La Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, se apropie termemul limită de depunere a cererilor pentru obţinerea fondurilor europene nerambursabile

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) precizează că  sesiunile anuale continue de depunere a proiectelor de investiții deschise în anul acesta în vederea accesării fondurilor europene nerambursabile prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Rurală(PNDR) 2014 – 2020 se apropie de termenul limită. Astfel, mai pot depune cereri de finanțare cei care doresc să dezvolte exploatații în sectorul pomicol prin intermediul Submăsurii 4.1a „Investiții în exploatații pomicole”. Valoarea disponibilă rămasă în acest moment este de aproximativ 67 milioane de euro. Termenul limită de depunere a proiectelor prin sM 4.1a este de 30 noiembrie 2015, ora 16. Pentru Submăsura 4.2 „Sprijin pentru  investiții în procesarea-marketingul produselor agricole” disponibilul  rămas până la închiderea sesiunii este de aproximativ 66,8 milioane de euro. Data până la care se primesc cereri de finanțare fiind tot 18 decembrie 2015, ora 16. Solicitanții care intenționează să depună proiecte prin Submăsura 4.2a “Investiții în procesarea-marketingul produselor din sectorul pomicol” mai au la dispoziție 9,3 milioane de euro până pe 18 decembrie 2015. Sesiunea  de depunere a proiectelor aferentă Submăsurii  6.3 “Sprijin  pentru dezvoltarea fermelor mici” se închide pe 18 decembrie 2015, ora 16. Fondurile disponibile până la închiderea sesiunii sunt în valoare de peste 75 milioane de euro. Deși Submăsurile de utilitate publică s-au bucurat de un interes deosebit încă de la deschiderea sesiunii, pentru Submăsura 7.2 „Investiții în crearea și modernizarea infrastructuriide bază la scară mică” mai sunt disponibile fonduri europene nerambursabile în valoare de aproximativ 343 de milioane de euro pentru o parte din componentele aferente. Sumele rămase în cadrul Submăsurii 7.6 “Investiții asociate cu protejarea patrimoniului cultural” sunt de aproximativ 106 milioane de euro.

Sesiunea de primire a proiectelor pentru sM 7.2  și sM 7.6 a fost deschisă pe 24 septembrie 2015 și are ca termen limită de depunere data de 18 decembrie 2015, ora 16. Depunerea cererilor de finanțare este on-line pe  pagina oficială de internet a agenției(www.afir.info).

Leave a Comment