Cum ne protejăm trandafirii

Pentru prevenirea și combaterea organismelor dăunătoare: MACROSIPHUM ROSAE (păduchele verde al trandafirului), SPHAEROTHECA PANOSA var. rosae (făinarea trandafirului), DIPLOCARPON ROSAE (pătarea neagră), PHRAGMIDIUM MUCRONATUM (rugina).
MACROSIPHUM ROSAE (păduchele verde al trandafirului) – dăunătorul iernează în stadiul de ou pe scoarța ramurilor de trandafir, pezentând 7-10 generații pe an. Primăvara apar larvele de fundatrix. ajunse la stadiul de adult se înmulțesc partogenetic și dau naștere la mai multe stadii de fundatrigene. În luna mai în coloniile acestora apar și formele aripate, care părăsesc trandafirul și migrează pe diferite plante ierboase, continuând să se înmulțească partogenetic, dând naștere la mai multe generații de femele aptere și aripate.
Spre toamnă femelele aripate zboară înapoi pe trandafir și depun larve din care vor rezultă formele sexuate, masculi și femele. După copulaţie, femelele depun 2-3 ouă hibernante pe scoarță ramurilor de trandafir. Păduchii colonizează partea inferioară a frunzelor, vârful lăstarilor și bobocii florali. La densități mari, frunzele se incretesc, se îngălbenesc și se usucă. Lăstarii stagnează în creștere, florile nu se mai deschid normal. Organele atacate se acoperă cu ,,rouă de miere ̋, pe care se dezvoltă ciupercă Capnodium salicinum (fumagina). Atacuri mai puternice se înregistrează în primăverile secetoase și călduroase.
SPHAEROTHECA PANOSA var. rosae (făinarea trandafirului) – ciuperca rezistă peste iarnă sub formă de miceliu de rezistență la suprafața ramurilor (baza ţepilor) sau în interiorul mugurilor și sub formă de cleistotecii. În timpul perioadei de vegetație, patogenul se răspândește prin conidiile vehiculate de aer. Condițiile favorabile pentru apariția și evoluția atacului sunt 15-16°C și 90-99% umiditate relativă noaptea și 26-27°C, 40-70% umiditate relativă ziua. Pe toate organele aeriene apar pete albicioase, neregulate și acoperite cu o pâslă albă-cenușie, care cu timpul devine pulverulență, formată din organele de fructificatie ale ciupercii – conidii. Frunzele rămân mici, se răsucesc, se usucă și cad. Lăstarii au o creștere slabă și la atacuri intense se usucă. Toamna în miceliul de pe ramuri apar puncte mici, brune, acestea fiind fructificatiile sexuate ale ciupercii- cleistoteciile.. Bobocii care sunt acoperiți de pâslă miceliană pot să nu se deschidă, sau dacă se deschid florile rămân mici, cu petale deformate, acoperite de pete violacee sau brune-închis.
DIPLOCARPON ROSAE (pătarea neagră) – ciuperca se transmite, de la un an la altul, prin strome conidifere pe ramuri pe care în primăvară se vor formă numeroase conidii, sau prin miceliu în frunzele căzute, pe care se vor formă în cursul lunii aprilie apotecii. În timpul perioadei de vegetație ciupercă se răspândește prin conidia, care germinează la temperature cuprinse între 10-30°C, cu un optim de 24-25°C. Factorii care favorizează atacul sunt umiditatea atmosferică ridicată, ciupercă atacând mai frecvent plantele cultivate pe solurile argiloase. Boală se manifestă pe față superioară a frunzelor, prin apariția unor pete circulare mari cu un ø de până la 14 mm, de culoare brună-negricioasă sau violet-negricioasă, cu marginile radiar bordate, care pot fi izolate sau pot conflua, ocupând porțiuni mari din limbul frunzei..
După puțîn timp la suprafață petelor apar numeroase puncte mici dispuse concentric, fiind fructificaţiile ciupercii – lagăre subticulare de conidii. Frunzele puternic atacate cad timpuriu ducând la defolierea timpurie a plantei urmată de debilitare și înflorire slabă. Boală poate afecta și petiolurile și receptaculii florali pe care apar pete negricioase, precum și ramurile tinere care se decolorează, apoi devin negricioase.
PHRAGMIDIUM MUCRONATUM (rugina) – ciupercă rezistă de la un an la altul sub formă de teliospori sau sub formă de miceliu de rezistență pe ramurile atacate. În primavera, miceliul de rezistență poate formă ecidii cu ecidiospori care produc noi infecții. În cursul perioadei de vegetație, ciupercă de răspândește prin picnospori, ecidiospori și în special uredospori.
Producerea infecțiilor este favorizată de temperature cuprinse între 15-20°C și o umiditate a aerului de 90-100%. Boală se manifestă pe toate organele verzi ale plantei, cel mai păgubitor și frecvent fiind atacul pe frunze.
Primăvara, pe partea superioară a frunzei apar pete galbene, în dreptul cărora apar picnidiile ciupercii sub formă unor puncte mici galbene. Mai târziu pe față inferioară a frunzelor în dreptul petelor se formează pustule circulare, prăfoase, galbene-portocalii, acestea fiind ecidiile ciupercii cu ecidiospori. Mai târziu se formează uredosporii, iar spre sfârșitul verii, pe față inferioară a frunzelor, apar numeroase pustule pulverulente, brune-negricioase – teliosporii ciupercii, Frunzele puternic atacate se îngălbenesc și cad prematur, ceea ce duce la sensibilizarea lăstarilor care vor degera peste iarnă, iar plantele vor înflori slab.
Se recomandă efectuarea tratamentului fitosanitar la trandafir, pe parcelele unde sunt simptome cu:
1. AMISTAR – 0,8 – 1 l/ha + MAVRIK 2 F – 0,5 l /ha sau
2. PROMESA – 0,8 – 1 l/ha + TEPPEKI (AFINTO – adoua denumire comercială) – 0,120 – 0,140 kg/ha sau
3. VITISAN -2,5 – 5 kg/ha în 500 – 2000 l apă + MOSPILAN 20 SP – 0,0125% sau alte produse pentru protecția plantelor omologate pentru a fi utilizate pe teritoriul României.
Perioada optimă de tratament: 24.05.- 27.05.2023
Alte recomandări:
Verificați, cu mare atenție, recomandările cu privire la compatibilitatea produselor atunci când intenționați să aplicați amestecuri de produse de protecție a plantelor!
Luați măsurile ce se impun pentru protecția mediului înconjurător!

Responsabil Prognoză şi Avertizare,
Stana Marius

2 Thoughts to “Cum ne protejăm trandafirii”

  1. […] Pentru prevenirea și combaterea organismelor dăunătoare: MACROSIPHUM ROSAE (păduchele verde al trandafirului), SPHAEROTHECA PANOSA var. rosae (făinarea trandafirului), DIPLOCARPON ROSAE (pătarea neagră), PHRAGMIDIUM MUCRONATUM (rugina). MACROSIPHUM ROSAE (păduchele verde al trandafirului) – dăunătorul iernează în stadiul de ou pe scoarța ramurilor de trandafir, pezentând 7-10 generații pe an. Primăvara apar larvele de fundatrix. ajunse la stadiul de adult se înmulțesc partogenetic și dau naștere la mai multe stadii de fundatrigene. În luna mai în coloniile acestora apar și formele aripate, care părăsesc trandafirul și migrează pe diferite plante ierboase, continuând… Citeste mai mult […]

  2. […] Pentru prevenirea și combaterea organismelor dăunătoare: MACROSIPHUM ROSAE (păduchele verde al trandafirului), SPHAEROTHECA PANOSA var. rosae (făinarea trandafirului), DIPLOCARPON ROSAE (pătarea neagră), PHRAGMIDIUM MUCRONATUM (rugina). MACROSIPHUM ROSAE (păduchele verde al trandafirului) – dăunătorul iernează în stadiul de ou pe scoarța ramurilor de trandafir, pezentând 7-10 generații pe an. Primăvara apar larvele de fundatrix. ajunse la stadiul de adult se înmulțesc partogenetic și dau naștere la mai multe stadii de fundatrigene. În luna mai în coloniile acestora apar și formele aripate, care părăsesc trandafirul și migrează pe diferite plante ierboase,  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment