Se închid centrele de plasament din Jibou și Cehu Silvaniei

Unul dintre proiectele aflate mâine pe masa consilierilor județeni se referă la închiderea Centrului de plasament din Jibou și a celui din Cehu Silvaniei. În proiect se arată că la începutul anului 2020 a fost semnat contractual în cadrul Programului operaţional regional 2014-2020, care are ca obiect acordarea finanţării nerambursabile pentru implementarea proiectului „Închiderea Centrului de plasament din Jibou și înființarea a două case de tip familial în Mirşid și Var, precum și a unui Centru de Zi pentru Dezvoltarea Deprinderilor de Viață Independentă” respectiv, ,,Jibou 2 – Închiderea Centrului…

Mai mult...

Elevi de la CNS Zalău, în dialog cu roboți sociali din Portugalia

O echipă de elevi de la Colegiul Național Național „Silvania” din Zalău, coordonată de directorul instituției de învățământ, profesorul Florin Morar, a fost prezentă zilele trecute în Portugalia, în cadrul proiectului „Mobilității Studențești în Vila Nova de Gaia”. Au fost câteva zile pline de învățare și întâlniri, momente speciale și emoții.  Elevii au avut ocazia să exploreze concepte fascinante de robotică, învățând cum să programeze și să asambleze roboți. S-au inspirat din prezentarea proiectului gazdelor la competiția „Cansat”, unde au proiectat și lansat un satelit pe cerul portughez. Elevii de…

Mai mult...

Barierele digurilor de pe râul Crasna și Valea Zalăului, incluse în programe de întreținere

Angajații Sistemului de Gospodărire a Apelor Sălaj execută lucrări de întreținere a barierelor digurilor râului Crasna și ale afluentului Valea Zalăului, în localitatea Sărmășag. Digurile sunt construcții hidrotehnice menite să apere comunitatea în cazul producerii de inundații. De aceea, este important să nu forțăm barierele de pe diguri. Totodată, pe diguri sunt interzise circulația cu vehicule și trecerea animalelor. Constituie contravenţii în domeniul apelor următoarele fapte, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni: circulația cu mașini, trecerea cu animale sau staționarea…

Mai mult...

Trafic blocat la Cuciulat

Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj informează participanții la trafic că pe drumul național 1 H Răstoci – Hereclean, în zona localității Cuciulat, în urma unor defecțiuni tehnice, o platformă auto care transporta o macara a rămas imobilizată pe drum, blocând ambele sensuri de mers. Oamenii legii le recomandă participanților la trafic rute alternative: Ruta 1: Zalău – Cehu Silvaniei – Gârdani – Baia Mare Ruta 2: Zalău – Jibou – Benesat – Ulmeni – Baia Mare Ruta 3: Jibou – Surduc – Lozna – Rus – Dej Ruta 4: Jibou…

Mai mult...

Corul „Lumină Lină”, la ceas aniversar

Moment aniversar pentru Corul „Lumină Lină” al Catedralei Episcopale Sfânta Vineri din Zalău. Corul împlinește în aceste zile 20 de ani de activitate, momentul fiind marcat printr-o serie de evenimente cultural-religioase. Un astfel de moment a avut loc zilele trecute. „Familia corului, dirijor profesor Ciprian Ghiurco, a sărbătorit împlinirea a două decenii de la înființarea corului prin cântări și rugăciuni. De asemenea, alături de preoții Adrian Onica, Ioan Ghiurco, Vlad Stânean, Marius Sabău și Alexandru Stânean, am adus gânduri și rugăciuni pentru foștii membri ai corului, pentru cei plecați la…

Mai mult...

Democrația și setea de putere

Am un singur televizor în casă, dar și pe acela îmi vine să-l arunc. De ani buni nu mai urmăresc programele de știri ale unor tembeliziuni care nu fac decât să agite și să-ți lase impresia că deja a venit sfârșitul lumii. Am renunțat și sunt mult mai fericit. Am învățat să mă bucur de lucrurile simple, mărunte, de cele cu adevărat importante în viață. Desigur, din nefericire încă mai am de luptat cu sclavia, o dependență de prezent, de mașinile care înghit bani cu nemiluita, de telefoanele scumpe, vacanțe…

Mai mult...

Cancerul la sân face tot mai multe victime și în Sălaj

Din păcate, incidența afecțiunilor oncologice este în creștere și în Sălaj. Anul trecut, în județul nostru au fost depistate peste 80 de paciente cu cancer mamar. Octombrie este luna de conștientizare cu privire la cancerul de sân și aduce în atenție  cancerul mamar, patologie care poate să apară la femeile de orice vârstă, chiar dacă nu au niciun factor de risc. Cel mai mare număr de cazuri se înregistrează în rândul femeilor cu vârsta cuprinsă  între 50 şi 69 de ani. Conform statisticilor, aproximativ 11,43 la sută dintre cazurile de…

Mai mult...

Ștafeta Veteranilor ajunge joi la Zalău

Joi, între orele 15 – 16, Ștafeta Veteranilor „Invictus” va ajunge la Zalău, în fața sediului primăriei. Echipa de alergători va fi primită de autoritățile locale, iar apoi își va continua drumul spre Carei, punctul final al acestui proiect anual. Ștafeta Veteranilor Invictus, ajunsă la a XI-a ediție, se desfășoară anul acesta în perioada 4-25 octombrie. Evenimentul este organizat anual, la nivel naţional, de Asociația Voluntarilor Invictus, cu scopul de a promova eroii de ieri și de astăzi, prin intermediul sportului. Peste 1.000 de voluntari, civili și militari din întregul…

Mai mult...

Blocul de locuințe sociale C3 din Zalău a fost reabilitat

Autoritățile locale au anunțat începerea procedurii de recepție a lucrărilor cuprinse în programul investițional „Reabilitarea blocului de locuințe sociale – Bl. C3 din municipiul Zalău”. Proiectul este finanțat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Programul de construcții de locuințe sociale și de necesitate. Scopul proiectului este creșterea performanței energetice a clădirii, transformarea apartamentelor de o cameră în apartamente cu unul, respectiv două dormitoare, bucătărie și grup sanitar propriu, reabilitarea finisajelor, înlocuirea învelitorii, înlocuirea instalațiilor și reamenajare zonei exterioare din incinta imobilului, în vederea îmbunătățirii condițiilor de igienă și…

Mai mult...

Viteza excesivă, principalul vinovat pentru accidentele rutiere din Sălaj

În această săptămână, în doar două zile, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj au continuat acţiunile pe şosele, pentru creșterea disciplinei rutiere, combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, depistarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză sau conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, precum și pentru fluidizarea traficului rutier și menținerea unui climat de siguranță pe drumurile care tranzitează județul. În cadrul acțiunilor desfășurate au fost legitimate 362 de persoane, au fost verificate 331 de autovehicule, au fost efectuate 228 de testări…

Mai mult...

Val de infecții respiratorii. Zeci de sălăjeni au fost internați în spital

În ultima săptămână, în Sălaj au fost înregistrate peste 2.000 de persoane cu infecții acute ale căilor respiratorii superioare, peste 20 de pacienți fiind internați. Cele mai multe cazuri au fost confirmate la copii. Alți 199 de sălăjeni au fost confirmați cu pneumonie, 22 de persoane fiind internate în spital. În cazul pneumoniilor, față de săptămâna precedentă, creșterea este de 15 la sută.

Mai mult...

În Șărmășag a fost inaugurat cel mai mare parc fotovoltaic din județ

În comuna Șărmășag a fost inaugurat astăzi cel mai mare parc fotovoltaic din județul nostru. Investiția are valoarea de aproximativ 40 de milioane de euro și o capacitate de peste 50 de MW, fiind un proiect de referință pentru tranziția energetică a României. Sistemul va genera anual aproape 65 GWh de energie curată, alimentând echivalentul a aproape 39.000 de gospodării și contribuind la o reducere semnificativă a emisiilor de CO2. La eveniment au participat ministrul Energiei – Sebastian Burduja, vicepreședintele Camerei Deputaților – Lucian Bode, vicepreședintele Autorității Naționale de Reglementare…

Mai mult...

A vrut să mituiască un polițist din Sălaj cu 150 de lei

O încercare de mituire a unui om al legii a fost înregistrată zilele trecute în județul nostru. Vineri, 18 octombrie, un agent de poliţie din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei Municipiului Zalău a sesizat Direcţia Generală Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Sălaj despre faptul că, fiind în timpul serviciului, a oprit pentru un control de rutină un autocamion condus de un bărbat din localitatea Cornu, judeţul Prahova. Pentru că a constatat nereguli privind timpul înregistrat de dispozitivul tahograf, l-a informat pe conducătorul auto că va dispune sancţionarea contravenţională, moment în…

Mai mult...

Cadavrul unui bărbat a fost descoperit pe Meseș

Ieri dimineață, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău au fost anunțați că pe Meseș, într-o zonă forestieră, a fost găsit un bărbat, în stare de inconștiență. Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Zalău, alături de un echipaj de ambulanță, s-au deplasat la fața locului, unde au identificat persoana în cauză ca fiind un bărbat de 67 de ani, din localitatea Brebi, personalul medical constatând decesul acestuia. Cadavrul bărbatului a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Sălaj, în vederea efectuării necropsiei. Cercetările în cauză sunt continuate…

Mai mult...