Fermierii sălăjeni pot obține până la 1,5 milioane de euro pentru înființarea sau dezvoltarea sistemelor de irigaţii

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a dat startul la accesarea fondurilor europene pentru înființarea sau dezvoltarea sistemelor de irigaţii.

Fermierii sălăjeni, organizaţiile de utilizatori de apă, dar şi alţi potenţiali beneficiari eligibili, vor putea obţine fonduri europene de până la 1,5 milioane euro pe proiect, pentru sisteme de irigaţii, în cadrul unei linii de finanţare din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR 2014-2020), pentru care, zilele trecute, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale  a publicat Ghidul solicitantului. Este vorba de Submăsura 4.31 Componenta Irigații-Restul teritoriului și Submăsura 4.31 Componenta Irigații-Investiții teritoriale Integrate- Delta Dunării (ITI- DD), din PNDR 2014-2020.

 

Înscrierile, până în 31 august

Înscrierile se fac online, pe site-ul afir.info, până cel mai târziu în data de 31 august 2017, ora 16, potrivit anunţului oficial emis de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale. Solicitanţii eligibili în cadrul submasurii 4.3 -Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice, componentă pentru infrastructura de irigaţii, sunt organizaţii și/sau federaţii ale utilizatorilor de apă, constituite din proprietari, precum și alți utilizatori de terenuri agricole, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

 

Fondurile sunt sută la sută nerambursabile

Sprijinul public pentru investiţiile finanţate prin această submasură este 100 la sută nerambursabil şi este destul de consistent, și anume, până la  1.000.000 euro/ proiect, pentru sistemele de irigaţii aferente staţiilor de punere sub presiune (SPP), respectiv,  până la 1.500.000 euro/ proiect, pentru amenajarea sistemelor de irigaţii aferente staţiilor de pompare şi repompare (SPA – Staţii de pompare a apei, SRP – Staţii de repompare).  În acest an, schema de finanţare are un buget total de 150 milioane euro pe această componentă de irigaţii. Banii sunt disponiili pe tot teritoriul ţării, precizează AFIR. Un element de noutate îl reprezinta faptul ca proiectele de modernizare sunt eligibile, dacă instalațiile de irigat sau elemente ale infrastructurii de irigatii, supuse modernizarii, fac parte dintr-un sistem de irigatii care a fost activ în trecutul recent, și anume, în perioada 2007 – 2016. De asemenea, sunt eligibile investițiile în modernizarea sistemelor care au ca rezultat mărirea suprafeței irigate.

 

Cheltuieli eligibile pentru decontare

Cheltuielile eligibile în cadrul proiectelor depuse prin cele două submăsuri sunt cele făcute pentru investiții în modernizarea infrastructurii secundare de irigatii, clădirilor aferente stațiilor de pompare, repompare, punere sub presiune și/sau pentru racordarea la utilități, inclusiv construcția sau modernizarea bazinelor de colectare și stocare a apei de irigat. Pentru întocmirea documentaţiei necesare obţinerii finanţării pentru infrastructura de irigaţii, solicitanţii au la dispoziţie versiunea finală a Ghidului solicitantului şi anexele aferente acestuia, care pot fi consultate, gratuit, pe site-ul AFIR, la secţiunea Investiţii PNDR, în pagina dedicată sM 4.3 – Irigaţii, precum şi în pagina dedicată sM 4.3 Irigaţii – zona ITI. Proiectele se depun  on-line, pe site-ul www.afir.info.

Alte articole

Leave a Comment