Scriam, in urma cu ceva ani, ca ar trebui sa ne spovedim on line, chiar daca pe degeaba, nu numai de Pasti. Sa ne spunem toate pacatele, sa dam cu capul de pamant sau de ziduri, sa ne postam in fata unui Zid al Plangerii, ca la evrei, si sa mirosim fiecare caramida cu ochiul sufletului. Sa ne marturisim pacatele.
Incepand cu cel al lui Adam si Eva. De care nu suntem noi vinovati, dar de acolo ar fi inceput toata zbenguiala apocaliptica a omenirii, in cheie crestina, bineinteles. Pacatele trupului si cele ale mintii, cele de-o fiinta, si cele de nefiinta. Diavolul, adica.
Care lasat cu balele lui grotesti peste lume nu ar fi adus decat chinuri si suferinta. A fost lasat. Pana la sfarsitul lumii asteia, daca, rational vorbind de data asta, sfarsitul lumii crestine poate sa semene cu un 11 Septembrie sau gripa aviara (porcina) la scara planetara sau macar de Salaj. Molime, razboaie, cruzimi, regimuri totalitare, in aceeasi cheie crestina, de a da Cezarului ce este al Cezarului si de a intoarce si celalalt obraz. Cu Cezarul romanii s-au inteles intotdeauna bine si i-au dat tot ce a cerut.
Cu mici exceptii, la o revolutie sau la o asasinare. Cu intoarcerea si a celuilalt obraz, cu piosenia, cu