Micii producători de lapte, sprijiniți cu 11 milioane de euro 

Crescătorii de vaci de lapte vor primi un sprijin financiar excepțional în valoare totală de 11 milioane euro, potrivit unei Hotărâri adoptate de Guvern în ședința de joi. Este vorba despre acordarea de finanțare europeană, în valoare de 5,448 milioane euro din Fondul European de Garantare Agricolă FEGA, și de finanțare națională, în aceeași sumă, pentru micii fermieri, afectați de o criză severă în sectorul laptelui din cauza prelungirii embargoului impus Rusiei până la finele anului 2017 și a scăderii cererii de produse din partea Chinei. Actul normativ transpune Regulamentul delegat (UE) 2016/1.613 al Comisiei din 8 septembrie 2016 de prevedere a unor ajutoare de adaptare excepționale destinate producătorilor de lapte și fermierilor din alte sectoare de creștere a animalelor.

De ajutorul financiar beneficiază producătorii care dețin un efectiv de vaci de minimum trei și maximum nouă capete, inclusiv, identificate și înregistrate în Registrul Național al Exploatațiilor la data depunerii cererii și care, totodată, au livrat/vândut direct minimum 4 tone lapte în perioada 1 aprilie 2015 – 31 martie 2016. Suma cuvenită fiecărui producător de lapte se calculează de către A.P.I.A. prin împărțirea sumei totale la efectivul eligibil de vaci de lapte. Pentru obținerea ajutoarelor financiare, producătorii de lapte depun solicitările la centrul județean al APIA, respectiv al municipiului București, până la data de 2 mai 2017, inclusiv. Plățile se efectuează până la data de 30 iunie 2017. Resursele financiare se asigură din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2017. Producătorii de lapte din românia trec prin una dintre cele mai mari crize înregistrate în ultimii ani, cerinţa de lapte produs în România din partea retailerilor ori producătorilor de lactate fiind în scădere vertiginoasă, în condiţiile în care supermarketurile se găsesc, practic, sub “asediul” laptelui produs în Polonia sau în alte ţări UE, fiind, de cele mai multe ori un produs compus care conţine, aşa cum au demostrat de nenumărate ori analizele, şi lapte praf şi a cărui valoare nutriţională şi gust lasă mult de dorit. Toate acestea în timp ce “văcuţele” automate de la colţul străzilor, care furnizează lapte integral românesc, nemodificat, nedegresat, fără alte adăugiri, mereu proaspăt şi cu analiza la zi, îşi pierde în mod paradoxal popularitatea.

Leave a Comment