Juniorii de la FC Zalău, învinşi de cei de la Gloria Bistriţa

Campionatul Naţional de juniori republicani a programat miercuri etapa a noua, rundă în care cele două grupe de la FC Zalău au primit vizita juniorilor de la Gloria Bistriţa. Oaspeţii au avut un parcurs mai bun în primele opt etape la ambele grupe şi se situau mai bine în clasament decât zălăuanii înaintea duelurilor de miercuri. Diferenţa dintre cele două grupări a ieşit în evidenţă şi pe teren, FC Zalău fiind învinsă cu scorul de 1 – 4 la juniori A şi cu 2 – 10 la juniori B. Scorul pauzei în meciul juniorilor A a fost 0 – 2, iar zălăuanii au marcat golul de onoare în minutul 86, prin Dan Olar, când tabela arăta 4 – 0 în favoarea oaspeţilor. „Este o diferenţă de valoare între jucătorii noşrti şi cei de la Bistriţa. Noi nu l-am avut în teren nici pe Daniel Supuran, care va fi inclus vineri în lotul echipei de seniori. Este greu fără aportul lui, însă, mă bucur foarte mult pentru el că a făcut pasul spre echipa mare şi cel mai improtant lucru este ca el să confirme. Bistriţa a avut în teren doi juniori care au fost convocaţi la lotul naţional alături de Supuran, iar acest lucru s-a văzut”, a afirmat antrenorul Alexandru Pop.
Scorul după prima parte în meciul de juniori B a fost 1 – 7 în favoarea oaspeţilor, iar după pauză, FC Zalău a mai marcat o dată, iar bistriţenii, de trei ori. Ambele reuşite ale zălăuanilor au fost marcate de Sebastian Duma.
După nouă etape, FC Zalău se situează pe locul nouă la juniori A, cu zece puncte acumulate, în timp ce la juniori B ocupă ultima poziţie, cu o singură victorie.
În etapa viitoare, programată sâmbătă, FC Zalău va întâlni în deplasare Ardealul Cluj.

One Thought to “Juniorii de la FC Zalău, învinşi de cei de la Gloria Bistriţa”

  1. Anonim

    Juniorii lui Sabou…………:)))))))))))))))))))

Leave a Comment