Sute de sălăjeni au pornit în pelerinaj spre mănăstiri. Pelerinii merg pe jos sute de kilometri

Sălăjeni din mai multe comune au pornit în pelerinaje spre mai multe mănăstiri, cei mai mulți dorind să ajungă la Mănăstirea de la Nicula. Zeci de credincioși din comuna Bobota au început vineri dimineața pe un astfel de drum și vor parcurge pe jos aproximativ 300 de kilometri, pentru a ajunge la Nicula. Printre pelerini sunt inclusiv copii, iar acțiunea a devenit deja o tradiție la nivel local. Pelerinii ajung în diferite locuri unde se roagă, cântă. Pe drum, participanții sunt sprijiniți în diferite parohii, dorm în locuri puse la…

Mai mult...

Luptătorii Serviciilor Speciale Sălaj, în misiune pentru destructurarea unei rețele de tip mafiot

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud au dispus reținerea a 16 inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, trafic de droguri de risc și mare risc, efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, trafic de minori, trafic de persoane și braconaj. În perioada 2021-august 2023, pe raza județului Bistrița-Năsăud s-a constituit și a acționat un grup infracțional organizat, având drept scop procurarea, deținerea și folosirea…

Mai mult...

Începe sesiunea de toamnă a Bacalaureatului. Sălajul are trei centre de examen

Probele scrise ale Examenului Național de Bacalaureat, sesiunea august 2023, încep miercuri, 16 august 2023, cu proba scrisă la Limba și literatura română, a anunțat Inspectoratul Școlar Sălaj. Joi, 17 august, se va desfășura proba obligatorie a profilului, iar vineri, 18, va avea loc proba la alegere a profilului și a specializării. Ultima probă scrisă, proba la Limba și literatura maternă, este programată, luni, 21 august. În Sălaj, pentru buna organizare și desfășurare a probelor scrise au fost pregătite centre de examen la Liceul Tehnologic „Mihai Viteazul” din Zalău, Colegiul…

Mai mult...

Școlile din Sălaj, în focurile pregătirii pentru noul an școlar

Reprezentanții Asociației Comunelor din Sălaj au anunțat că majoritatea școlilor și grădinițelor din mediul rural sunt pregătite pentru noul an școlar. Vizată în această perioadă este asigurarea lemnelor acolo unde încălzirea este furnizată pe bază de combustibil solid, igienizarea și pregătirea sălilor de clasă, a grupurilor sanitare și a materialelor didactice. Referitor la autorizarea sanitară a unităților de învățământ, o situație clară urmează să fie prezentată spre finalul lunii august de către autoritățile responsabile cu respectarea normelor în vigoare. Cele mai multe școli din ruralul sălăjean sunt pregătite pentru începerea…

Mai mult...

Punerea în siguranță a bisericii de lemn din Purcăreț a ajuns la final

Lucrările de punere în siguranță a bisericii de lemn din satul Purcăreț au ajuns la final. Ultima parte a lucrărilor a vizat baterea șindrilei pe coiful turnului, o adevărată provocare, fiind, cel mai probabil, cel mai înalt turn de biserică de lemn la care a lucrat Ambulanța pentru Monumente în Sălaj. Desigur, o provocare a fost și ridicarea și desfacerea schelei de lemn pentru a se putea bate șindrila. Au mai rămas de realizat mici retușuri și completări, curățenia în jurul bisericii și să transportarea ultimelor unelte și elementele schelei…

Mai mult...

O minoră din Mal a dispărut. Fata este căutată de polițiști

O tânără de 15 ani din satul Mal este căutată de familie și polițiștii, minora plecând de acasă zilele trecute. Polițiștii Postului de Poliție Sâg din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj au fost sesizați în data de 4 august, de familia minorei Andraș Gina Daniela, că aceasta a plecat voluntar de la domiciliu şi nu a mai revenit. Potrivit polițiștilor, tânăra are aproximativ 1,70 metri, 75 de kilograme, constituție robustă, faţă rotundă, ochi căprui, păr lung și negru. Fata nu are semne particulare. Nu se cunosc detalii despre cum…

Mai mult...

Cum redevine Sălajul important

A rămas mai puțin de un an până la alegeri. Anul viitor sunt toate alegerile, le-au îngrămădit, le analizează, își fac planuri, toți speră să mai prindă ceva, să mai poată conduce oameni sătui deja până peste cap de veșnicele partide politice aflate la guvernare. Sălajul este mic, dar naiba știe cum, înainte de alegeri, județul nostru redevine important pentru marii politicieni de la centru. Spun asta în cunoștință de cauză. Muncesc în breasla asta de aproape 22 de ani. Credeți-mă, înainte cu un an de alegeri, tot mai mulți…

Mai mult...

Dinu Iancu-Sălăjanu cere respectarea termenelor și accelerarea lucrărilor la șoseaua ocolitoare a Zalăului

Președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, a avut miercuri, 9 august, întâlniri și discuții cu factorii responsabili în implementarea a două proiecte majore de infrastructură rutieră, vitale pentru dezvoltarea economică și socială a județului: Autostrada Transilvania și varianta ocolitoare a municipiului Zalău. În prima parte a zilei, conducerea județului a primit vizita delegației Ambasadei Republicii Populare Chineze în România, condusă de Excelența Sa ambasador HAN Chunlin. Discuțiile dintre cele două părți s-au axat pe stadiul execuției, de către societatea chineză Sinohydro, a variantei ocolitoare a orașului Zalău, proiect demarat în…

Mai mult...

Taxe reduse pentru investitorii din Cehu Silvaniei

Autoritățile orașului Cehu Silvaniei au luat în calcul reducerea taxelor și acordarea altor facilități pentru companiile care vor să investească în oraș. Anunțul a fost făcut de primarul Balint Ervin în cadrul unei întâlniri cu reprezentanții mediului de afaceri. Din păcate, la întâlnire nu s-au prezentat toți investitorii importanți din localitate. Potrivit primarului, începând de anul viitor, primăria va adopta și pune în practică un program concret de sprijinire a mediului antreprenorial. Sunt vizate reduceri de taxe, acordarea unor înlesniri la plată, dar și asigurarea infrastructurii necesare începerii activității de…

Mai mult...

Temperaturi de 5 grade Celsius la Huseni și Tămașa

Suntem în luna august, dar oscilațiile mari de temperatură sunt tot mai prezente. În noaptea de marți spre miercuri, temperatura a scăzut mult, cele mai mari scăderi fiind înregistrate în localitățile Tămașa și Huseni, potrivit meteorologilor amatori de la Severe Weather Alert – Sălaj. Valorile înregistrate în cele două sate au fost de 5 grade Celsius. Potrivit meteorologilor, doar zonele deluroase și cele înalte au scăpat de aceste temperaturi, pe fondul inversiunilor de temperatură de nivel jos, minimele situându-se între 9 și 11 grade Celsius. Foto: Severe Weather Alert –…

Mai mult...

Ministrul Transporturilor, nemulțumit de șoseaua ocolitoare a municipiului Zalău

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a venit astăzi în Sălaj pentru a verifica stadiul lucrărilor pe secțiunile Nădășelu – Zimbor și Zimbor – Poarta Sălajului din Autostrada Transilvania. Potrivit lui Grindeanu, constructorul român are o mobilizare foarte bună la toți cei 42,3 km ai celor două secțiuni finanțate prin PNRR. Ministrului i-au fost prezentate probleme cauzate de fenomene naturale (alunecări de teren), motiv pentru care, în data de 3 august, CNAIR a scos la licitație proiectarea și execuția lucrărilor necesare devierii traseului secțiunii Nădășelu – Mihăiești. Având în vedere situația din…

Mai mult...

Aurul neștiut din adâncul Sălajului

Sunt multe locuri în subteranul Sălajului, adevărate comori neștiute, nedescoperite, iar altele au fost abandonate după exploatare. Astfel de locuri nu sunt marcate pe hartă, există doar în mintea celor care locuiesc în apropiere. În apropierea satului Aluniș există un astfel de loc și am avut plăcerea să îl văd, ghizi fiindu-mi doi profesori de matematică, un doctor în istorie și un profesor de pictură. Auzisem că la Aluniș ar fi existat o comunitate a cioplitorilor în piatră. Recunosc, doar am trecut prin Aluniș, știam că acolo s-a născut dramaturgul…

Mai mult...

Ministrul Transporturilor, așteptat mâine în Sălaj

Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, alături de directorii generali ai CNAIR și CFR SA, Cristian Pistol și Ion-Alexandru Simu, se vor afla mâine, 09 august 2023, într-o vizită de lucru la o serie de obiective de infrastructură din domeniul rutier si feroviar. În jurul orei 14, ministrul și directorii CNAIR vor face declarații de presă, dar după vizita de lucru la Tronsonul Suplacu de Barcău- Nușfalău, anunță Ministerul Transporturilor.

Mai mult...

Incendiu la Borza. O gospodărie a luat foc

Anexa unei gospodării din satul Borza a luat foc zilele trecute. Focul a mistuit aproximativ o sută de metri pătrați din acoperișul anexei și caroseriile a două mașini, depozitate în interiorul și în apropierea clădirii. Pompierii sosiți la fața locului au luat măsuri pentru limitarea focului, incendiul fiind stins. Din fericire, în incendiu nu au fost înregistrate victime. Autoritățile îâncearcă să stabilească împrejurările în care s-a produs incidentul.

Mai mult...