Leaganul cu o anvelopa in loc de sezut scartaie ragusit sub greutatea unui copil. Lanturile sunt ruginite, iar unul dintre ele, rupt, a fost legat, intr-un fel de improvizatie ciudata, de unul din stalpii ce sustin balansoarul. E o seara cenusie de inceput de februarie si locul de joaca pentru copii din parcul central al Zalaului imi trezeste un sentiment de trista neputinta legata de modul cum a aratat acest loc nu cu mult timp in urma, dar si de ceea ce ar putea fi un loc de joaca pentru copii intr-un municipiu resedinta de judet, in anul 2009. Ridic privirea si, doar la o aruncatura de bat mai la deal de locul de joaca, imi zgarie retina o cladire pe care am catalogat-o mereu ca monstruoasa, construita fara nici o baza legala, in dispretul nostru si al autoritatilor locale care ignora nonsalant subiectul. O imagine, repet, trista pe care o pot vedea atat localnicii, dar mai ales cei ce trec prin oras, in chiar centrul urbei. Se implinesc in acest an doua decenii de cand avem, intr-un mod presupus democratic, alesi locali ce si-au frecat dosurile de fotoliile caldute de consilieri locali, viceprimari sau primari, insa mi-e greu sa gasesc cuvinte care sa le caracterizeze munca in folosul celor ce i-au votat. Incompetenta si indiferenta sunt primele care imi vin in minte, daca e sa ma gandesc doar la aspectele semnalate mai sus, dar si la alte probleme ale orasului, cum ar fi: un centru istoric distrus ca valoare istorica si estetica de cladirile de sticla crescute artificial printre monumentele istorice, strazi fara canalizare in buricul targului sau cele doua pietre de moara ce atarna de ani buni de gatul Consiliului Local (Transurbis si Uzina Electrica), fara ca nici o minte luminata sa gaseasca vreo solutie de eficientizare a lor.
In Zalaul anului 2009 toate lucrurile bune sunt