Oficiul Fitosanitar Sălaj: BULETIN DE AVERTIZARE

Condițiile climatice din ultimele zile au favorizat apariția și dezvoltarea daunatorului Hylemia antiqua (musca cepei).
Musca cepei reprezintă unul dintre cei mai importanți dăunători ai culturilor de ceapă și usturoi. Pagubele cele mai mari sunt produse de larvele primei generații, procentul de atac putându-se ridică până la 40-50%. Larvele pătrund în frunze și în bulbi și se hrănesc cu țesuturile acestora. Plantele atacate prezintă frunzele veștejite, se îngălbenesc și se usucă.
Că urmare, recomandăm efectuarea tratamentului 1, pentru G1 la culturile de ceapă și usturoi răsărite, folosind unul din produsele: NOVADIM PROGRESS – 0,2% sau
MOSPILAN 20 SP – 0,025%, acestea având efect și asupra gărgăriţei și gândacului cepei prezenți în cultură.
Tratamentul se face prin îmbăierea plantelor, astfel încât soluția să ajungă în zona coletului, zona afectată de dăunător. Tratamentul se va repetă după 10 zile.
Nu se va trata ceapa pentru stufat, iar din parcelele pe care s-a făcut tratament nu se vor consumă plantele decât după 14-21 zile (în cazul Mospilanului 14 zile, iar în cazul Novadim Progress 21 zile).
Pentru aderența se va adaugă obligatoriu un adeziv (ARACET – 0,2%).
Pentru agenții de dăunare avertizați, se vor utiliza doar produse de protecția plantelor (ppp) omologate de Comisia Națională de Omologare a Produselor de Protecția Plantelor, care sunt înregistrate în baza de date PEST – EXPERT, care poate fi accesată la adresa: http ://www.madr.ro, la secțiunea Fitosanitar – adresa web:https://aloe.anfdf.ro, utilizator – quest; parolă – guest.
Citiți și respectați instrucțiunile și informațiile înscrise pe eticheta produselor de protecția plantelor
Luați măsurile ce se impun pentru protecția mediului înconjurător.
Respectaţi cu stricteţe normele de lucru cu produse de uz fitosanitar, pe cele de securitate a muncii, de protecţie a albinelor şi a animalelor conform: Ordinului Comun nr. 45/1991 al MAA, privind unele măsuri pentru protecţia familiilor de albine împotriva a apiculturii şi nr.127/1991 al ACA din România; 68/05.02.1992 Min.Mediului ; 15b/3404/1991 al Dep. Pentru Admin. Locală și 1786/TB/1991 al Minist. Transporturilor, precum şi a Protocolului de colaborare nr. 328432/31.03.2015, încheiat între Agenţia Naţională Fitosanitară şi Asociaţia Crescătorilor de Albine din România, privind implementarea legislaţiei, în vederea protecţiei familiilor de albine, împotriva intoxicaţiilor cu produse de protecţia plantelor.
Şef birou Oficiul
Fitosanitar Sălaj
ing. Traian Groza

Leave a Comment