Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Sălaj a fost închis

Nu este vorba doar despre Centrul din Zalău, ci despre toate aceste centre județene din țară. Măsura a fost pusă deja în aplicare la nivel național. Nu mai funcționează nici măcar pagina de internet a Agenției Naționale Antidrog, instituție în locul căreia a fost înființată Agenţia Naţională pentru Coordonare şi Politici în Domeniul Drogurilor şi Adicțiilor. Activitatea fostului CPECA Sălaj a fost preluată de Centrul de Sănătate Mintal din județul nostru, iar personalul a fost redistribuit în alte instituții. Ce făceau angajații Centrului de Prevenire, Evaluare  și Consiliere Antidrog Sălaj?…

Mai mult...

În agricultura Sălajului, practici neconforme cu bani europeni

Românul nu e bine dacă nu poate ciupi ceva, de undeva, puțin sau mai mult. Așa s-a obișnuit înainte de 1989 și așa speră că va putea face și acum. Numai că situația s-a cam schimbat, iar multora nu le mai merge. De această data ne referim la agricultură. Prezent la o întâlnire găzduită de Instituția Prefectului Sălaj, directorul adjunct al Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură Sălaj, Vaida Bela, a declarat că în județul nostru a apărut un fenomen care încalcă legea. Potrivit lui Vaida, proprietarii își dau…

Mai mult...

Direcția Silvică Sălaj începe campania de regenerare a pădurilor

Direcția Silvică Sălaj marchează, în perioada 15 martie – 15 aprilie, „Luna Plantării Arborilor”. Manifestare tradițională a silviculturii românești, acțiunea se află la cea de-a 35-a ediție de la înființarea Regiei Naţionale a Pădurilor-Romsilva. Se urmăreşte atragerea atenţiei opiniei publice asupra pădurii, a problemelor ei şi, în plus, antrenarea unor segmente sociale cât mai diverse în activităţi concrete, legate de îngrijirea şi conservarea fondului forestier. Direcţia Silvică Sălaj doreşte conştientizarea populaţiei faţă de importanţa şi rolul pădurii atât sub aspect economic, cât şi ecologic şi social. La nivelul celor cinci ocoale silvice…

Mai mult...

Lăsați Meseșul curat

Primăria Municipiului Zalău desfășoară începând de astăzi a 28-a ediție a acțiunii „Luna Curățeniei de Primăvară”, cu sprijinul unităților subordonate Consiliului Local, al instituțiilor publice, al societăților comerciale și al unităților de învățământ din municipiul Zalău. Până în prezent, la această acțiune și-au manifestat dorința de participare nouă instituții publice și cinci unități de învățământ. Totodată, persoanele fizice sau juridice care doresc să se alăture programului trebuie doar să își exprime intenția printr-un e-mail la adresa corpcontrol@zalausj.ro, sau telefonic, la numărul 0260 610 550, interior 284. Acest program se adresează…

Mai mult...

Trei elevi de la CNS Zalău, locul I la Olimpiada de Argumentare, Dezbatere și Gândire Critică

  Raymond Petrean, Pavel Pintea și Szeredai Robert  sunt elevii Colegiului Național  „Silvania” din Zalău care au obținut locul I la etapa județeană a Olimpiadei Naționale de Argumentare, Dezbatere și Gândire Critică „TINERII DEZBAT” – secțiunea avansați. Elevii au fost pregătiți de profesoara Iulia Florian. Rezultatul i-a calificat pe cei trei la etapa națională. Raymond, Pavel și Robert sunt elevi buni, talentați. Raymond este implicat și în multe alte activități, inclusiv în robotică, iar Pavel este un bun orator. Robert? Robert este un artist talentat, o vocea pătrunzătoare, care îți…

Mai mult...

Programul vizitelor în Spitalul Județean revine la normal

Având în vedere scăderea incidenței infecțiilor respiratorii, în mod special a cazurilor de Gripă, începând cu data de 15 martie se revine la programul de vizită anterior situației epidemiologice. Programul de vizită va fi următorul: Luni-Vineri 16.00 – 20.00 Sâmbată-Duminică și sărbători legale 10.00 – 13.00 15.00 – 18.00 Excepție secțiile ATI/TI care își vor stabili intervalele orare de acces vizitatori în funcție de manevrele / tehnicile / procedurile de îngrijire specifică. Accesul vizitatorilor este permis după cum urmează: Ø 1 vizitator/pacient în saloanele cu un număr de cel mult…

Mai mult...

Revine frigul. Ninsorile, posibile și în Sălaj

Din păcate, frigul revine, potrivit meteorologilor de la Severe Weather Alert – Sălaj. Pe parcursul acestui weekend, cerul va fi temporar noros, îndeosebi pe parcursul serilor și nopților (începând din această seară). Precipitațiile vor fi slabe cantitativ, iar la nivel local vor avea caracter de aversă (posibil însoțite de descărcări electrice mâine seară. Vântul va sufla în general slab, având unele intensificări trecătoare îndeosebi în Munții Meseș și Plopiș. Pe parcursul zilei de azi (14 martie) și mâine (15 martie), temperaturile vor fi în continuare foarte ridicate, depășindu-se 17..20°C. Începând…

Mai mult...

Concurență neloială pe piața sălăjeană a producătorilor de prăjituri

Organizația Patronilor din Sălaj face apel la instituțiile publice responsabile cu  protecția consumatorilor și siguranța alimentară pentru a combate fenomenul concurenței neloiale din domeniul cofetăriei. „Organizația Patronilor Sălaj, la solicitarea mai multor cofetării și laboratoare din Zalău, atrage atenția asupra unei probleme care afectează grav sectorul alimentar local: existența a cel puțin 49 de persoane care produc și comercializează prăjituri acasă, fără a deține autorizațiile legale, fără a-și declara veniturile la ANAF și fără respectarea normelor stricte de igienă sanitară impuse de lege. Această activitate ilegală creează o concurență neloială,…

Mai mult...

Datorită Tenaris, Colegiul API Zalău are unul dintre cele mai moderne laboratoare tehnologice din România

Șirul investițiilor realizate de Tenaris Silcotub în sistemul educational sălăjean continua. De această data este vorba despre un nou sprijin oferit pentru achiziția și dotarea laboratoarelor tehnologice de la Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” din Zalău cu utilaje deosebit de performante, toate fiind menite să modernizeze și să îmbunătățească pregătirea practică a elevilor.   Au fost inaugurate centrul de frezare cu comandă numerică „DMG CMX50U”, o mașină de frezat cu cinci axe, identică cu cele utilizate în fabricile moderne, oferind elevilor acces la tehnologii de ultimă generație și standuri pentru…

Mai mult...

Sălajul are buget

Vești bune. Bugetul județului Sălaj a fost adoptat astăzi de consilierii județeni, singurii care s-au abținut fiind cei doi consilieri de la AUR. Peste 446 de milioane de lei reprezintă bugetul propriu al județului pentru acest an. Președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu Sălăjanu, ne-a declarat că peste 60 la sută din buget reprezintă de fapt partea pentru investiții și abia restul pentru funcționarea aparatului propriu al administrației județene. Dinu Iancu Sălăjanu a punctat din nou faptul că în ultimii ani, bugetul pentru funcționarea instituțională a CJS a scăzut, fiind…

Mai mult...

Crin Antonescu, susținut și de PNL Sălaj

Liderii Partidului Național Liberal Sălaj, Dinu Iancu Sălăjanu și Lucian Bode, au anunțat astăzi, în cadrul unei întâlniri cu presa, că îl susțin pe Crin Antonescu drept candidat la alegerile prezidențiale din partea Alianței electorale „România Înainte” (PNL-PSD-UDMR). „Este important să strângem rândurile în jurul candidatului nostru și să dovedim că avem puterea și maturitatea necesare pentru a face tot ce ține de noi ca să câștigăm aceste alegeri. Nu cu jumătăți de măsură, nu cu frâna trasă, ci cu încredere că avem candidatul de care are nevoie România pentru…

Mai mult...

Sălajul, gazdă pentru Olimpiada Națională de Tehnologii

Sălaj va găzdui Olimpiada Națională a disciplinelor din Aria Curriculară „TEHNOLOGII”, domeniile: construcții, instalații și lucrări publice. Olimpiada se va desfășura la Liceul Tehnologic „Mihai Viteazul” din Zalău, în perioada 22-27 aprilie. Anunțul a fost făcut de inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Sălaj, profesorul Gheorghe Bancea. Vor participa 40-45 de elevi calificați la etapa județeană a acestei competiții educaționale de anvergură.

Mai mult...

Cei mai buni elevi la informatică din România, în pregătire la Zalău

Elevii care alcătuiesc lotul național restrâns de informatică vor veni în luna mai la Zalău, orașul de la poalele Meseșului urmând să găzduiască o sesiune de pregătire pentru acești olimpici, a declarat inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Sălaj, profesorul Gheorghe Bancea. Pregătirea se va desfășura la Colegiul Național „Silvania” din Zalău, la program urmând să participe 35 dintre cei mai buni elevi de liceu și gimnaziu la informatică

Mai mult...