Accident cu două victime pe Meseş

Două persoane au fost rănite uşor în urma unui accident de circulaţie, care a avut loc pe Meseş, miercuri, 28 august, în jurul orei 16,30. Potrivit informaţiilor furnizate de Maria Cristea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, Gheorghe D., în vârstă de 56 de ani, din Buzău, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală pe drumul naţional 1F nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum-succesiune de curbe deosebit de periculoase şi carosabil umed-, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de David B., de 19 ani, din Crasna. În urma impactului, atât tânărul cât şi pasagera din dreapta faţă din autoturismul cu numere de Buzău, Vica D., în vârstă de 55 de ani,  au suferit leziuni uşoare.

Potrivit lui Lucian Jacodi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă  (ISU) „Porolissum” Sălaj, la faţa locului a fost solicitat şi un echipaj de descarcerare pentru a o scoate pe soţia şoferului buzoian din maşină.

Cei doi şoferi au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Potrivit reprezentantului IPJ Sălaj, pe numele conducătorului auto din Buzău au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

One Thought to “Accident cu două victime pe Meseş”

  1. Anonim

    Uauuuu, ce stire proaspata; nu are chiar o luna

Leave a Comment