Potrivit Serviciului de Combatere a Criminalitatii Organizate Salaj, afinitatea interlopilor fata de falsificarea banilor, in special euro, nu a murit inca. Astfel, politistii salajeni sustin ca cele mai falsificate bancnote au fost cele de 50, 100 si 200 de euro. Evolutia situatiei operative pe linia combaterii falsului de bancnote, monede si CEC-uri de calatorie releva faptul ca acest fenomen a luat amploare in ultimii ani, la nivelul tarii noastre fiind desfiintate mai multe grupari infractionale care se ocupau cu falsificarea si punerea in circulatie de bancnote autohtone contrafacute, atat ROL, cat si RON. De asemenea, nu trebuie neglijata nici problematica falsificarii si punerii in circulatie de bancnote straine contrafacute, in special euro, ne declara seful Serviciul de Combatere a Criminalitatii Organizate Salaj, comisarul Cristian Latcau. Acesta precizeaza ca, odata cu integrarea Romaniei in Uniunea Europeana, pe raza judetului Salaj s-au inregistrat 15 cazuri de punere in circulatie de moneda Euro contrafacuta, respectiv 9 din cupiura (valoare monetara inscrisa pe o bancnota – n.r.) de 50 Euro, 4 din cupiura de 100 Euro si 2 din cupiura de 200 Euro. Aceste bancnote au provenit din tarile din cadrul Uniunii Europene si au fost puse in circulatie de catre persoane care muncesc in aceste tari si care au domiciliul pe raza judetului Salaj.
Pe de alta parte, comisarul Cristian Latcau sustine ca, la nivel national, analizele efectuate in cadrul Directiei Generale de Combatere a Criminalitatii Organizate – Oficiul National Central pentru Combaterea Falsului de Moneda si CEC-uri de Calatorie indica o crestere constanta a aparitiei monedei nationale contrafacute in circuitul monetar si, implicit, a activitatii de falsificare a acesteia, in judetul Salaj fiind inregistrate doar 3 cazuri de punere in circulatie de astfel de bancnote: 2 din cupiura de 100 RON si una din cupiura de 50 RON. Cazuistica Serviciului de Combatere a Criminalitatii Organizate Salaj releva faptul ca aceasta modalitate de punere in circulatie de bancnote, monede si cec-uri de calatorie contrafacute nu imbraca aspectele unui fenomen in acest domeniu, precizeaza seful Serviciului de Combatere a Criminalitatii Organizate Salaj. Cu toate acestea, potrivit autoritatilor, piata monetara din Romania urmeaza sa fie invadata de bancnote false. Mai precis, plasarile monedelor contrafacute din perioada Craciunului urmeaza sa iasa la suprafata in perioada urmatoare, deoarece banii au circulat nedescoperiti in diferite zone ale tarii. In atari conditii, deducem ca va urma o perioada de varf pentru plasarea banilor falsi, care se va concentra in perioada Pastelui, cu descoperirea contrafacerilor in lunile aprilie-mai.
De retinut faptul ca, pentru contracararea acestor ilegalitati, Banca Centrala Europeana a pregatit a doua serie de euro, cu un design diferit si cu elemente de siguranta inlocuite.
In consecinta, pentru prevenirea savarsirii acestor infractiuni care pot afecta sistemul financiar bancar si, totodata, pentru protejarea populatiei, este necesara cunoasterea caracteristicilor elementelor de siguranta ale bancnotelor, dupa cum urmeaza: bancnotele nationale trebuie sa aiba in compozitie un suport de polimer, o fereastra transparenta, filigranul, o banda iridiscenta, un element de suprapunere, reactie prin expunere la lumina UV, microperforatii, elementele aurii, cerneala care isi schimba culoarea, imagine latenta, prezente la cupiurile de 10, 50, 100 RON; euro (cupiurile de 5, 10 si 20) – hartie din bumbac pur, unele parti tiparite in relief, filigran, fir de siguranta, banda din folie aplicata cu holograma (cu simbolul EURO si valoarea bancnotei), banda iridiscenta, microtext, reactie prin expunere la lumina UV; euro (cupiurile de 50, 100, 200 si 500) – cerneala variabila optic (purpuriu-verde-maro), parti tiparite in relief; USD (incepad cu anul de emisiune 1996) – hatie din amestec de bumbac si in, portretul este mai mare, acopera centrul bancnotei, linii concentrice fine, filigran, fir de siguranta, cerneala de culori schimbatoare, microtext, indicatorii rezervei federale, reactie prin expunere la lumina UV (firul de siguranta si microfilamentele), microfibre de diferite culori in structura bancnotei.
In fine, comisarul Cristian Latcau a precizat ca, in cazul in care cineva detine sau intra in posesia unor bancnote contrafacute, trebuie sa se adreseze imediat Serviciului de Combatere a Criminalitatii Organizate Salaj, la numarul de telefon 0260/661285, int. 2300, 2301 sau 2302.