare şi medii, cu evoluţie bună în urma tratamentului administrat. “Focarul de hepatită A apare cu oarecare ciclicitate. În mod normal, apar cazuri izolate, în comunităţi nomade, unde sunt receptivi şi există şi condiţii de mediu favorabile, adică nu se respectă igiena şi a scăzut imunitatea”,…
Mai mult...Campanie umanitară la şcoala din Pericei
Elevii şi cadrele didactice de la Şcoala Gimnazială nr. 1 din Pericei au organizat, în perioada sărbătorilor, o campanie umanitară care a vizat strângerea de rechizite, dulciuri, jucării, îmbrăcăminte şi încălţăminte pentru copiii proveniţi din familii cu statut socio-economic scăzut. Totul a fost desfăşurat sub sloganul “Ajută-l pe Moş Crăciun!”, astfel că, timp de câteva zile, s-au colectat pachete cu ajutoare umanitare, distribuite ulterior beneficiarilor. Acţiunea s-a desfăşurat sub îndrumarea prof. Jozsa Krisztina Herientle, Iozsa Marcela, Molnar Kristina şi Maria Borz. “Obiectivele campaniei au constat în sensibilizarea tuturor elevilor,…
Mai mult...Sălăjeni acuzaţi că au înşelat zeci de români
Doi sălăjeni, ambii în vârstă de 42 de ani, au fost reţinuţi vineri, 21 decembrie, de către poliţiştii sătmăreni pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, fiind suspectaţi că ar fi indus în eroare câteva zeci de persoane din mai multe judeţe ale ţării cărora le-au promis locuri de muncă fictive în străinătate. În schimbul acestor „joburi” bine plătite, victimele trebuiau să plătească o taxă de transport de 500 de lei. Anchetele desfăşurate de poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor, cu sprijinul de specialitate al ofiţerilor D.G.I.P.I., au scos la iveală faptul…
Mai mult...