Cadre medicale si asistenti sociali din Occident, implicati in sustinerea copiilor, batranilor ori a persoanelor cu handicap, au adus in Romania un nou suflu in privinta serviciilor sociale acordate. Daca a fost cat de cat usor sa ne adaptam cerintelor si normelor europene legate de infrastructura, mai precis de reabilitarea, modernizarea si redotarea spatiilor in care asistatii sociali sunt ocrotiti, mai greu a fost sa preluam modelele lor in acordarea serviciilor. Dar si asta, a functionat pana la urma.
Teoriile frumoase importate de la partenerii europeni, in diferite proiecte sociale, s-au oprit, din pacate, la cuvantul voluntariat. Furnizorii de servicii sociale din tarile Batranului Continent nu au nici ei resurse financiare infinite si nu-si pot permite remunerarea unui batalion de angajati in azile sau orfelinate, dar formeaza si pregatesc tineri si adulti doritori sa acorde o mana de ajutor, sa fie utili, nu statului, cum gresit percepem noi, ci fratilor aflati in suferinta. Occidentalii au adoptat voluntariatul cu inima deschisa si fac aceste gesturi neconditionat.
In schimb, romanii nu accepta inca munca pe gratis, nici macar in folosul celor napastuiti de soarta. Nici atunci cand au fost ei insisi aproape de necaz. Si asta nu pentru ca ne domina spiritul de turma, ori pentru ca nu avem destula educatie, ci pentru ca nu ne domina adevarata credinta. In ciuda perceptiei, din interiorul si exteriorul granitelor tarii, ca am fi un popor crestin, faptele noastre contrazic aceasta teorie. Cu siguranta, suntem un popor crestin, prin numarul extrem de mare de biserici, prin prezenta foarte numeroasa in zilele de duminica si de sarbatori la sfintele liturghii, dar numai atat. Acestea sunt doar prezente de fatada, caci credinta romanului se opreste inainte de a fi plamadita. Credinta nu ar trebui sa astepte invitatii speciale si indemnuri atat de repetate spre actiunile de voluntariat. Credinta ar trebui sa ne impinga singura spre gesturi umanitare, pentru care sa nu asteptam ochiul presei, ori rasplata managerilor din unitatile sociale.
Oficiali din toate ramurile sistemului social, si nu numai, admit ca e nevoie de multa implicare din partea comunitatilor pentru schimbarea mentalitatii in ce priveste voluntariatul. Bunaoara, in urma cu doua zile, la lansarea programului Anul european al voluntariatului 2011 in Romania, s-a admis ca societatea civila trebuie sa faca eforturi pentru corectarea acestei realitati si ca voluntariatul este un castig pentru toti. Dar, desi suntem cu totii de acord ca voluntariatul ne este de folos, ne limitam doar la a emite pure teorii, pe care uitam sa le mai punem in practica. Probabil, ascunzandu-ne in spatele intrebarii: de ce sa facem astfel de gesturi chiar noi?