Zvonoteca

# Mare bătălie, mare pentru postul de conducător al fotbalului sălăjean. Parcă ar fi un salariul lunar de 2.000 de lei atât de mare e lupta. Candidaţi nu sunt numai doi, e drept, dar cei din jurul lor fac nişte valuri de zici că în curând vine tsunami peste Zalău. Cine vine la conducere mai puţin contează, important e să scoată fotbalul sălăjean din mocirla în care se află de câţiva ani. Adică, să avem şi noi, ca toate judeţele care se respectă, o echipă de Liga a II-a şi una de Liga a III-a. La ce oameni potenţi sunt în zonă, le-ar sta la îndemână fără nicio problemă, numai voinţă să fie. Oricum, cert e că şi ultimul înscris are şanse reale la funcţia de preşedinte, iar acest lucru o ştiu şi cei din echipa fostului fluieraş. Nici lui Iohanis nu i-a dat multă lume şanse la început, dar la final i-a lăsat pe mulţi fără grai.

# De când s-a întâmplat nenorocirea cu omul mâncat de câini, pe la toate colţurile din Zalău se vorbeşte numai despre câini. Nu de cei doi care au provocat nenorocirea, ci aşa, la modul general. Fiecare-şi laudă animalul în felul lui şi spune că fiarele, oricât ar fi ele de fiare, nu fac un astfel de gest dacă nu sunt învăţate să ucidă. Aşa e la noi, tre’ să se întâmple o nenorocire ca lumea să aibă săptămâni întregi subiect de discuţie.

One Thought to “Zvonoteca”

  1. Anonim

    asa este, mi-am luat si eu un pui din rasa de asta, serioasa, si sper ca cei care il vad in curtre sa stea de 2 ori sa se gandeasca inainte sa intre nechemati

Leave a Comment